Principiile contabilității

Previzualizare referat:

Extras din referat:

In elaborarea unei structuri organizatorice rationala se pot avea in vedere mai multe principii, cum sunt:

Principiul managementului participativ, presupune crearea de organisme de management participativ, adica, la nivelul fiecarei unitati economice se constituie Adunarea Generala a Actionarilor si/sau Consiliul de Administratie. Managementul participativ mai presupune si integrarea organismelor de management participativ prin relatiile organizatorice si prin metodele si tehnicile utilizate in sistemul managerial al unitatii.

Principiul suprematiei obiectivelor, a carui aplicare impune ca fiecare subdiviziune organizatorica a unitatii economice sa adopte astfel de decizii incat sa asigure realizarea unor obiective precise care decurg din cele generale ale unitatii. Nerespectarea acestui principiu pune in pericol realizarea obiectivelor generale ale unitatii economice.

Principiul unitatii de decizie si actiune, conform caruia, fiecare titular al unui post de conducere sau executie trebuie sa fie subordonat unui singur sef ierarhic. Existenta multiplelor subordonari ierarhice genereaza disfunctionalitati si stari conflictuale intre componenti. Prin sistemul de subordonari functionale nu se incalca continutul acestui principiu, ele au rolul de a completa indrumarea subordonatilor in probleme de specialitate, asigurand conducerea unitara.

Principiul apropierii managementului de executie prin aplicarea caruia se asigura reducerea la strictul necesar a nivelurilor ierarhice si stabilirea unui numar optim de relee informationale. Prin aceasta se poate asigura prelucrarea informatiilor la fiecare nivel ierarhic, astfel incat la managerii din esalonul superior sa ajunga numai informatii de tip agregat cu o putere mai mare de reflectare a fenomenelor si proceselor economice din unitatea economica. Nerespectarea continutului acestui principiu va genera fenomene negative cum ar fi: multiplicarea nivelurilor ierarhice si a numarului de manageri; sporirea substantiala a cheltuielilor cu personalul administrativ; complicarea nejustificata a fluxului informational, marind sansele de aparitie a fenomenului de distorsionare a informatiilor etc.

Principiul interdependentei minime a carui respectare presupune definirea clara a obiectivelor generale, derivate si individuale cat si stabilirea sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor astfel incat sa reduca la minim dependentele si paralelismele. Ignorarea continutului acestui principiu in alcatuirea structurilor organizatorice va genera dificultati in realizarea sarcinilor de serviciu concretizate in amplificarea timpului afectat fiecarei sarcini, determinand in final cresterea cheltuielilor cu functionarea structurii.

Principiul permanentei managementului, potrivit acestui principiu, fiecare post de conducere trebuie prevazut cu un adjunct care sa-l poata inlocui in orice moment pe titularul sau. Neglijarea continutului acestui principiu va determina imposibilitatea rezolvarii unor probleme urgente, lipsa controlului si a continuitatii in desfasurarea unor actiuni declansate, cand titularul lipseste din unitate.

Principiul economiei de comunicatii, in conformitate cu care volumul si structura informatiilor se stabilesc la strictul necesar. Aceasta presupune promovarea intr-o masura mai mare a relatiilor organizatorice directe si stabilirea unui flux informational astfel incat informatiile sa circule operativ pastrandu-si acuratetea.

Principiul definirii armonizate a posturilor si functiilor, a carui aplicare asigura corespondenta dintre volumul, natura si complexitatea sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor postului cu aptitudinile, deprinderile, cunostintele, calitatile si experienta titularului de post. Ignorarea continutului acestui principiu inseamna incadrarea unor posturi cu persoane ce nu dispun de nivelul sau structura pregatirii profesionale solicitata de realizarea sarcinilor, care genereaza dificultati in exercitarea atributiilor pentru realizarea obiectivelor individuale si derivate etc.

Principiul flexibilitatii structurii, care presupune continua adaptare la realitatile existente si la cerintele de dezvoltare in perspectiva. Nerespectarea acestui principiu va ingreuna realizarea obiectivelor, rigiditate si "imbatranirea" structurii care se manifesta cel mai frecvent in sistemul de relatii de subordonare.

Principiul variantelor de structura, potrivit continutului acestui principiu, in activitatea de elaborare a structurii organizatorice, este necesar sa se alcatuiasca mai multe variante care urmeaza a fi evaluate, urmand ca optiunea sa fie pentru cea care prezinta avantajul maxim.

Principiul eficientei structurii, prin care este redata necesitatea comensurarii permanente a cheltuielilor ocazionate de fiecare element component si pe ansamblul structurii cu efectele economice pe care le genereaza.

Principiul instituirii de colective intercompartimentale, a carui respectare impune alcatuirea unor grupe de specialisti de profesii diferite pentru solutionarea unor probleme complexe care implica cunostinte din mai multe domenii. Aceste colective nu au un caracter permanent si nu reprezinta un organism de conducere, ele isi desfasoara activitatea numai cand situatia o impune, au rolul de a accelera procesul decizional in problema data. Efectele negative cu privire la nerespectarea acestui principiu se refera la intarzierea sau rezolvarea necorespunzatoare a unor probleme importante care pot pune in pericol rezultatele economice ale unitatii economice.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Principiile contabilitatii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
2 pagini
Imagini extrase:
2 imagini
Nr cuvinte:
826 cuvinte
Nr caractere:
4 895 caractere
Marime:
9.49KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Referat
Materie:
Contabilitate
Tag-uri:
principiu, efecte economice, contabilitate
Predat:
la liceu
Profil:
Servicii
Specializare:
Ştiinţe sociale
Sus!