Violența în mass-media

Ecranul mondial este coplesit de filmele americane pline de violenta si Statele Unite se afla pe primul loc in privinta criminalitatii (statistici din 1993 arata ca la fiecare 6 ore un copil este ucis, la fiecare 20 de secunde o persoana este amenintata cu arma si tot la 20 de secunde o persoana este ranita, la fiecare 28 de minute si 20 de secunde are loc o sinucidere). Peste o treime din populatia Americii are un prieten sau o ruda ucisa. La sfarsitul anului 1993 presedintele Bill Clinton s-a adresat oamenilor de cinema de la Hollywood cerandu-le sa reduca ilustrarea crimelor si molestarilor din productiile destinate marelui si micului ecran. Dar chiar in saptamana in care se recepta mesajul prezidential urma sa se liciteze un scenariu ce propunea in primele sapte minute de film 11 crime. Presedintele de la 20 th Century Fox raspundea Casei Albe: "Avem o autentica raspundere in aceasta privinta, dar nu putem anula violenta". Cauza este bine cunoscuta. Violenta se va vinde bine si nu doar in Statele Unite. Daca in 1980 incasarile provenite din exportul de filme americane reprezentau 30% din beneficiu, in anii ' 90 acestea reprezinta peste 50%. Analizand aceste aspecte, putem sa ne punem o singura intrebare: ecranul si mass-media au determinat explozia violentei mortale ce a cuprins societatea contemporana sau viceversa?

Studiile asupra relatiei dintre media si violenta (mai ales violenta televizata) s-au dezvoltat mai ales in perioada anilor '60, sub influenta mai multor factori.

In primul rand putem vorbi de agravarea si proliferarea unor forme de violenta in tarile occidentale - violenta strazii, ucideri de politisti, revolte ale elevilor si studentilor, inceputurile terorismului etc. Se declanseaza o campanie puternica impotriva televiziunii considerata a fi responsabila de agresivitatea tinerilor si de extinderea valului de violenta in societate. Lumea - afirma criticii televiziunii - este invadata de agresivitate din cauza televiziunii si a filmelor care exhiba violenta. In aceasta perioada, dupa cum afirma J. Lazar, televiziunea a intrat in tarile occidentale in perioada adulta, ocupa un loc de seama in viata publica si privata Aceasta perioada coincide cu "prima generatie de tineret crescuta cu televiziunea", cu spectacolul violentei televizate, cu cresterea masiva a delincventei juvenile si cu amplificarea prezentarii violentei in mass-media, film, televiziune, carte etc. Evolutia spre mediatizarea violentei va starni reactii critice dintre cele mai vehemente, pornite din convingerea ca "cu cat scenele de violenta sunt mai numeroase cu atat impactul lor nefast este mai puternic: violenta televizata este ca o otrava,ea actionand cu atat mai intens cu cat doza este mai puternica" Televiziunea este perceputa in modul cel mai negativ ca o "scoala a crimei si a delincventei", mai ales a delincventei juvenile. Tinerii au tendinta - sustin criticii televiziunii - de a reproduce in viata actele de violenta de pe micul sau marele ecran. Este o perioada de controverse aprige, de exprimare a unor puncte de vedere exclusiviste asupra efectelor si functiilor sociale ale televiziunii. Unii analisti considera ca marii consumatori de televiziune se caracterizeaza prin frica, angoasa (teama de violenta ii face sa evite a mai iesi seara in cartier), considerandu-se ca violenta televizata tinde sa genereze pe scara mare sentimente de insecuritate si stari de panica. G. Gerbner (1990) identifica corelatii statistice intre aceste stari si consumul masiv de televiziune. Potrivit altor aprecieri, consumul masiv de programe violente ii desensibilizeaza pe oameni - ceea ce se manifesta prin faptul ca acestia nu mai sunt atat de sensibili fata de actele de violenta si de victimele violentei. Se instaleaza o stare de indiferenta fata de imprejurarile violente, oamenii fiind mai putin dispusi sa vina in ajutorul victimelor violentei. In aceasta faza incipienta a cercetarilor asupra consecintelor violentei televizate sunt detectate efecte cu totul contradictorii: sporirea sentimentului de izolare la marii consumatori TV si intarirea tendintelor de retragere din realitate; accentuarea fenomenelor de instrainare de comunitate la cei puternic dependenti de media. Uneori se considera ca televiziunea poate dezvolta comportamente de cooperare (influenta pozitiva), uneori se afirma ca ea genereaza agresivitate (influenta negativa). Aceste critici si controverse teoretice nu sunt sprijinite de suficiente date de cercetare. Se simtea nevoia unor studii privind influenta TV asupra comportamentelor, mai ales asupra consecintelor violentei televizate. De exemplu, in SUA, in 1982 s-au publicat circa 2500 de studii referitoare la aceste probleme. Cercetarile si concluziile lor sunt orientate de trei teze de baza:

1. Teza "efectului catarctic";