Criteriile economice

Criteriile de convergenta reprezinta testul economic de evaluare a stadiului de pregatire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice si Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de catre toate statele membre UE in 1993, si se refera la:

o stabilitatea preturilor: rata medie a inflatiei (calculata prin indicele armonizat al preturilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetica a ratelor inflatiei) a celor mai performante state membre in ceea ce priveste stabilitatea preturilor; in plus, aceasta evolutie trebuie sa se dovedeasca a fi sustenabila.

o finantele publice: pozitia financiara a guvernului trebuie sa fie sustenabila, aceasta fiind atinsa prin mentinerea unei pozitii bugetare fara atingerea unui deficit considerat excesiv. In particular: (i) deficitul bugetar al statului (planificat sau efectiv) nu trebuie sa depaseasca 3 la suta din PIB; daca aceasta valoare este depasita, deficitul bugetar trebuie sa fie redus substantial si continuu, catre o valoare apropiata de cea de referinta sau depasirea valorii de referinta trebuie sa fie exceptionala si temporara: (ii) datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60 la suta din PIB, iar daca inregistreaza valori mai mari trebuie sa se diminueze semnificativ si sa se apropie de valoarea de referinta intr-un ritm satisfacator.

o ratele dobanzii: rata medie nominala a dobanzii pe termen lung pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetica a ratelor dobanzii pe termen lung) a celor mai performante state membre in ceea ce priveste stabilitatea preturilor; rata dobanzii poate fi masurata pe baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza altor valori mobiliare comparabile.

o stabilitatea cursului de schimb: cursul de schimb trebuie sa se mentina in intervalul dintre marjele de fluctuatie din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioada de cel putin doi ani, fara tensiuni severe, in special fara a se proceda din proprie initiativa la devalorizarea monedei nationale fata de euro. Noul mecanism al cursului de schimb (ERM II) a inlocuit ERM in ianuarie 1999 si are drept scop fixarea monedelor statelor membre care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs central, fix dar ajustabil, fata de euro si a unei benzi standard de fluctuatie de +/-15 puncte procentuale. O banda mai ingusta de fluctuatie poate fi stabilita, de comun acord, pe masura ce se inregistreaza progrese in ceea ce priveste convergenta.