Comunicarea în situații de criză - Tarom

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 1968
Mărime: 133.11KB (arhivat)
Publicat de: Sorin Costache
Puncte necesare: 6

Extras din referat

1. Prezentarea companiei:

Compania TAROM - Transporturile Aeriene Române - a fost înfiinţată la 18 septembrie 1954.

La câţiva ani după lansare, TAROM opera deja către aproape toate ţările europene. În 1966 TAROM a efectuat primul zbor peste Atlantic. Începând cu anul 1974 a realizat primul zbor către Sydney via Calcutta şi a introdus zboruri regulate spre New York şi Beijing.

În anul 1990, în vederea alinierii la criteriile de performanţă ale economiei libere de piaţă, TAROM a dat startul unui nou program strategic. Competiţia mondială a reprezentat un real stimulent pentru TAROM, fapt ce a determinat alinierea serviciilor oferite de TAROM la nivelul standardelor internaţionale având în vedere faptul că unele din cele mai importante companii aeriene din lume operau deja zboruri spre Bucureşti.

Compania TAROM este membră a următoarelor organizaţii/organisme internaţionale ale aviaţiei:

IATA (International Air Transport Association) - din 22.04.1993

MITA (Multilateral Interline Traffic Agreements/ Passengers and Cargo) - din 31.03.1994

AEA (Association of European Airlines) - din 01.07.2000

ICH (IATA Clearing House) - din 01.10.2006.

TAROM este certificat IOSA (IATA Operational Safety Audit) din luna martie 2007

IATA - ICSS (IATA Currency Clearance Service) - din luna mai 2006

Flota Tarom este alcătuită din 26 de aeronave, operate de 235 de piloţi

2. Capitalul social al Companiei TAROM este detinut dupa cum urmeaza:

95% din actiuni sunt detinute de Statul Roman - prin Ministerul Transporturilor;

2,58% de Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti;

2,18% de ROMATSA R.A.;

0.15% de Societatea de Investitii Financiare "Muntenia";

0.09% de Autoritatea Aeronautica Civila Romana.

3. Misiune:

“Suntem aici pentru ca oamenii din România sã beneficieze în permanenţã de calitatea superioarã şi de promptitudinea serviciilor care exceleazã la capitolul performanţã şi fiabilitate.”

4. Viziune:

Firma de transporturi aeriene TAROM işi propune satisfacerea nevoilor clienţilor de a călători în toate zonele lumii, intr-o manieră rapidă, confortabilă şi sigură, prin asigurarea de zboruri spre toate destinaţiile.

Preview document

Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 1
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 2
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 3
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 4
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 5
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 6
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 7
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 8
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 9
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 10
Comunicarea în situații de criză - Tarom - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Comunicarea in Situatii de Criza - Tarom.docx

Alții au mai descărcat și

Comunicarea în Cadrul Grupului

Oamenii traiesc organizati în grupuri deoarece sunt fiinte sociale. Un grup social reprezinta un ansamblu de indivizi între care exista relatii...

Comunicare verbală și non-verbală

COMUNICAREA NONVERBALA Intr-un sens foarte larg acest termen desemneaza orice proces prin care o informatie este transmisa de la un element la...

Te-ar putea interesa și

Comunicarea în Situații de Criză

INTRODUCERE Omul este prin esenta o fiinta bio-psiho-sociala.Aflat mereu în cautarea unor raspunsuri ,supus mereu îndoielilor, omul a încercat...

Rolul mass-media în gestionarea situațiilor de criză - studii de caz - criza Raluca Stroescu - criza Tylenol

1. ASPECTE TEORETICE DESPRE CRIZA: Puterea unei organizaţii sau personalităţi se măsoară şi se vede şi în situaţii de criza. Răspunsul cât mai...

Gestiunea Crizei TAROM

IMAGINEA — este un termen care de ceva timp apare pe buzele tuturor. Indiscutabil, a vorbi despre imagine, familiarizat sau nu cu sensul sau, este...

Prezentarea, în paralel, a două situații de criză de tip accident

-prezentarea pe scurt a situatiilor de criza analizate; -prezentarea publicurileor implicate, afectate; -prezentarea actorilor implicati si rolul...

Criza de imagine Tarom

CRIZA DE IMAGINE CRIZA - o definitie general acceptata este cea conform careia criza reprezinta acel eveniment sau serie de evenimente care...

Campanii de Relații Publice

Campania de relatii publice reprezinta totalitatea operatiilor coordonate de comunicare derulate într-o perioada de timp determinata, într-un...

Managementul Relațiilor Publice

CERCETAREA IN ACTIVITATEA DE RELATII PUBLICE METODE DE CERCETARE Relatiile publice reprezinta un proces in cinci etape. Trebuie definit scopul....

Comunicarea managerială și relații publice

PARTEA I: COMUNICAREA MANAGERIALA 1. COMUNICARE SI DECIZIE 1.1 Functiile conducerii organizatiilor 1.2 Structura de autoritate si...

Ai nevoie de altceva?