Comunicați exact ce gândiți

"Orice lucru trebuie explicat in cel mai simplu mod posibil, dar nu mai simplu decat atat". A. Einstein

Aceasta celebra afirmatie mi-a venit in minte in timp ce ma pregateam sa scriu acest articol si nu-mi este greu sa inteleg motivul.

Daca e intotdeauna dificil sa rezumi spatiul unei pagini, cu atat mai mult fara suportul exemplului direct, concepte si tehnici care ar cere cu totul alte aprofundari, cu argumentul de astazi atingem temeraritatea: vom vorbi deci despre Metamodelul Lingvistic, un instrument comunicativ care a revolutionat tehnica psihoterapeutica a ultimilor ani si care are aplicatii infinite in fiecare domeniu al vietii cotidiene.

Asteptand inceputul serilor de seminarii prevazute va trebui deci sa fac apel la intuitia voastra si la capacitatea de a gasi singuri exemple, dezvoltari si aplicati din putinele si sinteticele note pe care spatiul mi le permite.

Am vazut deja ca mintea noastra, in baza stimulilor senzoriali receptati din mediul inconjurator, are in interiorul ei o harta a realitatii care contine toate credintele noastre personale despre lume. Dar aceasta harta nu este realitate, ea doar are o structura asemanatoare care ne ajuta sa ne explicam ce se intampla.

Formarea hartii noastre e supusa la trei procese distincte, fapt care o face unica si diferita de cea a altor fiinte umane:

SELECTIA - deoarece, dintre toate datele pe care le avem la dispozitie in mediul inconjurator, putem selectiona doar o mica parte

DISTORSIUNEA - deoarece datele pot fi gresite sau alterate de prejudecatile noastre

GENERALIZAREA - cand trasportam in situatii asemenatoare ceea ce am invatat intr-o situatie particulara.

Aceleasi mecanisme intra in joc cand comunicam verbal cu noi insine sau cu altii, sau cand incercam sa dam o descriere verbala a modelului nostru in lume.

Este fundamental deci sa avem la dispozitie un instrument lingvistic care sa ne permita, dincolo de procedurile de selectie, distorsiune si generalizare, sa recuperam experienta senzoriala care sta la baza unei afirmatii specifice.

Sa nu uitam ca aceste studii s-au nascut in domeniul psihoterapiei, unde este fundamental sa se inteleaga ceea ce se ascunde in spatele a ceea ce spune pacientul.

Cand acesta foloseste fraze ca: "Sunt intotdeauna deprimat", "Toti sunt impotriva mea", "Nevasta mea ma infurie" este evident ca utilizeaza etichete care nu descriu deloc tipul de experienta la care se refera.

In ani '60 un grup de lingvisti condusi de N. Chomsky au elaborat un model formal al limbajului care se numeste "Gramatica Trasfunctionala". Din opera lor, iata ceea ce ne intereseaza pe noi:

- limbajul operaza constant la doua niveluri: are o structura superficiala, care e formularea frazelor si o structura profunda care e experienta efectiva senzoriala ce sta in spatele limbajului.

- exista reguli despre care fiecare vorbitor stie ca permit sa se stabileasca daca o fraza este bine formata, din punct de vedere gramatical, sintactic, semantic.

- se incalca modelul sau fraza nu este bine formata, cand de una singura nu este posibil sa ajunga la structura profunda.

Explicatiile date de Korzybski si de Chomski erau atat de complicate incat erau aproape inutile, pana cand J. Grinder si R. Bandler (fondatorii PNL) au elaborat Metamodelul Lingvistic.

Insa, chiar si acesta e un instrument complex, care ocupa doua volume din "The structure of magic" (1975, Palo Alto, California), si care cere un studiu serios. Noi dam aici o versiune a Metamodelului, care, chiar simplificat, ne permite sa obtinem rezultate care vor fi deasupra asteptarilor.

O axioma a comunicarii spune: "Mai intai incearca sa intelegi si pe urma fa-te inteles".

Pentru a intelege ceva ce nu ne este clar, cel mai bine este sa pui intrebari.

Dar nu intotdeauna este usor sa pui intrebarea potrivita, mai ales cand nu stii exact ce cauti.

Metamodelul a definit cateva categorii de cuvinte care ne semnaleaza ca interlocutorul nostru nu ne comunica precis gandurile sale.

Aceste categorii sunt: cuvinte universale, obligatii, verbe, nume, comparative.

Sa le vedem pe rand, invatand sa le recunoastem si sa punem intrebarile corespunzatoare.

CUVINTE UNIVERSALE

Cand le intalnim este clar ca se face o generalizare. Ele se identifica in cuvinte ca: "toti, nimeni, intotdeauna, niciodata", chiar daca acestea sunt, uneori, doar subintelese.

Universalele sunt optime cand descriu adevaruri evidente ("toti indivizii au nevoie de oxigen"), dar de obicei sunt doar suportul lenei mentale si limiteaza mult posibilitatile pe care le avem la dispozitie.

"Tinerii de astazi nu au chef de munca" (se subintelege: toti, niciodata).

"Pentru a incepe o activitate este nevoie de mult capital" (se subintelege- intotdeauna).

"Toti scotienii sunt avari"

si s-ar putea continua la infinit.

Pentru a intrerupe acest proces, este suficient sa se puna cateva intrebari simple: "Chiar toti?", "intr-adevar intotdeauna?", "Chiar nimeni?", cu toate variantele posibile, astfel incat sa se defineasca cazul specific in care