Modelul Cultural European

In caracterizarea culturilor majore ale Europei voi porni de la doua mari culture,poate cele mai mari culture europene:cultura franceza si cea germana.

Regiunile Frantei in care vom observa o eflorescenta poetica sunt ramase in cea mai mare parte celte ,Valea Loirei si Ile de France, patriile lui Villon, Ronsard ,Racine ,Baudelaire. Acest lucru nu e o simpla coincidenta,ci are o explicatie istorica. Francezii sunt latini,iar geniul latin e geniul vointei,asa cum grecii sunt geniali in privinta sentimentului estetic. ” geniul latin e un geniu al realitatii immediate,al realitatii pozitive, ordonate si clare”(Ovidiu Drimba,”Pagini despre cultura europeana”).Poate o sa vi se para ciudat ca m-am legat de aceste lucruri insa „potentele artistice ale unui popor si caracterul acestor potente sunt determinate de spiritualiatatea autohtonilor”(Ovidiu Drimba,”Pagini despre cultura europeana”).De exemplu,caracterul voluptuos al francezului e o consecinta a spirutului galez, pasiunea barocului spaniol isi are radacinile in contradictoriul spirit iberic,iar nostalgia ramaneasca a poeziei populare de dor , singuratatea, fatalitatea si misticismul naturist n-ar fi posibile fara un fond dac.

Revenind acum la cultura franceza si cea germana, Franta a creat catedrala gotica si a dat omenirii pe Rodin, unul dintre cei mai mari sculptori.Germanii au creat insa o muzaca mai puternica,o poezie mai profunda si o metafizica mai inalta.Facand o paralela intre cele doua culturi,e ca si cum am face o comparatie intre geniul concretului si cel al abstractului.Germania ar putea fi considerata patria supremului risc, insa nu riscului intelctual-morala,ci riscul spiritului-metafizica.

Muzica franceza este cumva intre cea italiana si cea germana,intre sentimantalitate senzuala si metafizicizarea muzicii.

Pictura franceza este insa atat de intelectualizata,de academica incat pare rece,perfecta fiind.N-are insa pic de patos ,desi spiritul francez e caracterizat prin pasiune. N-are acea atentie flamanda pentru burghezie sau satira,nici pasiunea pentru abstract a pictorilor germani,nici pentru perfectiunea fizica visata de italieni,nici pentru suferinta sau ironia cruda care la spanioli implica o drama in curs.

Fiecare cultura isi va afla maxilul de expresivitatea intr-un anumit moment cultural, deoarece predispozitia stilistica a unui popor se realizeaza plenar intr-un anumit curent artistic.

De exemplu , romantismul si expresionismul, forme ce tind spre o exprimare directa, forme ale unei expresii spontane, isi gasesc cel mai bine expresia in Germania,la poporul care se entuziasmeaza cel mai repede,dar nu se pasioneaza,spre deosebire de francezi,”a caror viata publica e o continua pasiune pentru o idee”(Ovidiu Drimba’Pagini despre cultura europeana”). Fondul francez e refractar romantismului,contrar aparentelor.

Renasterea, „un splendid echilibru de forte”, isi afla apogeul in Italia, Renasterea franceza nu reveleaza spiritul renasterii in sine,ci esenta spiritului francez.

Rusia, prin romanele sale,romane ale marilor dezordini sufletesti si ale unor adevarate abisuri psihologice, se regaseste in realism, intr-un realism ce se poate regasi si in poezie,in special in poezia lui Esenin.Chiar si ortodoxia rusa ar putea fi definita ca o mistica realismului.

Barocul,o adevarata combustie interioara ce va frange liniile si va dilata volumele , caracterizand contradictoriul spirit spaniol.Franta si-a gasit marea sa epoca culturala si politica in clasicismul modern,in aceasta „scoala apolinica de cunoastere si calm;adica de ratiune” (Ovidiu Drimba,”Pagini despre cultura europeana”).