Evaluarea pentru stabilirea bazei de impozitare fiscală

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Cap. I.1: Impozitele fiscale

Impozitele si taxele locale reprezinta surse importante de venituri pentru bugetele locale, fiind folosite pentru finantarea cheltuielilor publice prevazute in bugetele locale.

Impozitele si taxele locale cuprind :

- impozitul si taxa pe cladiri

- impozitul si taxa pe teren

- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor

- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate

- impozitul pe spectacole

- taxa hoteliera

- taxele speciale

- alte taxe locale.

De precizat ca, alaturi de aceste impozite si taxe locale, se constituie venituri pentru bugetele locale si din :

- amenzile si penalitatile aferente impozitelor si taxelor locale

- majorarile pentru plata cu intarziere a impozitelor si taxelor locale

- taxele judiciare de timbru

- taxele de timbru privind activitatea notariala

- taxele extrajudiciare de timbru

- 50% din impozitul pe venitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal.

Impozitele si taxele locale sunt datorate de persoanele fizice si juridice care, prin ceea ce detin sau ceea ce presteaza intra sub incidenta prevederilor legale privind impunerea, astfel :

1. Persoane fizice :

- persoanele fizice

- contribuabilii persoane fizice care desfasoara activitati economice pe baza liberei initiative (asociatii familiare, asociatii agricole etc. care nu dau nastere unei persoane juridice) ;

- contribuabilii persoane fizice care exercita in mod individual sau prin asociere orice profesie liberala (medic, notar, avocat, consultant fiscal, expert tehnic, arhitect, executor judecatoresc etc.) ;

2. Persoane juridice :

- comerciantii persoane juridice : regiile autonome, societatile si companiile nationale, societatile bancare si orice alte societati comerciale care se organizeaza si isi desfasoara activitatea in oricare dintre domeniile specifice productiei, prestarii de servicii, desfacerii produselor sau altor activitati economice, cooperative mestesugaresti, cooperativele de consum, cooperativele de credit sau orice alte entitati persoane juridice care fac fapte de comert ;

- unitatile economice ale persoanelor juridice de drept public, ale organizatiilor politice, sindicale, profesionale, patronale si cooperatiste, institutiilor publice, asociatiilor, fundatiilor, federatiilor, cultelor religioase si altora asemenea care desfasoara activitati in domeniul productiei, prestarilor de servicii, comercializarii de bunuri.

Cap. I.2 : Impozitul fiscal pe cladiri

Este unul dintre cele mai importante impozite locale din punct de vedere al ariei de acoperire si volumului incasarilor la buget. Este datorat pentru cladirile aflate in proprietatea contribuabililor, indiferent de locul unde acestea sunt situate si de destinatie. Pentru cladirile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, persoanelor juridice, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri. Deoarece, cu exceptia categoriei in care se incadreaza platitorii nu exista diferenta, cand mentionam impozitul pe cladiri ne referim atat la impozitul, cat si la taxa pe cladiri.

Inainte de a enumera regulile de impunere pentru impozitul pe cladiri, consider ca este necesara definirea notiunii de « cladire », pentru a nu exista nici un fel de confuzii.

Definitie : Cladirea este orice constructie situata deasupra solului si/ sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinta sa si care are una sau mai multe incaperi ce pot servi la adapostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalatii, echipamente si altele asemenea, iar elementele structurale de baza ale acesteia sunt peretii si acoperisul, indiferent de materialele din care sunt construite. Incaperea reprezinta spatiul din interiorul unei cladiri.

Bibliografie:

1. Lucian Tatu si colectivul – Fiscalitate de la lege la practica, Ed. C.H.Beck – Bucuresti, 2007

2. Iulian Vacarel si colectivul – Finante publice EDP, Bucuresti, 2003

3. Georgeta Vintila, Magdalena Calin – Fiscalitate Ed. Economica, Bucuresti, 2002

4. Legea numarul 571/ 2003 privind Codul Fiscal, modificata si completata

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Evaluarea pentru stabilirea bazei de impozitare fiscala.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Nu
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Imagini extrase:
18 imagini
Nr cuvinte:
3 622 cuvinte
Nr caractere:
23 020 caractere
Marime:
28.65KB (arhivat)
Publicat de:
Ovidiu C.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Contabilitate
Predat:
la facultate
Materie:
Contabilitate
Sus!