Comunicarea
Privit din punct de vedere stiintific, actul de comunicare este procesul de transmitere a informatiilor si sentimentelor (idei, pareri, atitudini, opinii) de la un individ catre un alt individ sau de la un grup social catre un alt grup social.
Fascinanta si omniprezenta, comunicarea este o dimensiune fundamentala a existentei si dezvoltarii umane din cele mai vechi timpuri.
Cuvantul ,,comunicare" provine din limba latina si termenul a circulat in vocabularul vremii cu sensul de ,,a impartasi ceva celorlalti". Astazi, a comunica, a informa si a fi informati reprezinta trasatura definitorie a existentei fiecaruia dintre noi, devenita intr-atat de pregnanta incat nici macar nu mai este perceputa in mod constient ca fiind o activitate distincta. Impartasind in permanenta ceva celorlalti sau noua insine, traim intr-o continua stare de comunicare. Comunicam prin o multitudine de forme si modalitati: comunicam direct, prin cuvant, gest, mimica si comunicam indirect, atunci cand folosim asa-numitele tehnici secundare - scriere, tiparitura, cabluri, sisteme grafice sau unde hertziene. Avem la indemana ziare, reviste, carti, afise, filme, telefon, fibre optice, radio sau televiziune. Mesajul ni se livreaza verbal, non-verbal sau paraverbal. Comunicam prin tot ceea exprimam ca produs, intentionat sau nu, al civilizatiei comunicationale din care fiecare dintre noi este parte integranta. Comunicarea este un proces continuu, presupunand o interactiune neincetata intre fiintele umane, desfasurata simultan prin multiple canale si prin mijloace variate.
Niciun fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene si pana la cele mai complexe activitati desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor sau culturilor, nu mai pot fi imaginate in afara procesului de comunicare.
Dar comunicarea a devenit, de asemenea, si unul dintre cuvintele ,,la moda", ale vremurilor noastre, ce multiplica activitatile sau evenimentele pe care le reprezinta si care tinde sa-si largeasca aria de semnificatii tocmai datorita interesului de care se bucura. Comunicarea moderna pare a se adresa, din aceasta perspectiva, tuturor in special si nimanui in general.
Principiile comunicarii
Unele din cele mai recente principii ale comunicarii au fost formulate de
reprezentantii Scolii de la Palo Alto, care au tinut sa le confere o aura de
rigurozitate numindu-le axiome ale comunicarii:
- Comunicarea este inevitabila.
- Comunicarea se dezvolta in planul continutului si cel al relatiei.
- Comunicarea este un proces continuu si nu poate fi abordat in termeni de
cauza-efect sau stimul-reactie.
- Comunicarea are la baza vehicularea unei informatii de tip digital si analogic.
- Comunicarea este un proces ireversibil.
- Comunicarea presupune raporturi de putere intre participanti.
- Comunicarea implica necesitatea acomodarii si ajustarii comportamentelor.
Mesajul este unitatea de baza a comunicarii, situat de fapt la intersectia
dintre comunicare si reprezentarea realitatii. El poate fi alcatuit din cuvinte scrise
sau rostite, imagini vizuale, muzica, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi
etc. Suportul fizic al mesajului este oferit de canal, care indeplineste si functia de
cale de transport sau distributie a mesajului.
Dimensiunea originalitatii mesajului este data de informatie. Sub aspect
cantitativ, informatia poate fi masurata atit in momentul emiterii cit si in momentul
receptarii, astfel ca se poate determina in ce masura un mesaj contine sau nu
mai multa informatie decit alt mesaj. Din dorinta de a asigura exactitatea
mesajului, emitatorul poate fi preocupat de emiterea unei mai mari cantitati de
informatie decit ar fi necesar in mod normal.
Efectele comunicarii pot fi de natura cognitiva, afectiva sau
comportamentala si nu trebuie confundate cu raspunsurile receptorului mesajului.
Raspunsul este un mesaj returnat de receptor ca reactie la stimulul expediat de
emitator, iar uneori poate proveni chiar de la emitator, ca reactie la propriul mesaj.
Finalitatea procesului de comunicare exista in masura in care mesajul
codificat de emitator este decodificat si acceptat de receptor. Cunoasterea
codului informatiei obliga la respectarea semnelor si simbolurilor folosite, iar
eventualele erori vor putea fi cu usurinta detectate si corectate. Cind semnificatia
este codificata in cuvinte, mesajul este unul de tip verbal, iar comunicarea este
verbala. Daca semnificatia este purtata prin altceva decit cuvinte, mesajul si
comunicarea sint non-verbale.
Continutul si maniera in care se comunica se afla sub influenta contextului
comunicarii. Evaluarea lui implica analiza mai multor dimensiuni contextuale:
fizica, temporala, culturala, sociala si psihologica.
Nivelurile comunicarii umane
Comunicarea umana se poate desfasura pe cinci niveluri relativ distincte:
1. Comunicarea intrapersonala este comunicarea in si catre sine. Fiecare fiinta
umana se cunoaste si se judeca pe sine, isi pune intrebari si isi raspunde,
astfel ca aceasta comunicare cu propriul forum interior devine o sursa de
echilibru psihic si emotional.
2. Comunicarea interpersonala este comunicarea intre oameni. Obiectivele
acestei comunicari sint extrem de multiple si complexe: cunoasterea celor de
linga noi, crearea si intretinerea legaturilor umane, persuadarea
interlocutorului, recunoasterea valorii personale, satisfacearea nevoilor
afective, de control si dominatie etc. Comunicarea interpresonala directa
presupune initierea de contacte personale nemijlocite si interactive intre
oameni, pe cind cea interpersonala indirecta are nevoie de mijloace si tehnici
secundare de punere in contact uman (scrierea, inregistrarile magnetice sau
transmisiile prin unde sau fibra optica).
3. Comunicarea de grup se deruleaza in colectivitati umane restrinse, de
maximum 11 persoane - echipe, familii, cercuri de prieteni, colegii de redactii
etc. La acest nivel se asigura schimburi de idei si emotii, se impartasesc
experiente si se cauta solutii de rezolvare a problemelor, se iau decizii si se
aplaneaza conflicte.
4. Comunicarea publica isi are radacinile in retorica antica. Discursul public nu
viza doar transmiterea de informatii, ci mai ales schimbarea opiniilor si
actiunilor publicului, influentarea sentimentelor acestora. Eficienta unei astfel
de comunicari se afla deopotriva in miinile oratorului si ale publicului sau.
Marcus Fabius Quintilianus a fost primul profesor public de retorica la Roma
si, totodata, dascalul fiilor si nepotilor imparatului Domitian. La retragerea sa
din activitate a scris un compendiu in 12 volume, intitulat Institutio oratoria
("Formarea vorbitorului in public"), din care transpare clar idea ca oratorul, pe
linga calitatile unui om al legii, ale unui filosof si ale unui poet, trebuia sa mai
posede si pe acelea ale unui bun actor. Cu alte cuvinte, in antrenamentul
unui orator erau studiate nu numai inventia, compozitia si stilul, dar si emisia
discursului, prezentarea statica (postura) si dinamica (gesticulatia) a
vorbitorului. In zilele noastre, "orice gen de cuvintare, expunere sau prezentare sustinuta de catre o persoana direct in prezenta unui auditoriu,mai mult sau mai putin numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o forma de discurs public sau comunicare publica"10 (e.g. conferinta, pledoaria,prelegerea, comunicarea stiintifica, luarea de cuvint, prezentarea unui raportsau a unei dari de seama, expunerea in fata unei comisii de examinare, prezentarea unui spectacol etc.).
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
