Recenzie după cartea Opina Publică de Walter Lippmann

Luptând între umbre și lumină cu timpul și atenția, cenzura și confidențialitatea, contactul și șansa, viteza și claritatea, stereotipuri, interese și valori, unul dintre cei mai proeminenți publiciști ai sec. XX- lea, scriitor, reporter, sociolog, politolog și comentator politic - Walter Lippmann, semnează o carte-cheie în evoluția studiului asupra părerilor și concepțiilor societății ”Opinia Publică”. Walter Lipmann a fost unul dintre primii politologi americani care au constat că democrația face adesea apel la metodele propagandei, observații care au fost formulate în eseul ”Public Opinion” în 1922, și care a avut și are în continuare ecou în rândurile celor care studiază fenomenul.

Fiecare individ în interacțiune cu societatea îşi formează anumite opinii mai mult sau mai puțin stabile în legătură cu aceasta şi cu ceea ce se petrece în jurul lui, opinii ce pot fi deosebite sau în concordanță cu ale celorlalți. A defini termenul de „opinie publică” este destul de dificil, deoarece acest concept cuprinde o paletă largă de interpretări. Datorită lui W. Lippmann înțelegem lumea exterioară și cum își se creează imaginile asupra realității ce ne înconjoară. Privind printre filele istoriei, conștientizăm cât de vag percepeam mediul în care, totuși, trăim. Aici ne ciocnim cu cele doua lumi: a realității însăși privită din perspectiva imaginii adevărate și a realității dominată de imagini false, ridicole, cum ar fi ideea că Pământul este plat și dispus pe doi elefanți sau reprezentările din Scriptură- îmbarcarea lui Noe. Imaginea stăpânește și perceperea unei personalități anume. Astfel oamenii importanți sunt de obicei cunoscuți marelui public numai prin intermediul unei personalități fictive, deci ”nici un om nu este erou pentru valetul său” (proverb). Personajele centrale, potrivit lui W. Lippmann, sunt personalități construite, create, oferindu-i individul doua identități distincte: publică și privată. Regina Victoria a fost inițial privită ca o fetiță inocentă, modestă cu păr blond și obraji roz, pe când în apariția sa scenică dă dovadă de putere, tărie și inteligență.

Singurul sentiment pe care îl poate avea cineva în privința unui eveniment la care nu participă este sentimentul declanșat de imaginea sa mentală referitoare la acesta. Astfel, până nu cunoaștem ceea ce cred alții că știu, nu le putem sesiza cu adevărat acțiunile. La nivelul vieții sociale, ceea ce se numește adaptarea omului la mediul are loc prin intermediul ficțiunilor, care prezintă anturajul, într-o măsură mai mare sau mai mică, fabricat de către om. Gama de ficțiuni se întinde de la halucinația absolută până la utilizarea perfect conștientă a unui model conceptual de către un om de știință sau decizia acestuia că pentru problema sa particulară acuratețea dincolo de un anume număr de zecimale nu este importantă.

Potrivit jurnalistului politic american, analistul opinie publice trebuie să identifice și să admită relația triunghiulară între scena acțiunii, imaginea umană a scenei date și răspunsul uman la ceea imagine, care acționează asupra episodului acțiunii. Concluzionăm că totul reprezintă o piesa insuflată actorilor de către experiența lor proprie, în care subiectul este jucat în viața reală a actorilor, și nu doar în rolurile lor de scenă. Frecvent cinematograful și arta teatrală accentuează drama dublă a motivului interior și a comportamentului extern.