Din cele mai vechi timpuri, cea mai simpla metoda de incalzire a fost cea a focului liber de lemne, care transmitea mediului ambiant caldura prin radiatie si prin gazele de ardere ce se amestecau cu aerul din incapere.
Aceasta metoda de incalzire a fost inlocuita mai tarziu cu arderea de carbuni de lemn in vase speciale, insa fara gratare. Data fiind abundenta padurilor, acest sistem de incalzire a fost destul de larg folosit vreme indelungata; astfel, in 1970, Parlamentul din Londra se mai incalzea cu vase cu mangal incandescent. Randamentul acestui fel de incalzire era destul de ridicat, caci toata caldura produsa se degaja in incapere.
O noua etapa de dezvoltare a tehnicii incalzirii o constituie arderea combustibilului intr-un fel de sobe sau camine primitive, care serveau la prepararea hranei, la inceput cu eliminarea produselor arderii direct in incaperi, iar mai tarziu (incepand cu secolul XI-lea al erei noastre), cu evacuarea produselor arderii in exterior, prin burlane.
Prin imbunatatirea continua a acestui sistem a aparut sistemul de incalzire cu canale de aer cald. Sistemul era alcatuit dintr-un focar in care erau asezate blocuri de granit ce se incalzeau pana la incandescenta, dupa care aerul incalzit ce trecea peste aceste blocuri se ridica in mod natural prin diverse canale in incaperile de incalzit. Incalzirea prin acest sistem a peretilor si a pardoselilor, care aveau o inertie termica mare, asigura mentinerea unei temperaturi corespunzatoare pentru un timp mai indelungat. Acest sistem a fot folosit pana la sfarsitul secolului trecut.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
