Comunicarea Politică

Succesul în relaţiile interumane ţine astăzi, în mare măsură, de modul în care te comunici sau îţi comunici intenţiile. Comunicarea este ştiinţa care te scoate din anonimat, care produce transformări, evoluţii. Comunicarea nu se reduce doar la un simplu transfer de informaţii de la un „emiţător” către „receptor”, prin intermediul unui canal, aşa cum susţine modelul informaţional al comunicării.

Prin contrast, modelul constructivist al comunicării stipulează că intervenţia verbală sau non-verbală devine „comunicare” nu atât prin ceea ce se comunică, ci prin modul în care anumite informaţii sunt comunicate într-o situaţie dată. Din acest punct de vedere, orice act de comunicare are o dimensiune socială. Comunicarea este un proces în decursul căruia un actor social aflat într-o anumită situaţie construieşte o relaţie cu interlocutorii săi folosindu-se de propria sa identitate, de identitatea interlocutorilor, de anumite imagini şi etichetări pe care le atribuie interlocutorilor, de o serie întreagă de convenţii sociale şi, eventual, de un suport tehnologic.

Rezultă că orice proces de comunicare implică din partea participanţilor o construcţie cognitivă şi socială a unor informaţii pornind de la exploatarea unor surse diferite de comunicare, inclusiv tehnologice.

Comunicarea este omniprezentă, ea intră cu repeziciune în toate locurile în care viaţa socială se organizează şi diferite instituţii sociale sunt captate de ea, unele după altele; printre primele se remarcă marile întreprinderi sau industriile audiovizuale, iar după ele, organizaţiile politice care se agaţă de marketingul politic şi se lasă foarte repede convinse de avantajele pe care le au de pe urma lui.

În epoca modernă, comunicarea se prezintă sub mai multe forme iar viteza cu care se avansează în plan comunicaţional a dus la apariţia unui „nou model de comunicare”- comunicarea politică. Acest model se bazează pe o accentuare, chiar o accelerare a mediatizării schimburilor sociale prin intermediul noilor tehnologii de informare şi comunicare dar şi prin apelul tot mai des la comunicatori.

Pentru a înţelege noul mod de comunicare politică este necesar să se facă distincţia între multiplele obiective şi procedee de persuasiune practicate de politicieni pentru a influenţa masele, altfel spus, să se prezinte diferitele niveluri ale argumentaţiei politice. Aşadar, se delimitează trei domenii, şi anume: comunicarea politică orientată spre idealul democratic, spre propagandă şi spre dezinformare.(R. Rieffel, 2001)

Informaţiile de ordin politic difuzate în cadrul unei democraţii au la bază argumentarea orientată. Este un mod de persuasiune în care se pune accentul pe calităţile omului politic, ascunzându-i-se defectele prin tehnicile de marketing politic. Această argumentare orientată lucrează în favoarea candidatului, fără a deforma mesajul.

Argumentarea manipulată are la bază propaganda; astfel, mesajul transmis este deformat intenţionat pentru ca oamenii politici să-şi atingă obiectivele. Politicienii folosesc aceste tehnici pentru a schimba comportamentul alegătorilor astfel încât aceştia să accepte informaţiile politice fără împotrivire.

Dezinformarea se bazează pe o argumentare deturnată, falsă, informaţiile sunt voit inexacte.

Comunicarea politică modernă, chiar dacă întrebuinţează tehnicile de marketing politic, nu este singurul model folosit, cu toate că se poate spune că este modelul dominant. Specialiştii observă că modelul marketingului politic coexistă cu alte două modele: modelul „dialogal” care se bazează pe contactul cu electoratul şi raţionalizarea argumentelor în scopul promovării interesului general şi modelul „propagandistic” care încearcă să seducă publicul făcând apel la convingerile acestuia. (B. Miege, 2000)

Astăzi, noul model comunicaţional completează modelele precedente. Mai mult, se observă că nu toate tehnicile şi tehnologiile sunt incluse în noul model de comunicare, unele se apropie de modelul informaţional al comunicării care transmite informaţiile de la emiţător la masa de receptori, altele ţin de modelul manipulatoriu sau de cel propagandistic.

Comunicarea politică are un singur scop: de a asigura un flux permanent de informaţii cu conţinut politic dinspre putere către publicul larg. Această comunicare nu este întotdeauna persuasivă chiar dacă, prin mesajele transmise ea poate influenţa puternic opiniile populaţiei.