Politica Concurențială

Introducere

Necesitatea reglementărilor din domeniul concurenţei decurge însăşi din natura economiei de piaţă liberă, deschisă, care se bazează pe existenţa unei concurenţe loialeîntre agenţii economici, competiţie ce trebuie respectată, păstrată şi protejată prin lege. Nu întotdeauna concurenţa a fost loială, şi având ca scop îmbunătăţirea activităţii competitorilor. În multe situaţii, agenţii economici utilizează un întreg “arsenal” de acte şi fapte anticoncurenţiale cu scopul de a-şi elimina concurenţii de pe piaţă şi de a obţine profituri cât mai mari. Acest lucru afectează grav atât mediul concurenţial, cât şi economia în ansamblul său, implicaţiile fiinddeosebit de profunde şi asupra vieţii cetăţenilor.

Ca urmare, a fost şi este necesară o reglementare în acest domeniu, ceea ce acondus la apariţia politicii în domeniul concurenţei sau politica concurenţială

Politica concurenţială are ca obiectiv principal crearea unei concurenţe reale,libere şi loiale în cadrul pieţei de referinţă prin măsuri ce au în vedere structurile pieţei şicomportamentul agenţilor economici. Politica concurenţială încearcă să reglementeze tot ceea ce poate „scăpa de sub control” agenţilor economici, voit sau nevoit, conducând la un comportament anticoncurenţial.

Crearea unei pieţe interne unice în cadrul UE a determinat necesitatea asigurarii conditiilor propice unei concurente “functionale” la nivel comunitar, “un sistem care să asigure o concurenţă nedistorsionata pe piaţă interna. Politica concurenţială este importantă pentru crearea Pieţei EuropeneComune. Ea nu ar avea sens, dacă concurenţa între companiile Statelor Membrear fi limitată de acorduri restrictive şi activitatea cartelurilor. Acestea ar limita beneficiile oferite consumatorilor de o piaţă cu concurenţă loială şi liberă, cu o largă diversitate de mărfuri şi servicii disponibile la preţuri avantajoase.

Politica concurenţială are principii ce stau la baza crearii cadrului liegislativ insituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene:

•transparenţa în privinţa deciziilor adoptate referitor la comportamenteleanticoncurenţiale;

•nediscriminareanici unui agent economic participant la schimburileeconomice internaţionale;

•stabilitateaunui cadru competitiv internaţional;

•cooperarea între diferitele autorităţi ale concurenţei naţionale şiinternaţionale în privinţa aplicării legislaţiei în domeniu.

Contextul istoric al evoluţiei politicii concurenţiale europene

Toate ţările europene care au avut ca scop dezvoltarea pieţelor şi asigurarea eficienţei acestora, au urmărit adoptarea unor măsuri şi reglementări în domeniul concurenţei care să se alinieze legislaţiei existente la nivel european.

Un model interesant şi de inspiraţie pentru aceste ţări, în domeniul politicii concurenţiale, l-a constituit cel al Statelor Unite ale Americii, caracterizat prin reglementări şi formalităţi minimale datorită nivelului ridicat al competitivităţii din această ţară. Astfel, experienţa S.U.A. este oarecum diferită faţă de cea din ţările europene şi cunoaşte o istorie mult mai veche, situată în jurul anului 1890, când a fost semnat Actul Sherman referitor la legile antitrust. La sfârşitul secolului XIX, multe companii din domeniul feroviar au „înghiţit” micii concurenţi, această tendinţă devenind din ce în ce mai îngrijorătoare. Ca urmare, a fost adoptat Actul Sherman, care a introdus o serie de valori pe baza cărora s-a clădit ulterior America (individualism, corectitudine, liberă iniţiativă). Competiţia corectă şi liberă a fost privită ca un element cheie al libertăţii democratice, iar legislaţia în domeniu s-a focalizat pe sprijinirea unui comportament pro-concurenţial. De altfel, competiţia din acea perioadă era încurajată mai degrabă de dragul competiţiei în sine, decât pentru o eficienţă ce ar fi putut fi adusă economiei S.U.A. Începând cu anii 1950, această viziune a fost aspru criticată de către economiştii Şcolii de la Chicago, care au argumentat că raţiunea existenţei concurenţei ar trebui să fie maximizarea bunăstării consumatorilor printr-o eficienţă economică crescută. Ca urmare a acestei critici, politica concurenţială americană s-a schimbat gradual începând cu anii 1970 şi 1980, în special după venirea lui Ronald Reagan la Casa Albă. Modificările în optica Curţii Supreme şi un angajament politic al administraţiei Reagan au confirmat faptul că Statele Unite şi-a modificat poziţia referitoare la practicile restrictive din domeniul afacerilor. Politica concurenţială trebuie să opereze pe baza eficienţei, încercând să rezolve problemele legate de politicile antitrust, temă care şi astăzi încă mai provoacă dezbateri aprinse.

În schimb, modelul european poate fi considerat pro-reglementar şi intervenţionist, având ca obiectiv principal protecţia întreprinderilor mici şi mijlocii, protecţia consumatorilor, precum şi unificarea pieţelor libere. Ca urmare, experienţa britanică se bazează pe existenţa unor practici restrictive şi pe o atitudine de toleranţă faţă de carteluri şi concentrări economice, precum şi pe ideea că nu era necesară o politică clară în acest domeniu.

Spre deosebire de americani, opinia publică britanică nu era preocupată de situaţia de putere concentrată dobândită de marile întreprinderi. Abia după anul 1945, problema monopolurilor şi a beneficiilor competiţiei au apărut pe agenda politică şi socială.