Organizarea Contabilității Manageriale în Sistemul Contabil din România

În contextul actual, dat de exigenţele integrării României în Uniunea Europeană, contabilitatea managerială a devenit o necesitate pentru pilotajul eficient al unei organizaţii care doreşte să se menţină competitivă.

Contabilitatea managerială ( numită şi de gestiune sau analitică ) poate fi definită ca un ansamblu de proceduri de identificare, cuantificare, colectare, analiză şi raportare a informaţiilor contabile cu privire la operaţiunile, activităţile, procesele, lucrările şi serviciile realizate de entităţile economice în vederea fundamentării deciziilor tactice şi strategice privind atingerea obiectivelor fixate de entitate.

Obiectul contabilităţii manageriale îl constituie determinarea costurilor prestabilite, înregistrarea cheltuielilor ocazionate de activitatea de producţie, executarea de lucrări, prestări servicii, determinarea costului efectiv, stabilirea abaterilor dintre costul prestabilit şi costul efectiv, analiza acestora cât şi determinarea rezultatelor analitice. În cadrul contabilităţii manageriale sunt evidenţiate numai cheltuieli care au o anumită legătură (directă sau indirectă) cu activitatea desfăşurată.

Scurt istoric al contabilităţii manageriale

Încercând o întoarcere spre originile contabilităţii manageriale se poate constata că ea se datorează, în primul rând, Revoluţiei industriale. Prima etapă în evoluţia contabilităţii manageriale poate fi ancorată în timp în jurul anilor 1820-1830, mai ales în Franţa. Este, însă, sigur că practici izolate au existat şi înainte, în afară de calcule extracontabile de costuri, care timp îndelungat au rămas fără o legătură veritabilă cu conducerea întreprinderii sau cu condiţiile de permanenţă şi de fiabilitate la baza cărora poate fi invocată existenţa unui sistem informaţional propriu-zis. Obiectivul primordial al acestei contabilităţi erau costurile, calitatea, alegerea produselor şi procedeelor de fabricaţie (tehnologiile), controlul angajaţilor, modul de utilizare a materiilor prime.

În cursul secolului al XIX-lea, gestionarii occidentali s-au văzut obligaţi să calculeze costurile produselor care rezultau în urma proceselor interne din cadrul unei întreprinderi. Ulterior, au început sã apară lucrări scrise de specialişti din Franţa, Anglia şi Statele Unite. La sfârşitul secolului al XIX-lea Frederick W. Taylor şi Henry Metcalfe au conceput marile principii ale contabilităţii industriale pentru fabricarea pe loturi; Emile Rimailho va fi ajuns mai departe la sfârşitul anilor 1920: este vorba despre principiile care par a fi inspirat nu numai Planul Contabil Francez, ci şi sistemele german şi olandez. De asemenea, contabilitatea de gestiune a evoluat în anii care au urmat, atât în teorie, cât şi în practică. Pe măsură ce societatea se dezvoltă, concurenţa devine mai acerbă. Ea trece de la o formă de concurenţă prin costuri la una mai complexă, care priveşte strategiile pe care întreprinderea le foloseşte pentru a-i face faţă. În consecinţă, este nevoie de un cadru conceptual care să permită demonstrarea pertinenţei metodelor utilizate; pertinenţa costurilor, de exemplu, este valabilă numai dacă este asigurată condiţia de fiabilitate a calculaţiei acestora (şi nu numai a costurilor produselor, ci şi a celor care induc performanţele asupra cărora întreprinderea va căuta sã-şi clădească un avantaj competitiv: termene, flexibilitate, servicii).

Contabilitatea financiară vs contabilitatea managerială

În orice organizaţie, luarea de decizii este factorul care delimitează contabilitatea financiară de contabilitatea managerială. Gestiunea costurilor este parte integrantă a contabilităţii manageriale. Contabilitatea financiară furnizează în principal informaţii despre contextul în care funcţionează întreprinderea sau organizaţia, destinate atât celor însărcinaţi cu managementul unităţii respective, cât şi persoanelor din exterior, interesate sau având dreptul sã fie informate cu privire la evoluţia acesteia. Mai ales ultimului tip de utilizatori ai informaţiei contabile se datorează standardizarea, într-o bună măsură, a contabilităţii financiare, adică realizarea şi prezentarea ei în forme similare pentru întreprinderi diferite. Aceasta se rezumã în trei documente cheie care sunt întotdeauna aceleaşi: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi situaţia fluxurilor de numerar.

În schimb, contabilitatea managerială este destinată în special responsabililor întreprinderii în procesul optimizării deciziilor luate în activitatea curentã. Întrucât numărul deciziilor dintr-o întreprindere este practic imprevizibil, contabilitatea managerială trebuie sã fie foarte aproape de reflectarea activităţii reale, poate chiar mai puţin obiectivă şi generalizată, dar utilă pentru gestiunea organizaţiilor într-un context dat.