Pierre le Pesant de Boisguillebert

1. Viaţa si activitatea

Pierre le Pesant de Boisguillebert s-a născut la 17 februarie 1646 în Rouen provenind dintr-o familie de nobili vechi din Normandia. El a primit educaţia clasică din Rouen şi a predat la Petites écoles de Port-Royal. Acesta a intrat în magistratură şi a devenit judecător la MONTIVILLIERS, în apropiere de Havre. În 1690 el a devenit presedinte al bailliage de Rouen, un post pe care l-a păstrat aproape până la moartea sa (survenită în 10 octombrie 1714), lăsând-o fiului său. El a fost un economist francez şi un Jansenist, unul dintre inventatorii noţiunii de piaţă economică. Din 1678 s-a lansat în magistratură în oraşul Rouen. Cunoscător al legislaţiei şi vieţii comerciale, va milita în scrierile sale (peste 500 de pagini) pentru liberalizarea comerţului.

Pierre Le Pesant, Sieur de Boisguillebert a fost un precursor al fiziocraţilor şi un adept al reformelor economice şi fiscale pentru Franţa în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea.

2. Gandirea economică şi socială

El a făcut un studiu atent al condiţiilor economice locale, a participat la supravegherea, cultivarea terenurilor sale şi a intrat în relaţii cu negustorii principali din Rouen. Pierre Le Pesant, Sieur de Boisguillebert a fost determinat astfel să ia în considerare mizeria poporului sub povara de impozitare. În 1695 a publicat lucrarea sa principală, „Le detaliu de la France; la cauza de la diminuare de ses biens et la facilité du remède”. În ea a atras atentia cu privire la ruina generală al tuturor claselor de francezi, cauzată de regim economic rău.

Astfel Pierre de Boisguillebert a condamnat mercantilismul şi etatismul specific acestuia, fiind susţinător al dezvoltării agriculturii, dar nu în forma exacerbată de fiziocraţi, ci în strânsă interdependenţă cu dezvoltarea manufacturilor şi a comerţului.

El a înţeles că economia unei ţări nu este o sumă de ramuri dezvoltate întâmplător şi independent. Trebuie să existe interdependenţe la diverse niveluri, între ramuri şi profesii, între interesele individuale şi cele generale. Meritul lui Boisguillebert constă şi în a demonstra, încă din perioada mercantilistă, că avuţia unei ţări nu poate fi apreciată numai după stocul monetar, ci ea apare formată din totalitatea bunurilor de care dispune la un moment.

Boisguillebert s-a opus politicii economice a lui Jean-Baptiste Colbert, ministrul de finanţe a lui Ludovic al XIV-lea, care a încercat să crească potenţialul de fabricaţie a Franţei prin menţinerea preţurilor agricole la un nivel scăzut, în speranţa că salariile mici ar fi un stimulent pentru industrie . La fel ca succesorii săi Physiocratic, Boisguillebert a crezut că avuţia naţională era dependentă de prosperitatea agriculturii. A fost un protecţionist agricol, dar credinţa în ordinea naturală a relaţiilor economice şi sociale şi opoziţia sa faţă de restricţiile medieval economice care au proliferat l-a adus aproape de o poziţie de laissez-faire. În reforma fiscală le-a promovat directe, mai degrabă decât impozitele indirecte; reforma taille, un impozit direct de la care regii francezi derivau cea mai mare parte a veniturilor lor, precum şi un impozit pe venit de 10 la sută. El a cerut şi suprimarea taxelor vamale interne şi o mai mare libertate a comerţului. În lucrarea sa „Factum de la France”, publicăt în 1705 sau 1706, el a oferit o explicatie mai concisă a ideilor sale. Pentru opiniile sale şi demersurile făcute a fost dezonorat iar, apoi exilat în Auvergne timp de şase luni.