Comunicarea Internă în Cadrul Bricostore

Cuvântul organizație se referă la o școală, universitate, firmă economică, bancă, instituțiile de orice fel, partide politice și încă multe altele. Ceea ce distinge o organizație de alte grupuri sociale este aspectul oficial, în mod obișnuit scris, al naturii obiectivelor, regulilor și al structurii pozițiilor pe care le ocupă membri ei. Acest lucru face ca structura organizației să devină formală, suficient de clară, astfel că ea poate fi pusă pe hârtie sub forma unei diagrame organizaționale.

Organizația formală este definită ca un grup de dimesiune relativ mare care are norme, un număr de scopuri sau obiective oficiale, o structură de statusuri și roluri, precum și un set de reguli destinate să promoveze obiectivele sale.

Orice organizație se distinge printr-un număr de caracteristici definitorii, însă două dintre ele sunt mai imporante. Prima se referă la comunicarea eficientă între indivizi și grupuri care este esențială pentru ca resursele, procesele și activitățile variate să fie îndreptate spre atingerea obiectivelor stabilite. A doua caracteristică este prezența unui lider sau unor lideri care reprezintă placa turnantă a comunicării în organizații.

Comunicarea în organizații devine o problemă majoră în secolul al XXI-lea. Deși disciplina a rămas în esența aceeași, mijloacele afiliate și modalitatea de a o pune în practică au modificat natura acestei activități. Profesioniștii în comunicare ocupă un loc din ce în ce mai important în managementul organizațiilor și corporațiilor. Acesta realitate care s-a impus la nivel global trebuie să câstige teren și în Romania, diversele tipuri și forme de comunicare în grup și între grupuri contribuind la realizarea organizațiilor.

Comunicarea este mai mult decât o funcție organizațională importantă, ea reflectă valori, le menține și le crează, crează rețele prin care organizația este unită, contruiește atitudini, comportamente și percepții și se află la baza oricărei interacțiuni umane.

Noul concept de comunicare corporativă reprezintă totalitatea eforturilor unei corporații de a comunica eficient și profitabil. În practică, ea este un instrument stategic al organizației contemporane cu scopul de a câștiga avantaj competitiv în fața concurenței. Managerii folosesc acest instrument pentru a conduce, a motiva, a convinge și a informa atât angajații cât și publicul extern.

Comunicarea competitivă este termenul folosit pentru a defini o mare varietate de funcții ale managementului, funcții legate de comunicarea internă și comunicarea externă ale unei organizații. În funcție de organizație, comunicarea corporativă poate include: relațiile publice, relațiile cu angajații, relațiile cu comunitatea, relațiile cu mass-media, relațiile financiare, comunicarea în situații de criză etc.

O identitate și o imagine organizaționale pozitive pot fi create și perpetuate prin intermediul unor programe coerente și bine gândite indreptate atât spre interiorul organizației, cât și spre publicul larg. Oamenii învată să recunoască o organizație prin tot ceea ce face, de la produsele și serviciile pe care le vinde, până la clădiri și angajați. Nevoia de a construi o imagine a organizației (corporației) nu a fost niciodata mai importantă decât supraviețuirea ei.

Managementul înalt performant folosește informația și comunicarea pentru a monitoriza, evalua și îmbunătăți lanțul de activități creatoare de valoare și generatoare de avantaj competitiv, susținut printr-un răspuns inovativ, flexibil, eficient și rapid la schimbările de mediu.

Este deja cunoascut că, în ansamblul ei,o instituție sau o întreprindere se contruiesc și se mențin traversând numeroase procese și rețele de comunicare, care, în cele din urmă, le conferă coerență. Relațiile umane însele se contruiesc prin comunicare. Putem afirma astfel că acțiunea comunicațională și acțiunea organizațională depind una de cealaltă.

Totodată, comunicarea internă dintr-o organizație nu este un proces autonom, cum ar părea la prima abordare, tributar unui model mecanicist de comunicare. Comunicarea internă nu poate fi redusă la o simpla combinare dintre comunicarea ascendentă sau descendentă sau mutuală. Aceasta perspectivă este una superficială și insuficientă pentru a descrie și explica dificultățile comunicării într-o organizație.