Capitalurile unei entități patrimorniale

Extras din referat Cum descarc?

Capitalurile unei intreprinderi pot fi capitaluri proprii si imprumutate. Prin insumarea capitalurilor proprii cu datoriile pe termen mediu si lung se obtine capitalul permanent. 
1. Capitalurile proprii - se formeaza din surse sau contributii interne, dar si externe. 
Contributiile externe includ aportul proprietarilor si eventual unele aporturi ale statului, cele ale unor organizatii specializate, iar sursele interne provin in special din capitalul de autofinantare al firmei. 
1. 1. Contributii externe. 
a) Contributia proprietarilor
Orice intreprindere individuala sau sub forma de societate nu poate fi infiintata daca nu dispune de un nivel minim de capital propriu. Proprietarii trebuie sa angajeze un minim de aport care sa constituie capitalul social al firmei. 
Fiecare asociat in schimbul aportului sau va primi un numar de parti sociale/actiuni care reprezinta dreptul lor asupra capitalului. 
Actiunea - titlu de participare care confera posesorului sau calitatea de asociat/actionar dandu-i dreptul la o parte proportionala din beneficiile nete distribuite. Actionarul primeste un dividend, dupa ce din beneficiile brute s-au efectuat scazaminte pentru plata impozitelor si constituirea rezervelor legale. In caz de lichidare a societatii, actionarul va primi sumele cu care a contribuit la crearea capitalului, insa numai dupa ce au fost achitate datoriile catre ceilalti creditori. Detinatorul unei actiuni care doreste sa-si recapete fondurile imobilizate nu poate sa ceara intreprinderii contravaloarea lor, dar le poate negocia pe pietele de actiuni. 
Schimburile care au loc pe piata se fac in functie de cererea si oferta de actiuni potrivit unor estimari subiective ale pietei asupra valorii intreprinderii. Cursul actiunilor poate fluctua peste sau sub valoarea nominala, in functie de rezultatul economicio-financiar al firmei, rezultatele care sunt obtinute din bilanturile si conturile de profit si pierdere care trebuie sa fie publicate. 
Actiunile nu aduc in principiu venituri certe. In unele tari occidentale actiunile pot fi de doua feluri : comune si preferentiale. 
Actiunile comune reprezinta o asociere deplina si fara nici o rezerva la castigurile sau pierderile intreprinderii. Dividendele se dimensioneaza corespunzator rezultatului financiar din fiecare an fiscal. Cei care au actiuni comune sunt proprietarii reali ai societatii care controleaza conducerea acesteia, au drept de vot si isi asuma riscul in caz de pierderi sau lichidare. Ei vor beneficia cel mai mult de rezultatele pozitive obtinute. 
Detinatorilor de actiuni comune nu li se vor garanta dividendele care sunt conditionate de obtinerea de profit. 
Actiunile preferentiale confera o serie de privilegii, cum sunt stabilirea nivelului dividendelor in momentul emiterii actiunilor, posibilitatea ulterioara de convertire a acestora in actiuni comune, rascumpararea prioritara de catre societate a acestor actiuni, dreptul prioritar la rascumpararea capitalului in caz de lichidare a societatii. 
Pe parcursul activitatii societatii se pot emite actiuni noi, in vederea sporirii capitalului social, cu mentiunea ca aceste actiuni le confera posesorilor aceleasi drepturi ca in cazul actiunilor vechi. 
b) Contributia statului, a colectivitatii locale sau ale unor organe specializate. 
Statul si unele colectivitati publice pot acorda societatii in anumite situatii subventii sau prime nerambursabile. Subventiile pot fi : de echipament si de exploatare, cu precizarea ca cele de echipament se inscriu in bilant constituind fonduri proprii, iar cele de exploatare se inscriu in contul 121, reprezentand incasari. Unele institutii sau organizatii specializate pot furniza fonduri proprii cu titlu temporar sau permanent. Poate fi vorba de o participatie de capital care urmareste o rentabilitate ridicata sau poate fi o operatiune care isi propune sprijinirea unor intreprinderi aflate in dificultate. 
Bancile de afaceri sau de investitii pot aduce fonduri proprii pentru dezvoltarea intreprinderii. Obiectivul lor este ca intreprinderea sa cunoasca o dezvoltare si o rentabilitate care sa-i permita sa tranzactioneze actiuni la bursa, dupa un anumit interval. Astfel banca poate sa-si retraga fondurile imobilizate. 
1.2. Majorarea capitalului propriu si drepturile de subscriere si de atribuire ale actionarilor sau asociatilor
In evolutia oricarei firme pot aparea momente in care se impune expansiunea economica prin realizarea unor investitii noi sau este necesara acordarea unor garantii suplimentare creditelor pentru finantarea unor activitati de expansiune. 
In aceste conditii intreprinderea poate solicita de la actionarii sai existenti sau de la alte persoane noi contributii sau aporturi in vederea majorarii capitalului. 
Majorarea capitalului poate imbraca mai multe forme : 
- aporturi noi in numerar si natura
- incorporarea de rezerve
- convertirea datoriilor intreprinderii
- fuziunea sau absorbtia
Majorarea de capital prin emisiunea de noi actiuni poate fi facuta simultan cu majorarea prin incorporarea rezervelor. Dintre toate aceste forme de majorare a capitalului se considera ca numai cea referitoare la noi aporturi in numerar poate fi considerata ca o operatiune de finantare directa. 
Aportul in natura, fuziunea sau absorbtia pot fi considerate operatiuni indirecte de finantare. Nici convertirea datoriilor fata de creditori sau furnizori nu este tratata ca o operatiune de finantare propriu-zisa avand ca efect doar modificarea structurii financiare a intreprinderii, respectiv modificarea structurii pasivului bilantier prin transformarea unei parti din datoriile totale in capital neexigibil. 
Majorarea de capital prin noi aporturi in numerar poate fi realizata prin doua solutii de tehnica financiara. 
Prima vizeaza un aport suplimentar numai de la actionarii vechi care se calculeaza prin raportul existent intre cresterea de capital si numarul de actiuni existente, asistand in acest caz la o crestere a valorii nominale a actiunii. Valoarea nominala noua este egala cu valoarea nominala veche + aportul generat de operatiunea respectiva. Solutia este greu de realizat in practica deoarece nu toti actionarii sunt de acord sa contribuie la noua majorare de capital. 
A doua solutie vizeaza emiterea de actiuni noi atat catre vechii actionari cat si eventual catre noi investitori. Aceasta situatie este mai intalnita in practica si presupune fixarea unui pret de emisiune, protectia vechilor actionari si plasarea noilor actionari. Emisiunea de noi actiuni are efecte directe si imediate asupra diluarii controlului asupra societatii exercitat de vechii actionari. 
Emiterea de actiuni noi atrage noi asociati/actionari cu care actionarii existenti urmeaza sa imparta controlul si beneficiile, astfel ca cele mai multe firme evita sa foloseasca ce-a de-a doua solutie. 
Pretul bursier influenteaza valoarea drepturilor de subscriere care va fi cu atat mai mare cu cat va fi mai mare diferenta dintre pretul vechilor actiuni si pretul de emisiune al noilor actiuni.

Fisiere in arhiva (1):

 Capitalurile unei Entitati Patrimorniale.doc