Demers cu statut interdisciplinar literatura comparata, psihologie, istorie, sociologie etc. imagologia se ocupa cu studiul manierei in care ne privim intre noi, a imaginii celuilalt.
In sensul restrins, traditional al termenului, este vorba de felul in care se reprezinta popoarele unele pe altele (heteroimagini) sau despre imaginea pe care si-au construit-o despre sine (autoimagini). Ca debut dar si ca pondere, interesul pentru heteroimagine face din aceasta obiectul clasic al imagologiei.
Ambele categorii de imagini pot exista si sub forma stereotipurilor, ceea ce ii conduce pe unii dintre teoreticienii imagologiei sa o defineasca ca fiind disciplina specializata in studiul stereotipurilor nationale, auto sau hetero.
In sens larg, orice reprezentare mentala a realitatii poate fi obiectul studiului imagologic. Fata de imagerie, care studiaza reprezentarile obiectivate figural, imagologia se opreste la cele categoriale, rezultate ale unei complexe procesualitati constructive, cognitiv-afective, deopotriva.
Mentalul colectiv al istoricilor, reprezentarile sociale ale psihologilor, spiritul epocii al comparativistilor filologi deschid tot atitea universuri de incidenta cu preocuparile imagologiei. Interferentele si experimentele reciproce sint perfect posibile. Ca atare, mai ales din ratiuni de sistematizare, in prezentare se poate distinge, pe rind, imagologia psihologica de cea istorica sau literara.
Statutul imagologiei
O relativa unanimitate apare in a aprecia imagologia ca demers sau stiinta tinara, abia schitata inainte de 1945, dar afirmata cu forta dupa al doilea razboi mondial.
Aceasta caracteristica de unanimitate dispare, insa, cind este abordata problema definirii si incadrarii imagologiei in sistemul stiintelor existente deja. In privinta obiectului sau si implicit al definirii, varietatea pozitiilor este cuprinsa intre extrema de maxima extensiune imagologia circumscrie studiul reprezentarii oricarei realitati (logica argumentarii este previzibila: Cum exista imagini despre toate, termenul de imagologie poate sa ia si ia, de fapt un sens de extrema generalitate si extindere) si cea de minima extensiune, deja mentionata imagologia se dedica studiu lui stereotipurilor nationale.
Obiectul imagologiei si definirea ei sint influentate si de plasarea acestui demers stiintific intr-un domeniu sau altul. O atare influenta restrictiva apare in definitia lui G. Michaud, care vede imagologia ca fiind acea ramura a literaturii comparate care studiaza prin intermediul documentelor scrise reprezentarile pe care popoarele si le fac unele despre altele. Este evident in acest caz faptul ca natura formei de obiectivare a imaginii este sita care cerne obiectul imagologiei. In cadrul studiilor din revista analizata disputa pare mai aprinsa intre adeptii plasarii ei in orizontul literaturii comparate domeniul de origine si cei ai considerarii ei ca sectorul modest, dar inatacabil, al psihologiei popoarelor.
Pe linga aceste pozitii, ce repartizeaza imagologia de la o disciplina la alta, s-a conturat si o alta pozitie, cea a judecarii ei ca disciplina independenta, interdisciplinara.
Deschisa este si discutia referitoare la statutul imagologiei in etnopsihologie. La baza acestei dispute sta problema locului si rolului imaginii in cunoasterea caracteristicilor psihologiei etnice.
In aceasta privinta se contureaza doua atitudini: una sceptica si alta optimista.
Prima, bazata fie pe evidentierea a ceea ce se constituie in slabiciuni ale imaginilor, subiectivism, incarcatura afectiva, caracter slab structurat, fluctuatie con textuala , fie pe neajunsurile metodologice ale identificarii si recoltarii acestora, apreciaza ca etnopsihologia nu poate deloc sa se fondeze pe aceste imagini.
Opusa ei, atitudinea optimista fara a minimaliza neajunsurile semnalate anterior considera studiul imaginilor (auto si hetero) ca util etnopsihologiei, in calitate de furnizor de ipoteze despre real. Este o cale secundara, dar nu insignifianta, pentru o mai buna cunostere a sinelui colectiv. Utilizind-o, adoptarea acestei pozitii impune si masurile de precautie necesare: compensarea deficitului calitativ printr-o analiza cantitativa statistica; stabilirea gradului de corelatie cu realul cercetat (sondat printr-o metodologie pozitivista); delimitarea permanenta intre realitatea tinta si reprezentarea ei in imagini, atit in timpul cercetarii propriu-zise, cit si in prezentarea rezultatelor; nelimitarea, in cercetarea etnopsihologica, doar la perspectiva imagologica etc.
Tendinta care a cistigat teren prevedea ca statutul imagologiei va accede de la cel de auxiliar al etnopsihologiei, la cel de directie majora in cercetare, in stare sa sporeasca credibilitatea acestei ramuri a psihologiei sociale.
Statuarea imagologiei in acceptiune largita
Doua trasaturi generale caracterizeaza demersul imagologic. Largirea si diversificarea obiectului de studiu al imagologiei in paralel cu marirea cercului celor preocupati de astfel de cercetari.
Aceasta mai larga concepere a identitatii/alteritatii se realizeaza prin introducerea, pe linga criteriul etnic, cel mai frecvent intilnit pina acum, a altor patru criterii: social, geografic, rasial si religios.
91% din totalul studiilor prezentate sau inventariate in capitolele dedicate imagologiei in volumele de sinteza ale congresului sint dezvoltari ale acestor criterii.
Aceasta situatie semnaleaza ralierea mai degraba la acceptiunea largita a definirii imagologiei, decit la cea restrinsa, traditionala.
Minoritarii, marginalii, exclusii, alaturi de majoritari sau de straini isi cistiga si ei dreptul la focalizarea atentiei imagologiei.
In ceea ce priveste aria geografica a apartenentei cercetarilor, putem constata o largire considerabila a ei.
Neschimbata, confirmind toate observatiile facute anterior, ramine ponderea dominanta a demersului concret (identificarea si analiza unei anumite imagini) fata de preocuparile de teorie a imaginii. Acestea au cel mai ades statut auxiliar in cadrul primelor. Faptul este dovedit si de analiza cantitativa, care indica o pondere a teoreticului in proportie de doar 12,4% in ansamblul celor 24 de titluri.
Valente ale imagologiei istorice
Cu toata sfera lor restrinsa, elementele teoretice sint valoroase mai ales prin faptul ca, pe linga problemele intilnite in contributiile imagologice semnalate anterior tipuri de imagini, factorii ce influenteaza formarea imaginii, metode de studiere a imaginii etc. , sint prezente si altele, inedite.
Dintre acestea, se pot retine: locul si rolul imagologiei in cunoasterea istorica si imaginea celuilalt si mecanismele alteritatii.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
