IAS 40

Introducere

Standardul Internaţional de Contabilitate 40 Investiţii imobiliare (IAS 40) înlocuieşte IAS 40 Investiţii imobiliare (emis în 2000) şi IAS 25 Contabilitatea investiţiilor financiare (emis în 1986) şi trebuie aplicat pentru perioadele anuale care încep la 1 ianuarie 2005 sau ulterior acestei date. Se încurajează aplicarea anterior acestei date.

Obiectivul principal al Consiliului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate cu privire la revizuirea IAS 40 a fost să includă dispoziţii ca proprietatea imobiliară să corespundă definiţiei unei investiţii imobiliare şi ca locatarul să contabilizeze contractul de leasing ca şi cum ar fi un leasing financiar şi să evalueze activul rezultat din contractul de leasing utilizând modelul valorii juste.

Prezentare IAS 40- Investiţii imobiliare

Standardele Internaţionale (IFRS) reprezintă un set de standarde contabile bazate pe principia pentru că stabilesc reguli generale, dar impugn şi tratamente specifice. Ele sunt emise în prezent de Consiliul de Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB). Multe din standardele care fac parte din IFRS sunt cunoscute sub denumirea de Standarde Internaţionale de Contabilitate (IAS). Acestea au fost emise intre 1973-2001 de către Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC). În aprilie 2001, IASB a adoptat toate IAS-urile, ulterior continuând dezvoltarea lor, noile standarde numindu-se IFRS. În prezent nu se mai emit IAS-uri. Cele existente sunt în continuare în vigoare până la modificarea lor prin emiterea de noi IAS-uri.

IAS 40 prescrie tratamentul contabil al investițiilor imobiliare și al dispozițiilor aferente de prezentare a informațiilor.

În conformitate cu IAS 40, investiţiile imobiliare sunt definite ca fiind acele proprietăţi imobiliare (teren sau clădire – sau parte a unei clădiri – sau ambele) deţinute (de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing financiar) mai degrabă pentru a obține venituri din chirii sau pentru creșterea valorii capitalului, sau ambele, decât pentru:

a) a fi utilizată pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative; sau

b) a fi vândută pe parcursul desfășurării normale a activității.

Conform OMFP 3055/2009, aceste active sunt tratate ca şi imobilizări corporale.

Exemple de investiții imobiliare:

a) terenurile deținute, mai degrabă, în scopul creșterii pe termen lung a valorii capitalului, decât în scopul vânzării pe termen scurt, în cursul activității uzuale;

b) terenurile deținute pentru o utilizare viitoare încă nedeterminată. (Dacă o entitate nu a hotărât dacă va utiliza terenul fie ca pe o proprietate imobiliară utilizată de posesor, fie în scopul vânzării pe termen scurt în cursul activității uzuale, atunci terenul este considerat ca fiind deținut în scopul creșterii valorii capitalului.);

c) clădire aflată în proprietatea entității (sau deținută de entitate în temeiul unui contract de leasing financiar) și închiriată în temeiul unuia sau mai multor contracte de leasing operațional;

d) clădire care este liberă, dar care este deținută pentru a fi închiriată în temeiul unuia sau mai multor contracte de leasing operațional.

Exemple de elemente care nu sunt investiții imobiliare:

a) proprietățile imobiliare deținute pentru a fi vândute în cursul activității uzuale sau în procesul de construcție sau amenajare în vederea unei astfel de vânzări, de exemplu, proprietățile imobiliare dobândite cu scopul exclusiv de a fi cedate ulterior, în viitorul apropiat, sau cu scopul de a fi amenajate și revândute;

b) proprietățile imobiliare care sunt în curs de construire sau amenajare în numele unor terțe părți;

c) proprietățile imobiliare utilizate de posesor inclusive proprietățile deținute în scopul utilizării lor viitoare că proprietăți imobiliare utilizate de posesor, proprietățile deținute în scopul amenajării viitoare și utilizării ulterioare ca proprietăți imobiliare utilizate de posesor, proprietățile utilizate de salariați (indiferent dacă aceștia plătesc sau nu chirie la cursul pieței) și proprietăți imobiliare utilizate de posesor care urmează a fi cedate;

d) proprietățile imobiliare în curs de construire sau amenajare în scopul utilizării viitoare că investiții imobiliare. IAS 16 se aplică acestei categorii de proprietăți imobiliare până în momentul finalizării lucrărilor de construcție sau amenajare, după care devin investiții imobiliare și intră sunt incidența prezentului standard. Cu toate acestea, prezentul standard se aplică investițiilor imobiliare existente care sunt amenajate cu scopul de a fi utilizate în continuare ca investiții imobiliare;

e) proprietățile imobiliare care sunt închiriate unei alte entități în temeiul unui contract de leasing financiar.