Principiul independenței exercițiului

Principiul recunoasterii veniturilor a fost pus in discutie inca din anul 1934 de catre Institutul American de Contabilitate care preciza ca pentru ca un venit sa fie recunoscut este necesar sa se produca un schimb sau sa se genereze performanta. Mai tarziu, in 1957 Comitetul privind Conceptele si Standardele infiintat de Asociatia Americana de Contabilitate prezinta conceptul realizarii prin prisma acelor modificari ale activelor sau datoriilor care pot fi recunoscute in conturi. Observam cum se contureaza deja definitiile actuale din Cadrul conceptual al IASB date structurilor situatiilor financiare. Se poate considera aceasta viziune istorica asupra realizarii veniturilor depaseste definirea stricta a notiunii de venit si creeaza legaturi si interrelatii cu definitiile si recunoasterea tuturor celorlalte structuri. Remarcam faptul ca explicatiile conturate la inceputul perioadei de teoretizare si conceptualizare a contabilitatii, simplificare si reduse in timp la tratarea structurilor dintr-o simpla perspectiva a delimitarii exercitiilor si conectarii costurilor la venituri, sunt in prezent, prin noua perspectiva data de IASB contabilitatii de angajamente, readuse la origini si tratate prin prisma complexa a definirii, recunoasterii si evaluarii tuturor celor cinci structuri contabile.

Gasim la fel de interesanta si avertizarea data de George O. May in anul 1946: "o presupusa prudenta in prezent poate genera o supraevaluare a rezultatului in viitor. Acest lucru si importanta sa au castigat recunoastere pe masura ce s-a realizat schimbul de interes in capacitatea de obtinere a profitului si pe masura ce abordarea de baza privind masurarea rezultatului s-a orientat catre compararea costurilor cu veniturilor, parasind abordarea prin prisma situatiei nete."

Acest concept, pe baza caruia informatiile sunt recunoscute periodic in situatiile

financiare, cere ca venitul sa fie recunoscut in perioada in care el este castigat (realizat). In acest sens, s-au dezvoltat reguli contabile care sa permita recunoasterea veniturilor in

momentul in care are loc procesul care genereaza beneficii economice.

De exemplu, daca un potential cumparator al unei constructii plateste in avans

pentru ca activul sa fie evaluat, evaluatorul nu castiga nici un venit pana in momentul in

care efectueaza evaluarea.

Pentru a raspunde principiului realizarii veniturilor trebuie sa se efectueze o

tranzactie. Veniturile din vanzari sunt recunoscute, in general, in momentul in care are loc schimbul de bunuri, independent de momentul transferului de numerar. Daca bunurile sunt livrate, venitul poate fi recunoscut deoarece are loc o vanzare, chiar daca cel care

achizitioneaza nu a platit inca.

In conformitate cu acest principiu, un profit trebuie sa fie constatat numai in momentul in care intreprinderea realizeaza o operatie cu un tert, un schimb de bunuri sau de servicii. Teoria, doctrina si practica dovedesc ca recunoasterea veniturilor este o operatie cu mai multe interpretari si solutii.