Relațiile de comunicare în mediul universitar

Procesul de interinfluenţare a atitudinilor persoanelor care interacţionează nu este imediat, ci implică un mecanism mediator: comunicarea. Diferite tipuri de efecte interpersonale de ordin perceptiv, simpatetic şi funcţional, sunt vehiculate prin comunicare, care reprezintă forma principală de manifestare a interacţiunii psihosociale.

fig.nr.1 Schema comunicării ca intermediar între procesele psihologice a doi indivizi

Comunicarea joacă un rol esenţial în cadrul vieţii sociale, deoarece reprezintă una din formele fundamentale ale interacţiunii omului cu cei din jur. Aceasta, reprezentând una din trebuinţele spirituale esenţiale ale oamenilor este indispensabilă desfăşurării eficiente a oricărei acţiuni, fără ea viaţa socială fiind fadă, lipsită de sens, practic imposibilă.

În privinţa definirii noţiunii de comunicare, unii autori lărgesc foarte mult sfera noţiunii, înţelegând prin comunicare orice schimb ce are loc între două sau mai multe persoane sau grupuri, iar alţi autori îngustează nepermis de mult sfera comunicării, excluzând formele de comunicare bazate pe mijloace nonverbale.

Deşi există unele controverse se admite că prin comunicare se înţelege transmiterea unui mesaj de la emiţător la receptor printr-un canal, ea fiind posibilă sau reală între doi sau mai mulţi indivizi, între care se produce un schimb de substanţe, de energie sau de semnificaţii.

Privită ca un act de punere în relaţie a emiţătorului cu receptorul, comunicarea se poate defini ca fiind „ ansamblul proceselor fizice şi psihologice prin care se efectuează operaţia punerii în relaţie cu una sau mai multe persoane în vederea obţinerii unor anumite obiective.”

„ Efectele comunicării pot fi de natură cognitivă, afectivă sau comportamentală şi nu trebuie confundate cu răspunsurile receptorului mesajului. Răspunsul este un mesaj returnat de receptor ca reacţie la stimulul expediat de emiţător, iar uneori poate preveni chiar de la emiţător, ca reacţie la propriul mesaj.”

Oamenii, în societate comunică pentru a socializa, pentru a-şi transmite ideile, sentimentele, emoţiile şi părerile.

„Comunicarea apare ca efect sau cauză a unei mulţimi de relatii sociale şi structuri internaţionale.”

Comunicarea presupune sau stabileşte o relaţie între participanţi.

„ Orice activitate de comunicare implică o succesiune de evenimente, a cărei formă de bază cuprinde : decizia de a transmite o semnficaţie, formularea mesajului intenţionat într- un limbaj sau cod, actul de transmitere, receptarea.”

Comunicarea se poate privi ca o sursă de ordine, unitate şi coeziune sau chiar ca o cauză de schimbare, fragmentare sau conflict.

Procesul de comunicare urmăreşte patru scopuri principale : sa fim receptati, sa fim inteleşi, sa fim acceptati şi să provocăm o schimbare de comportament sau atitudine. Esenţa comunicării este schimbarea, şi ea poate fi cauza sau efectul schimbărilor dintr-un sistem social.

Comunicarea educaţională

Pentru a-şi transmite mesajul, emiţătorul foloseşte un ansamblu de semne cu semnificaţii verbale sau nonverbale, numit cod, pe care receptorul îl identifică cu semnele din repertoriul său. Atât emiţătorul, cât şi receptorul posedă repertorii de semne mai mult sau mai puţin comune, comunicarea sprijinindu-se, în esenţă, pe partea comună a celor două.