Instrumente Financiare Compuse

1. Definirea instrumentelor financiare compuse

IAS 32 Instrumente financiare: prezentare si descriere prevede, in paragraful 15, obligatia emitentului unui instrument financiar de a-l clasifica pe acesta, sau partile sale componente, drept datorie/activ ca element de capitaluri proprii in concordanta cu acordul economic al contractului, la recunoasterea initiala, si in conformitate cu definitiile datoriei/activului financiar(e) si a instrumentului de capitaluri proprii. Prin urmare, norma internationala revizuita stabileste principalul criteriu luat in considerare la clasificarea instrumentelor financiare de catre emitent trebuie sa fie fondul economic al acestora, si nu forma lor juridical (principiul prevalentei economicului asupra juridicului).

Paragraful 28 din IAS 32 prevede ca emitentul unui instrument financiar nederivat va evalua termenii instrumentului financiar la determinarea dacă acesta conţine atât o datorie, cât şi o componentă a capitalurilor proprii. Astfel de componente vor fi clasificate separat ca datorii financiare, active financiare sau instrumente de capitaluri proprii, în conformitate cu paragraful 15. Paragraful 28 se aplică numai pentru emitenţii instrumentelor financiare compuse nederivate. Paragraful 28 nu tratează instrumentele financiare compuse din perspectiva deţinătorilor

In practica, sunt intalnite numeroase situatii in care instrumentele financiare nu sunt datorii sau capitaluri proprii. Unele, cunoscute sub denumirea de instrumente financiare compuse, contin ambele elemente intr-un singur contract. Acestea trebuie clasificate separate, in partile componente. Fiecare componenta se contabilizeaza distinct, mai intai fiind evaluata datoria, ulterior alocandu-se valoarea reziduala componentei capitaluri proprii.

2. Caracteristicile instrumentelor financiare compuse

IAS 39 se ocupă cu evaluarea activelor financiare şi a datoriilor financiare. Instrumentele de capitaluri proprii sunt instrumentele care certifică existenţa unui interes rezidual în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale. Prin urmare, atunci când valoarea contabilă iniţială a unui instrument financiar compus este alocată componentelor de capitaluri proprii şi de datorii, componenta de capitaluri proprii este considerată a fi valoarea reziduală după deducerea din valoarea justă a instrumentului ca întreg, a valorii separat determinate pentru componenta datoriei.

Un exemplu clasic de instrument compus este cel al obligatiunilor convertibile, la cererea detinatorului, in actiunile proprii ale emitentului, la o scadenta stabilita. Cele doua componente ale acestui instrument complex, din punctul de vedere al emitentului, sunt datoria financiara (respectiv intelegerea contractuala de a livra numerar sau alte active financiare) si instrumentul de capitaluri proprii (si anume optiunea de cumparare care confera detinatorului dreptul, pentru o perioada specificata de timp, de convertire a obligatiunilor in actiuni ordinare ale emitentului). Efectul economic al emisiunii unor astfel de instrumente este în fond similar cu emiterea simultană a unui titlu de împrumut însoţit de o clauză de rambursare anticipată şi a unor bonuri de subscriere de acţiuni ordinare sau emiterea unui titlu de împrumut cu bonuri de subscriere de acţiuni detaşabile. În consecinţă, în toate cazurile, entitatea prezintă în bilanţul său separat componentele de datorii şi de capitaluri proprii, dupa cum urmeaza:

(a) obligaţia emitentului de a face plăţi programate ale dobânzii şi ratei este o datorie financiară care există atâta timp cât instrumentul nu este convertit. La recunoaşterea iniţială, valoarea justă a componentei datoriei este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar determinate contractual şi actualizate la rata dobânzii aplicată pe piaţă în acel moment, instrumentelor de credit cu statut comparabil şi care generează de obicei aceleaşi fluxuri de numerar la aceleaşi termene dar fără opţiunea de conversie.

(b) instrumentul de capital propriu este o opţiune încorporată de a converti datoria în capital propriu al emitentului. Valoarea justă a acestei opţiuni cuprinde valoarea-timp şi valoarea intrinsecă, dacă aceasta există. Această opţiune are valoare la recunoaşterea iniţială chiar şi atunci când este la supraparitate (out-of-the-money).

Cu alte cuvinte, societatea ce pune in circulatie obligatiunile convertibile va recunoaste, atata timp cat obligatiunile nu sunt convertite, o datorie aferenta obligatiei sale de a efectua plati periodice (dobanda) si de a rascumpara titlurile la scadenta. Optiunea de a converti obligatiunea in actiuni va fi recunoscuta de emitent drept un instrument de capitaluri proprii.

Acesta este tratamentul prevazut de standarde pentru situatia in care conversia se face conform vointei investitorului. In cazul in care transformarea obligatiunilor in actiuni este la latitudinea companiei emitente, aceasta recunoaste la capitaluri proprii principalul si la datorii componenta reprezentata de dobanzile platite periodic. O entitate poate amenda termenii unui instrument convertibil pentru a genera conversia anticipată, de exemplu prin oferirea unei rate de conversie mai atractive sau prin plata altor sume adiţionale în cazul conversiei anticipate. Diferenţa, la data la care termenii au fost amendaţi, dintre valoarea justă pe care deţinătorul o primeşte în momentul conversiei instrumentului în condiţiile termenilor revizuiţi pe de o parte şi valoarea justă pe care deţinătorul ar fi primit-o în condiţiile iniţiale, pe de altă parte, este recunoscută drept pierdere în contul de profit şi pierdere