Michel Houellebecq

Succesul comercial si cel de critica Michel Houellbecq si-l castiga prin proza sa, desi scriitorul a declarat in interviuri ca mai linistit si mai fericit se simte(implicit, mai atasat de) atunci cand scrie poezie, opinand,insa, ca în proză - are nevoie de dramă.

Experienţa inedită de a-l descoperi pe autor in Particule elementare m-a condus la ceea ce cu convingere si confesiv, atat in opera sa cat si in elementele biografice si relatia lui cu socialul cultural , autorul, livresc sau nu, se preocupa, se intereseaza de lucruri atât de dificile încât nu interesează pe nimeni, precum fascinatia pentru Kant , si in creuzetul creatiei sa–si construiasca personajele care-i vor servi la abordarea unor teme care stau la baza a doua principii majore:primul ar fi cel al anularii materialismului lui Galilei si Descartes, cel secund avandu-si resorturile in posibilitatile elementelor cuantice - mecanica cuantica, in general; tematică axată pe descrierea mizeriei sufleteşti a omului contemporan si care invita la o reflecţie critică lucidă asupra destinului umanitatii, reprezentativ pentru sentimentul de solitudine şi derută al omului contemporan[homo occidentalus] dupa moartea ideologiilor si aparitia noilor provocari ale ştiinţei : singurătatea existenţiala, iubirea, declinul civilizaţiei occidentale si lipsa de comunicare interumana, necesitatea schimbării omului, alienarea si, nu in ultimul rind, despre o neo-umanitate din ce în ce mai precară sub raport afectiv

Prin prisma personajului - de doua tipuri, la baza, cum insusi autorul marturiseste, unul care vrea totul si unul care nu vrea mai nimic - Houellebecq are ambitia de a-i da literaturii conotatia de o alta religie, acesta, personajul fiind si miza romanului, avand o istorie, spre deosebire de poezie, pe care autorul o considera o entitate perceptiva.

Les Particules élémentaires, aparut la editura Flammarion, in 1998,si care a primit premiul Novembre – a marcat sfarsitul de secol trecut si a fost catalogat neconvenţional, prea şocant, elogiat şi contestat în egală măsură, un adevarat fenomen de societate. Romanul e una din oglinzile cel mai puţin complezente în care s-a putut privi, în ultimul timp, Occidentul si le are ca personaje centrale pe Michel, cercetator in biologie moleculara si Bruno, profesor de literatura, doi frati vitregi, profund diferiti, disecati psihologic, mai adanc sau mai la suprafata, Houellebecq ne face sa resimtim ca dezvaluirile pe care le face in privinta personajelor este una similara brutalitatii smulgerii unui pansament, dincolo de care sintem provocati (deranjati) sa ajungem la elementele primordiale, aceleasi elementare particule care compun biologicul uman: cultul corpului – intr-o lume care nu pretuiestedecit tineretea,oamenii sint putin cite putin devorati , orgiile si complexul fenomen New Age.Personalitatea celor doi este conturata intr-o frumoasa incadrare genealogica,pe care o consider de o importanta capitala din vreme ce, pe suportul ei se ridica intreg edificiul psiho-afectiv al personajelor principale Michel si Bruno.