Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii

Lumea, în totalitatea ansamblului ei ( oameni, resurse, mediul juridic, economic etc.) este într-o continuă transformare. Societatea în care trăim este una bazată pe tehnologie, cunoaștere, informații de ultimă oră și întreprinderile care dacă nu se modeliază după aceste evoluții, la care suntem supuși cu toții, riscă să iasă de pe piață. Pentru asta fie se reinventează fie aduc ceva nou produsului lor etc., dar pentru asta au nevoie de capital, care nu de fiecare dată îl pot investi din resursele proprii de aceea exista finanțarea, care se acordă după normele și reglementările statelor în care se află societatea. În cele ce urmează voi prezenta cele două sisteme ”extreme” de finanțare și anume: sistemul financiar anglo-saxon și cel finanaciar continental.

În principal sistemul anglo-saxon se ocupă cu finanțarea proprie a întreprinderilor prin emisiunea de noi acțiuni. Acestui sistem de finanțare îi sunt specifice țări precum: Statele Unite ale Americii, în principal, Canada dar și Marea Britanie, deși aceste țări prezintă și anumite discordanțe în aplicabilitatea sistemului, cu toate că fac parte din el.

În sistemul continental finanțarea se realizează prin intermediul băncilor, finanțare atât pentru întreprinderi cât și anumite servicii de plată pentru orice persoană, făcând parte aici clienții cu venituri reduse sau inclusiv minorii, fără un venit personal. Acestui sistem de finanțare îi sunt specifice țări precum: preponderent Germania, Belgia, Danemarca, Finlanda, Austria, încadrând tot aici dar într-o măsură oare cum mai redusă sunt Franța datorită evoluțiilor de dată mai recentă care evidențiază o tendință tot mai clară spre un sistem de tip anglo-saxon și Marea Britanie care are un sistem mai apropiat, ca și organizare, tot de cel anglo-saxon.

În ceea ce prinvește sistemul anglo-saxon acesta este bazat pe Școala de la Chicago,în care nivelurile de reglementare și impozitele sunt scăzute iar Guvernul oferă servicii relativ puține. Susținătorii sistemului anglo-saxon argumentează faptul că economiile, țărilor specifice sistemului,în prezent, sunt atăt de strâns legate în liberalismul lor și orientare spre piață liberă, că acestea ar putea fi considerate ca un model specific macroeconomic.Statele Unite au o istorie financiară foarte diferită față de alte țări industrializate. O neincredere severă acumulată de-a lungul timpului, în puterea instituțiilor mari financiare a cauzat o tendință către descentralizarea sistemului bancar. Sistemul financiar din S.U.A. este cel mai reprezentativ sistem financiar bazat pe piețe de capital.

Deși termenul de anglo-saxon se referă la macroeconimia țărilor care îl adolptă, acest sistem nu se limitează doar la țările vorbitoare de limbă engleză. Economiile Spaniei și membră a Uniunii Europene este considerată ca fiind non-vorbitoare de limbă engleză dar care adoptă o economie anglo-saxonă.

Investitorii consideră ca piețele de acțiuni caracterizate atât printr-o lichiditate ridicată cât și prin capitalizare bursieră ridicată asigură o piață a controlului și a achizițiilor unor întreprinderi cu performanțe scăzute, prin diversificarea riscului portofoliilor deținute și reduc riscul de lichiditate al economiilor imobilizate. Dintr-o altă perspectivă, cea a companiilor, pe aceste piețe se asigură mobilizarea unui volum ridicat de resurse financiare. Instituțiile piețelor de capital sunt interesate să asigure o informare corectă și transparentă a investitorilor în ceea ce privește furnizarea de informații financiar-contabile cat mai credibile, ce vor reprezenta baza unei evaluări cât mai relevante a valorilor mobiliare. Totodată aceste instituții sunt interesate de o informare corectă și transparentă și intermediarilor de pe această piață care sunt interesați să furnizeze rapid informații de calitate și transparență ridicate.

Modelul ”anglo-american” sau anglo-saxon de finanțare oferă o diviziune funcțională a muncii și un echilibru între cele trei sectoare principale, legate între ele: sistemul bancar, piața monetară precum și piața valorilor mobiliare.

Alegerea acestui sistem pentru țările enumerate au diferite explicații în diferite studii de difeți autori. În unele studii ca principală explicație a alegerii sistemului este momentul producerii revoluției industriale. Revoluție industrială care în aceste țări s-a desfășurat mai repede comarativ cu Germania sau alte țări care au un sistem bazat pe bănci. Se consideră că Germania pentru a recupera diferențele economice create de revoluția industrială, a susținut dezvoltarea băncilor care erau dispuse să-și asume riscuri mai mari pentru finanțarea activităților antreprenoriale. În alte studii, autorii acestora consideră că nu teoria revoluției industriale explică preferința de alegere a sistemului, ci alte caracteristici cum sunt unele trăsături ale sistemului bancar și modul în care a apărut o bancă centală cu diferite funcții; rolul și intervenția statului în economie, determinate de orientarea politică a guvernului ales al țării; reglementarea pieței muncii și modul de organizare a sistemului de pensii. În următoarele paragrafe voi detalia aceste trăsaturi:

o În Statele Unite ale Americii, guvernele liberale au promovat politica ”laisse-faire” pe piețele financiare, în același timp ce Germania susținea intervenția mai puternică a statului în economie.

o Într-un sistem bazat pe piața de capital, titlurile sunt cel mai răspândit activ. Băncile din Germania se implicau în finanțarea unor investiții pe termen lung, având ca deosebire băncile de clearing din Anglia, care se ocupau de finanțarea pe termen scurt.

o Cea din urmă detaliere ține de modul în care este reglementată piața muncii și de modul de organizare a sistemului de pensii.

Între reglementările sistemului financiar și cele ale sistemului de pensii există o legătură puternică, care este de obicei neglijată, având un aspect foarte important și anume modul de investire de către populație a unei părți din veniturile câștigate, deoarece o mare parte din aceste economii sunt destinate programelor de pensii. Sistemul privat de pensii ca un sistem individualist, asa cum a apărut în S.U.A. și Marea Britanie a determinat creșterea cererii de titluri de valori mobiliare. Celălalt tip de sistem, sistemul public este bazat pe transferul venitului între generații și presupune o cerere mică de titluri de valori mobiliare.

O scurtă întoarcere în timp ne va arăta ca secolele în care Anglia era cea mai mare putere comercială a lumii si-a pus amprenta asupra Londrei de astazi care este unul din cele trei centre financiare ale lumii, impreună cu New York și Tokio. ” City of London” reprezintă cel mai mare centru financiar al Europei, aici își au sediul multe bănci, companii de brokeraj, companii de asigurări,firme de consultanță etc.

Bursa londoneză este una din cele mai vechi burse din lume, și este cea mai importantă instituție financiară a City-ului londonez. Dezvoltarea Londrei ca și centru financiar a fost marcată de ceea ce s-a numit Big Bang, care a constatat în eliminarea costurilor fixe în derularea tranzacțiilor financiare de pe piața de capital, care a avut ca rezultat transformarea mecanismului de tranzacționare într-un mecanism exclusiv electronic și eliminarea diferențelor dintre dealerii și brokerii ce erau la bursă.