Metoda de Calculație pe Faze

Obiectivele de evidenţă în cadrul acestei metode sunt fazele, etapele de producţie, caracterizate prin aceeaşi manieră de formare a cheltuielilor şi de obţinere a producţiei, precum şi grupele de produse obţinute şi articolele de calculaţie identificate.

Principalele caracteristici ale metodei de calculaţie a costurilor pe faze sunt:

-colectarea cheltuielilor de producţie şi gruparea pe secţii, centre de activitate;

-determinarea costurilor pe unităţi de produse finisate în anumite perioade de timp;

-utilizarea mai multor conturi de produse finite şi producţie în curs de fabricaţie, câte unul pentru fiecare secţie, centru de activitate.

Contabilitatea cheltuielilor privind materiile prime, a salariilor directe şi a cheltuielilor indirecte în sistemul pe faze este similară cu cea din sistemul pe comenzi. Prin ambele metode, cheltuielile trebuie înregistrate şi apoi alocate asupra producţiei.

Principala diferenţă dintre calculaţia pe comenzi şi calculaţia pe faze constă în modul în care cheltuielile sunt repartizate pe produse. În sistemul pe comenzi, cheltuielile sunt identificate pe anumite produse şi comenzi, în sistemul pe faze se utilizează tehnica cheltuielilor medii. Toate produsele prelucrate în cursul unei anumite perioade de timp (o săptămână sau o lună) sunt utilizate ca bază (producţia finită de bază) pentru calculul costului unitar. Astfel cheltuielile directe şi indirecte acumulate în conturile reprezentând costul producţiei realizate sau costul producţiei în curs sunt împărţite la unităţi echivalente de produse fabricate pe parcursul perioadei.

Această metodă constă în colectarea cheltuielilor pe locurile de cheltuieli specifice delimitate şi determinarea cheltuielilor de prelucrare specifice fiecărei faze/etape a procesului tehnologic, costul produsului finit fiind format din cheltuielile cu materia primă şi costurile de prelucrare aferente fiecărei faze.

Caracteristic este faptul că urmărirea cheltuielilor de producţie se face pe fiecare fază sau etapă de producţie prin care trece produsul respectiv şi numai după aceea se calculează costul unitar pe produs.

Se aplică la întreprinderile cu producţie de serie mare unde procesul tehnologic este relativ omogen iar produsul finit se obţine prin prelucrarea în faze succesive a materiei prime (în industria alimentară, industria de prelucrare a ţiţeiului, etc.).

Problema specifică a calculaţiei pe faze constă în faptul că fazele de calculaţie se stabilesc prin secţionarea procesului tehnologic în punctele sale cheie. Fazele de calculaţie sunt tratate ca şi centre de responsabilitate atât în ceea ce priveşte producţia, cât şi costurile.

La stabilirea fazelor de calculaţie se au în vedere fazele procesului tehnologic. Problema care se ridică este aceea că trebuie să existe posibilitatea delimitării cheltuielilor pe faze, iar la finele fiecărei faze să se poată măsura şi exprima cantitativ producţia obţinută.

Numărul fazelor delimitate nu trebuie să fie prea mare pentru a nu determina lucrări voluminoase de centralizare.

După stabilirea fazelor de calculaţie, acestea se simbolizează, iar simbolurile atribuite se înscriu obligatoriu pe toate documentele privind consumurile ocazionate şi cele referitoare la producţia fabricată în cadrul lor.

În cadrul fiecărei faze de calculaţie se identifică atât cheltuielile directe, cât şi cele indirecte care se vor repartiza asupra costului fiecărei faze în parte.

Calculaţia pe faze se poate realiza în două variante:

 varianta cu semifabricate: se utilizează la întreprinderile cu proces tehnologic lung de fabricaţie care produc un număr restrâns de produse, iar după fiecare fază se obţin semifabricatele depozitabile din care unele trec la prelucrat în faza următoare, iar altele pot fi livrate în afară în starea de semifabricat.

Această variantă presupune calcularea costului fiecărui semifabricat în parte luând în considerare atât costul materiei prime sau semifabricatului din faza anterioară, cât şi cheltuielile directe şi indirecte generate de faza respectivă.

Costul semifabricatului obţinut într-un anumit stadiu al procesului de producţie se transferă în faza de calculaţie următoare:

unde: - costul semifabricatelor obţinute în faza „n”

Qs (n-1) – cantitatea de semifabricate obţinută în faza „n – 1” şi trecută la prelucrare în faza următoare

cs (n-1) – costul unitar al semifabricatelor din faza „n – 1”

Chelt dirn – cheltuielile directe ale fazei „n”

Chelt indirn – cheltuielile indirecte ale fazei „n”

- valoarea producţiei neterminate în faza „n”

- cantitatea de semifabricate obţinută în faza „n”