Rolul Imaginarului Politic în Conflictele Interetnice din Europa Postcomunistă

Responsabilitatea socială-politică a studiilor despre etnicitate este un aspect tot mai mult accentuat în literatura de specialitate, apreciindu-se că aceste studii pot deveni complice ale ideologiilor naţionaliste/ etnicizante, sau, din contra, pot contribui la constituirea unei atitudini critice faţă de ele. Dincolo de recunoaşterea acestei responsabilităţi este, desigur, importantă găsirea metodelor şi perspectivelor de abordare, care asigură tratarea non-esenţialistă a fenomenelor ce ţin de domeniul relaţiilor şi identităţilor etnice.Terminologia utilizată în cercetările româneşti şi internaţionale, având în vedere numeroasele discuţii academice ce au avut loc în ultimii ani în domeniul etnicităţii, al statului-naţiune şi al relaţiilor „inter-etnice”şi reprezintă o primă problemă.

Procesul european — proces constând în proiectarea şi edificarea unei Europe unite apte de a depăşi stadiul “Europei-Piaţă” spre a deveni o “Europă — Putere” - trebuie privit ca rezultat al unei deplasări cu sens dublu. Pe de o parte este vorba despre mişcarea Vestului european către Estul continentului — realitate numită “extinderea UE” - iar pe de altă parte avem în vedere mişcarea universului de o complexă şi adesea conflictuală diversitate al Europei Centrale şi Orientale către Occident — realitate care ar putea fi numită “expansiunea dezordinii orientale” .

Cele două Europe (orientală şi occidentală) işi au izvoare culturale comune în literatura elină, religia iudaică şi dreptul roman. Fluviile plecate dintr-un loc unic s-au despărţit, însă, spre a iriga teritorii spirituale şi istorii diferite, ajungând să se verse în două mări însemnând două modele de viaţă distincte.

Europa Occidentală a parvenit la o identitate caracterizată prin pluralism politic, participare socială, respect al diversităţii, concurenţă liberă şi loială, supremaţia legii şi primordialitatea drepturilor omului. (Aceste valori sunt frecvent sintetizate ca find democraţia pluralistă/participativă, statul de drept şi drepturile omului, la care credem că trebuie adăugată şi ceea ce am numi “democraţia economică”, respectiv caracterul sacru al proprietăţii private şi formarea liberă a preţurilor pe piaţă. Ele includ, evident, egalitatea şanselor şi laicitatea statului.)

Europa Centrală şi Orientală este caracterizată, încă, prin insecuritate — existenţială şi cultural-identitară, individuală şi colectivă, naţională şi internaţională — şi prin sărăcie. Adică exact ace1eaşi realităţi care au făcut din Europa Occidentală, la finele celui de al doilea război mondial, o adevărată “Uniune a Fricii” transformată apoi într-un proiect politic realizat prin mijloace economice – “Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului” - spre a deveni o “Uniune de Valori” întrupată în Uniunea Europeană de astăzi. Insecuritatea şi disparităţile economico-sociale, dar şi lipsa unei societăţi civile dezvoltate şi, mai ales, a unei clase de mijloc puternice, au imprimat popoarelor şi statelor din jumatatea estică a continentului mentalităţi şi atitudini circumscriind modele de viaţă cartacterizate printr-o combinaţie ciudată de individualism şi colectivism, printr-o slăbiciune cronică a spiritului raţional şi pozitiv.

Individualismul îşi are originile in experienţa rezistenţei pasive împotriva totalitarismului şi explică o redusă participare socială, fiecare încercând să se “salveze” pe sine prin practicarea unui joc de sumă nulă. El nu a ajuns în faza spiritului de întreprindere şi a excelenţei competiţionale, ci se manifestă prin energia consumată în acumularea primitivă de capital.

Colectivismul este o expresie inerţială a experienţei sociale comuniste şi se manifestă prin lipsa spiritului de iniţiativă şi teama asumării de riscuri, ca şi prin tendinţa de a transfera întreaga răspundere şi întreaga grije pentru rezolvarea problemelor comunităţii, către stat. Colectivismul este tot atât de departe de comunitarismul occidental şi de solidaritatea socială, precum este şi individualismul. El este responsabil pentru menţinerea centralismului în admnistraţie şi modesta evoluţie a principiului subsidiarităţii, precum şi pentru ineficienţa economică consecutivă unor cereri de protecţie socială fără legătură cu productivitatea muncii. În fine, lacunele spiritului raţional şi pozitiv face din Europa Centrală şi Orientală locul unei religiozităţi necunonoscute astăzi în Occident (uneori chiar ordinea de stat este marcată de clericalism), al practicării unui naţionalism de secol XIX — retoric în formă şi retrograd în conţinut - ca şi al recurgerii la confruntare violentă ca formă de rezolvare a unor conflicte etnice (cultural-identitare) şi religioase. Aşa se face că pentru cetăţenii ţărilor respective încrederea în Biserică şi Armată trece înaintea încrederii în instituţiile specifice democraţiei dintr-un stat laic. Iredentismul, războaiele religioase şi gândirea soluţiilor la problemele politico-economice în termeni etnici — ca, de altfel, şi celelalte trăsături evocate anterior - sunt parte a identităţii acestei bucăţi de Europă (inclusiv cât priveşte statele din Grupul de la Vişegrad) ele fiind cu atât mai accentuate cu cât ne deplasăm mai la Est. De aici nu ar trebui, însă, să se ajungă la concluzia superiorităţii absolute a Europei occidentale. Aceasta, în primul rând, întrucât în materie de identitate este periculos a se judeca în termenii morali de “bine” şi de “rău”, ori în cei, tot subiectivi, de “superior” şi “inferior”, ci trebuie să se raţioneze în context ontologic şi pragmatic, fiind vorba despre opţiuni referitoare la modul de a exista şi de adecvarea la provocările şi oportunităţile oferite de mediul înconjurător.

În al doilea rând, pentru că est europenii aduc în patrimoniul identitar comun atuuri certe deduse dintr-o istorie relativ mai vitregă, precum un nivel ridicat de adaptabilitate (flexibilitate), imaginaţie mai dezvoltată, un spirit de sacrificiu cu mult mai accentuat — consecinţă a obişnuinţei cu lipsa de confort şi a religiozităţii sporite -, un mai mare devotament pentru familie, o rată oarecum mai accentuată a natalităţii (importantă mai cu seamă în condiţiile în care scăderea de populaţie în Occident va genera un tot mai acut deficit de forţă de muncă educată susceptibil, în lipsa aportului est-european, a atrage migraţie din spaţii culturale mai depărtate de standardele europene), o mai mare rezistenţă la efort şi o disponibilitate sporită pentru muncă, în special cea grea — chiar dacă travaliul lor nu este şi foarte disciplinat