Descoperirea Propriei Persoane

Extras din referat

A simti parfumul unui trandafir, durerea pierderii unei fiinte dragi, bucuria unei intalniri, tristetea unui ,,ramas-bun", fericirea unui ,,bine te-am gasit", placerea unei imbratisari inseamna a trai o emotie. A simti furie intr-o situatie fara iesire, o dulce nostalgie la auzul unui cantec vechi, binefacerea unei manii justificate inseamna a trai o emotie.Toate aceste emotii alcatuiesc viata noastra. Sunt simple sau complexe, efemere sau persistente, de moment sau repetitive. Le traim in prezent. Ne sunt indispensabile, asa cum ne sunt indispensabile respiratia, hrana, apa sau somnul. Ele sunt cele care, mai devreme chiar decat gandurile, ne ghideaza in deciziile noastre, facandu-ne constienti de nevoile pe care le avem.
1.Constientizarea nevoilor
Una dintre functiile esentiale ale emotiilor este, fara indoiala, aceea de a ne face constienti de o situatie, o stare, o nevoie. De multe ori, ne indepartam de ceea ce simtim pentru a raspunde presiunii sociale, presiunii celorlalti, presiunii experientei personale trecute, a experientei noastre de invadare in cursul careia ne-am indepartat, incetul cu incetul, de adevaratele noastre sentimente. Emotia este cea care ne permite sa simtim viata : daca ne privam de emotii, pierdem o parte din noi insine, din constiinta existentei noastre si din viata noastra.
De la enervarea marunta la pasiunea amoroasa, emotiile nu sunt toate de aceeasi natura, nu au aceeasi durata si intensitate. O emotie este cu atat mai intensa cu cat obiectul ei este mai important din punct de vedere subiectiv. Este imposibil de facut o lista exhaustiva a tuturor nevoilor afective pe care le poate scoate in evidenta o emotie, asa ca ma voi limita la a aborda aici patru emotii fundamentale.
2.Emotiile fundamentale
Cele patru emotii de baza sunt : furia, tristetea, bucuria si teama. Ceilalti termeni care definesc emotii nu sunt, de cele mai multe ori, decat variante ale acestor patru emotii de baza, dupa cum vom vedea in continuare.
I.Furia permite constientizarea unei situatii in care nu suntem multumitisi dorim o modificare. Bebelusul care plange in leagan isi exprima dorinta de schimbare, e cu stomacul gol si vrea sa il aiba plin, are scutecul murdar si vrea sa ii fie curat. Plangand, arata ca e furios si acest lucru ii permite sa constientizeze nevoia si sa isi instiinteze parintii. Soferul nervos din cauza ambuteiajului constientizeaza nevoia ca drumul sa fie liber.
Nu exista persoana care sa fie total lipsia de sentimentul de furie. Ea este o caracteristica naturala a fiecarei personalitati. Atunci cand apar situatii conflictuale exista patru posibilitati diferite de a folosi sentimentul de furie. Din pacate majoritatea persoanelor au invatat inca din copilarie sa gestioneze in mod neproductiv acest sentiment. 
Furia arata intotdeauna ca nevoile si valorile noastre au fost incalcate. De aceea se poate spune ca nu este gresit sa fim maniosi. Dar este gresit sa ne exprimam acest sentiment intr-un mod agresiv, insensibil sau inadecvat., deoarece acest lucru ne aduce deservicii: mesajul nostru legitim (prin care incercam sa aparam aceste nevoi si valori), nu mai este corect receptionat. Este usor de inteles atunci cand este vorba despre noi insine. Dar atunci cand este vorba despre altcineva? Cand o persoana isi manifesta fata de noi furia o catalogam automat ca fiind agresiva, rea, insensibila, incapatanata. 
Insa in spatele persoanei care pare dura, puternica, sigura pe ea se ascund durerea, frica, incertitudinea ca nevoile ei vor fi incalcate, ca valoarea sa personala nu va fi recunoscuta. Ca si in cazul unui iceberg, ceea ce se vede este doar o mica parte din intreg. Cu cat mania este mai accentuata, cu atat suferinta pe care o ascunde este mai mare.


Fisiere in arhiva (1):

  • Descoperirea Propriei Persoane.doc

Imagini din acest referat

Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.


Hopa sus!