Guvernanta corporatista sau conducerea corporatista (in engleza corporate governance) este sistemul prin care o companie este condusa si controlata. In 1996, Hawley & Williams au facut o trecere in revista a literaturii referitoare la guvernanta corporativa aparuta in SUA, ca fundamentare documentara pentru Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (the Organization for Economic Cooperation and Development - OECD). Guvernanta corporativa reprezinta modalitatile prin care furnizorii de resurse financiare ai unei companii se asigura ca vor primi beneficiile la care se asteapta facand aceasta investitie. ["The Journal of Finance", Shleifer and Vishny, 1997, pag. 737] Guvernanta corporativa poate fi definita ca ansamblul relatiilor unei companii cu actionarii sai, sau mai pe larg, cu societatea pe ansamblu. [Financial Times, 1997] Guvernanta corporativa este un set de reguli conform carora firmele sunt conduse si controlate, este rezultatul unor norme, traditii si modele comportamentale dezvoltate de fiecare sistem legislativ. [Preda Report, Italia, 1999] Guvernanta corporativa se refera la promovarea corectitudinii, transparentei si responsabilitatii la nivel de companie. [Financial Times, 21 Iunie 1999]. Guvernanta corporativa este ramura economiei care studiaza modul in care companiile pot deveni mai eficiente prin folosirea unor structuri institutionale cum ar fi actele constitutive, organigramele si cadrul legislativ. Aceasta ramura se limiteaza in cele mai multe cazuri la studii privind modul in care detinatorii de actiuni pot sa asigure si sa motiveze directorii companiilor astfel incat sa primeasca beneficiile asteptate de pe urma investitiilor lor. www.encycogov.com, Mathiesen, 2002. Notiunea de conducere poate fi usor asimilata cu managementul unei companii, ceea ce apoi duce cu gandul la stabilirea unei echivalente intre management si administrarea propriu-zisa si la o confuzie intre rolul administratorilor si cel al managerilor. Confuzia poate fi intretinuta si de faptul ca in limba engleza nu exista o diferentiere intre administrare si management, in timp ce in limba romana exista. Cu atat mai mult intre termenul corporativ si corporatist, diferentele de terminologie sunt substantiale, doar ca in limba engleza contextual este cel care face diferentierea intre "corporate governance" si ,,corporatism"- ca si ansamblu de grupuri functional si nu de indivizi care iau decizii de natura economica pentru propria companie. Factorii care modeleaza interactiunea dintre guvernarea corporativa si relatiile industriale sunt in principal: gradul de dispersie al capitalului, rolul pietei de capital si respectiv al pietei bancare in finantarea activitatii firmelor, protectia legala a actionarilor minoritari, modalitatilor de control asupra activitatii managerilor, reprezentarea intereselor salariatilor, managerilor. Un alt aspect important il reprezinta gradul de corporatism al economiei nationale. Prin corporatism se intelege acel mod de organizare social in care grupurile functionale si mai putin indivizii exercita puterea si desfasoara tranzactii . Sub alta lumina, corporatismul, ca si concept cu o arie mai restransa de abordare, este ,, un sistem care confera un rol dirijat si putere de reglementare unor sindicate unice (patronale sau muncitoresti), constituite pe profesii". Rezulta deci ca gradul de extindere al corporatismului este determinat nu doar de interventia statului pentru reglarea unor aspecte ale vietii economice, ci si de intensitatea activitatii confederatiilor sindicale si a organizatiilor patronale. Daca organizatiile diferitelor categorii de participanti la activitatea economica isi propun, dupa cum este firesc, apararea propriilor interese, interventia autoritatii publice se poate manifesta pe multiple planuri tinzand sa avantajeze sau sa protejeze in mod diferit pe creditori, actionari minoritari sau salariati. Corporatismul nu este prin el insusi bun sau rau pentru desfasurarea vietii economice. El poate contribui la cresterea performantei economice numai in masura in care se articuleaza in mod coerent cu celelalte componente ale sistemului institutional. Totodata, in cazul economiei de piata, gradul de extindere al corporatismului in cadrul guvernarii corporative si mai ales al relatiilor industriale, conduce la existenta mai multor tipologii ale economiei de piata, avandu-se in vedere caracteristicile institutionale. Implicarea autoritatilor publice in desfasurarea activitatii economice este deosebit de importanta, putandu-se vorbi de mai multe grade de corporatism si anume: a) un corporatism mediu existent in Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda care prin intermediul negocierilor colective determina concertarea politicii de venituri; b) un corporatism puternic, care se manifesta in Austria, Olanda, Suedia unde prin participarea efectiva a confederatiilor sindicale, a organizatiilor patronale si cu mediere sau concertare guvernamentala, sunt create conditii pentru formularea si implementarea politicilor in domenii ale vietii economice si sociale, deosebit de importante, cum ar fi: crearea de noi locuri de munca, reducerea presiunilor inflationiste, reforma sistemului de pensii si asigurari sociale, concertarea politicii de venituri; c) un corporatism sub forma concertarii fara forta de munca existent in Japonia. In conditiile unei slabe organizari a reprezentarii intereselor lucratorilor, are loc o stransa cooperare intre administratia guvernamentala si marele capital care domina procesul de planificare macroeconomica. 2. Modele de guvernare corporativa si forme de control a activitatii firmei In structura guvernarii corporative se regasesc, dupa cum am mentionat, urmatorii constituenti interni : actionar, administrator, manager, salariat, furnizor, creditor, dupa caz, iar in functie de aceste subiecte de drept, sistemul de guvernare corporativa cunoaste trei forme: modelul traditional, modelul codeterminarii si modelul riscului asumat (,,traditional model", ,,co-determination model", ,,stakeholder model"). a. Modelul traditional (in sistemul nord-american traditional) are la baza doua raporturi juridice si trei nivele: unul se stabileste intre actionari si administratori, in baza unui contract de mandat (agentie in common law), iar unul intre administratori si manageri. In aceasta ultima relatie, managerii dispun de o autoritate derivata din cea a administratorilor. In acest model, numit si modelul maximizarii veniturilor actionarilor, intregul risc al firmei se concentreaza asupra furnizorului de capital, care este in acelasi timp solicitantul veniturilor reziduale. Actionariatul selecteaza consiliul director al firmei, sistemul de luare a deciziilor se bazeaza pe: o actiune inseamna un vot, iar consiliul director alege managementul care se presupune ca ia decizii in scopul maximizarii valorii actiunilor detinute de actionari. In acest caz, valoarea actiunilor se fundamenteaza pe valoarea prezenta a proiectiei dividendelor viitoare, care deriva din profitul net. b. In cel de al doilea model, al codeterminarii (in sistemul tarilor vest europene) exista trei raporturi juridice si patru nivele: unul se stabileste intre actionari cu administratori plus reprezentanti ai salariatilor, unul intre administratori plus reprezentanti
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
