Organizațiile cooperatiste în lumea contemporană

Extras din referat Cum descarc?

1. Introducere
Cooperativele (societatile cooperative) se infiinteaza si se organizeaza conform Legii nr. 1 din 21/02/2005 privind Organizarea si functionarea cooperatiei, din al carui obiect nu fac parte cooperativele de credit si casele centrale ale cooperativelor de credit, care sunt reglementate printr-o legislatie speciala.
Cooperatiile fac parte din sectorul economiei sociale, care poate fi definit ca ansamblul de activitati economice care au un scop social. Exista mai multi termeni care se refera la aceste organizatii, cum sunt: societati cooperative sau cooperatiste, organizatii cooperative sau cooperatiste sau, mai scurt, cooperatiisau cooperative. Toti acesti termeni pot fi folositi ca referindu-se la aceleasi forme de organizare. Trebuie avut insa in vedere ca termenul legal, mentionat in Legea nr. 1/2005 este cel de societati cooperative.
In Romania, cooperativele sunt definite, conform Legii nr. 1/2005, astfel: societatile cooperative sunt ,,forme de asociere autonoma a persoanelor fizice si/sau juridice constituite pe baza consimtamantului liber exprimat de acestea, cu scopul promovarii intereselor economice, sociale si culturale ale membrilor cooperatori". Societatea cooperativa este detinuta in comun si controlata democratic de catre membrii sai, in conformitate cu principiile cooperatiste. Societatea cooperativa este un agent economic cu capital privat.
Voi explica in cele ce urmeaza fiecare dintre aceste caracteristici:
1. Asocierea este autonoma, ceea ce inseamna ca societatile cooperative nu fac parte din sectorul de stat.
2. Asocierea are la baza consimtamantul liber al membrilor, asadar, nu poate fi impusa prin constrangere.
3. Asocierea are drept scop urmarirea unor interese economice, sociale si culturale pentru toti membrii. Membrii nu servesc doar pentru obtinerea profitului, precum intr-o intreprindere privata. Interesele economice nu sunt singurele care sunt urmarite, la ele se adauga si cele sociale si culturale.
4. Societatea este detinuta in comun, asadar, nu este proprietatea niciunui membru. Controlul este exercitat de membri in mod democratic, fiecare membru avand un vot.
5. Cooperativa este un agent economic, desfasoara deci activitati economice care urmaresc obtinerea unui surplus, a unui profit.
Aceste caracteristici sunt importante, deoarece disting societatile cooperative atat de sfera publica, cat si de cea privata. Conform ,,Statutului european al cooperativelor", obiectivul principal al cooperativelor consta in "dezvoltarea activitatilor economice si sociale ale membrilor (...) in vederea furnizarii de bunuri sau servicii sau a realizarii de lucrari (...) care sa raspunda nevoilor membrilor sai" (MMFPS, 2010, p. 24). Acest statut recunoaste oficial cooperativele in Uniunea Europeana si include o parte dintre elementele definitiei de mai sus. Aceste elemente dau si masura unei cooperative de succes.
2. Principiile organizarii cooperatiste
La baza organizarii cooperativelor stau sapte principii definite de Legea nr. 1/2005. Acestea reprezinta caracteristici definitorii pentru modul de organizare cooperatist. Ele corespund definitiei de mai sus, dar ofera o explicatie mai detaliata a esentei cooperatiei si a atractivitatii pe care o are in prezent:
a. Principiul asocierii voluntare: 
Aderarea membrilor la cooperative reprezinta o actiune voluntara a acestora. Cooperativele sunt deschise tuturor persoanelor care isi exprima intentia de a fi parte a acestor forme asociative si care indeplinesc criteriile prevazute de fiecare tip de societate cooperativa in parte. Prin acest principiu, cooperativele se definesc ca apartinand societatii civile, fiind expresia libertatii de asociere a cetatenilor. In situatia in care statul tinde sa isi restranga rolul in asigurarea bunastarii sociale, libertatea cetatenilor de a prelua sarcina bunastarii lor in propriile maini e importanta.
b. Principiul controlului democratic:
Membrii cooperatori sunt implicati direct in stabilirea obiectivelor si in luarea deciziilor in cadrul societatilor cooperative. In societatile cooperative de gradul I, deciziile sunt luate de membri pe baza principiului "un om, un vot", indiferent de cate parti sociale detin acestia; astfel se realizeaza o reprezentare egala a tuturor membrilor cooperatori in procesul de luare a deciziilor. Nicio alta institutie economica, de stat sau privata, nu respecta acest principiu. Acest principiu ii face pe membrii cooperatiei sa fie, intr-o anumita masura, stapanii propriului lor destin.
c. Principiul participarii economice a membrilor cooperatori:
Membrii cooperatori participa la realizarea activitatilor economice si la constituirea proprietatii societatii cooperative. Implicarea membrilor in activitatea cooperativelor este, de cele mai multe ori, una completa. Acestia au atat statutul de asociati, cat si de salariati ai organizatiei. Ceea ce diferentiaza modelul deorganizare al societatilor cooperative de categoria societatilor comerciale sunt constrangerile in distributia profitului. Doar o parte din profitul realizat de societatile cooperative este distribuit membrilor, pebaza cotelor de participare a acestora, spre deosebire de situatia societatilor comerciale clasice.


Fisiere in arhiva (1):

  • Organizatiile cooperatiste in lumea contemporana.doc

Imagini din acest referat Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un cod promo pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare și codul promo. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi e-mail-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:


* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!