Circulatia generala a atmosferei.pagina 3 Alizeele.pagina 6 Vanturile locale periodice.pagina 13 Musonii.pagina 13 Briza de mare. pagina 14 Briza de uscat. pagina 14 Briza de vale.pagina 15 Briza de munte.pagina 15 Vanturile locale neperiodice.pagina 15 Foehnul.pagina 15 Crivatul.pagina 16 Nemirul (Nemerul).pagina 17 Alte vanturi regionale (din Romania).pagina 17 Bibliografie.pagina 17
Circulatia generala a atmosferei. Dependent de repartitia presiunii atmosferice si de miscarea de rotatie a Pamantului, in atmosfera, ia nastere un sistem general de circulatie a maselor de aer numit circulatia generala a atmosferei. Sub aceasta denumire se intelege sistemul curentilor de aer care cuprinde intreaga atmosfera prin care se realizeaza schimburile de caldura, umiditate si echilibrarea diferentelor ce apar in aerul diferitelor zone ale globului terestru. Ea sta la baza prevederii timpului de scurta si lunga durata. Explicatiile mai vechi puneau la baza circulatiei generale a atmosferei distributia neuniforma a energiei radiante solare pe suprafata Pamantului in raport cu latitudinea. Ceea ce duce, implicit, la o repartitie diferentiala a temperaturii si presiunii aerului in functie de suprafata continentelor si oceanelor. Ulterior la aceste elemente se adauga fenomenele legate de miscarea de rotatie a Pamantului si regimul diferit al presiunii si temperaturii aerului in stratele superioare ale troposferei si in cele ale atmosferei exterioare. Toate aceste elemente dau schemei circulatiei generale a atmosferei un caracter foarte complex. Pe baza unor date partiale care se refera la stratele inferioare ale troposferei (repartitia medie a temperaturii, a presiunii si a vanturilor dominante de la suprafata terestra), pana in prezent au fost elaborate numeroase scheme generale ale mecanismului circulatiei generale de prezentare simplificata a sistemului vanturilor generale la suprafata terestra. [1] Pentru o mai buna intelegere a schemei circulatiei generale a vanturilor sa ne imaginam un glob terestru imobil, cu o suprafata uniforma si omogena, in jurul caruia se roteste Soarele in planul ecuatorial. In acest caz, vanturile ar urma numai directia gradientului baric. Adica in zona ecuatoriala aerul puternic incalzit se dilata si se ridica pe verticala, in vreme ce la poli se produce o contractare prin racirea maselor de aer si aparitia miscarilor descendente. La acelasi nivel, la o oarecare inaltime deasupra Ecuatorului, presiunea creste, iar deasupra polului scade. La suprafata terestra, fenomenul se inverseaza. In altitudine apar vanturi orientate de la Ecuator spre Poli, iar la suprafata terestra de la Poli spre Ecuator. Aerul se va scurge deci in directia meridianului, alcatuind curenti de sens opus si deci circuit inchis prin curentii ascendenti de la Ecuator si cei descendenti de la Poli. Aceasta circulatie simpla a aerului prezinta modificari importante sub infuenta miscarii de rotatie a Pamantului, care atrage dupa sine interventia fortei de abatere a lui Coriolis, a fortei centrifuge, apoi, interventia fortei de frecare, la care se adauga neuniformitatea suprafetei terestre. Ca urmare, circulatia prezentata mai sus se va fragmenta in cateva circuite. Astfel, dupa vechea schema a circulatiei aerului un prim circuit se va forma intre maxima barometrica subtropicala si minima ecuatoriala, al doilea intre maxima tropicala si minimele temperate, iar al treilea intre acestea din urma si maximele polare. Cercetarile din ultimele decenii au contribuit la o mai buna cunoastere a atmosferei si au facut necesara revizuirea conceptiilor referitoare la circulatia generala a aerului, fiind elaborate scheme care redau mai fidel mecanismul acestei circulatii. Noile date de observatie si interpretare a lor au dus la negarea existentei unor curenti de altitudine care, conform vechii scheme, inchid diferite circuite. De exemplu s-a constatat ca nu exista un contraalizeu atat de puternic incat sa creeze in zonele tropicale maxime barometrice si care sa intretina la sol alizeele. Cunoasterea repartitiei presiunii si a curentilor pe verticala la diferite niveluri in troposfera, pune in evidenta relatii noi intre circulatia atmosferica si in troposfera inferioara si superioara. Pentru cunoasterea circulatiei generale a atmosferei este necesar a se arata ca particulele de aer se misca in atmosfera dupa trei componente: una verticala, una meridiana si alta zonala. Componenta verticala, relativ redusa, arata ca, in timpul deplasarii, particulele de aer au tendinta sa se indeparteze sau sa se apropie de sol. Componenta meridiana arata ca ele tind sa se indrepte de-a lungul meridianelor fie spre Poli fie spre Ecuator, iar componenta zonala arata ca aerul se deplaseaza de la vest spre est sau invers. O sectiune meridiana prin atmosfera, de la un pol la altul, permite sa se reprezinte concomitent atat componenta verticala, cat si meridiana. In aceasta sectiune componenta zonala nu poate fi reprezentata decat pe un planisfer, dar si acesta corespunzator numai unui anumit nivel din atmosfera. Pentru diferitele nivele va trebuie, prin urmare, sa se intocmeasca diferite planisfere, corespunzatoare circulatiei de la altitudinile respective.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
