Argumentarea ca pragmă-dialectică

Extras din referat

Era aproape de neconceput ca, in aceasta diversitate de interpretari cu privire la argumentare, sa nu fie resuscitat interesul pentru injelesul antic al demersului, acela de dialectica (,,arta a discufiei"), in care accentul cade pe disputa comunicativa si rezolvarea conflictelor de idei pe baza confruntarii dintre parteneri. Modelul autorilor olandezi Frans van Eemeren si Rob Grootendorst, profesori la Universitatea din Amsterdam ia nastere din necesitatea evaluarii argumentelor utilizate intr-o incercare de solutionare pe cale discursiva a conflictelor de opinii. In acest cadru de interpretare, sofismele apar ca ,,violari ale regulilor discutiei". 
Autorii si-au propus sa resusciteze interesul pentru termenul antic de ,,dialectica", inteleasa ca ,,arta a discutiei", numindu-si propriul demers o ,,noua dialectica". Sofismele apar in disputa de comunicare, iar conflictele de idei pot fi rezolvate pe baza confruntarii dintre parteneri. Aducandu-si omagiul lor fata de Chaim Perelman si Lucie Olbrechts-Tyteca, cei care au revigorat studiul argumentarii, intitulandu-si lucrarea de baza ,,o noua retorica" (La nouvelle rhetorique), Eemeren si Grotendoorst au preferat sa-si intituleze conceptia lor ,,o noua dialectica", specificand expres in prefata la traducerea franceza ca intreprinderea lor ,,constituie contrapartea dialectica la Nouvelle Rhetorique". Avand ca scop rezolvarea argumentata a conflictelor de opinie, ,,noua dialectica" propune un sistem de reguli normative pentru discutia critica. Prin acest fapt, ,,noua dialectica" nu este retorica, dar nici o logica, deoarce se bazeaza pe schimburile argumentative obisnuite, pe care le analizeaza cu instrumente care apartin lingvisticii. 
Modelul pragma-dialectic al analizei argumentarii propus de Eemeren si Grotendorst trebuie apreciat pentru faptul ca doreste instituirea normativitatii in rezolvarea disputelor de opinie, gasind o modalitate rationala si eleganta de reducere a tensiunilor dintre oameni. Conflictul de opinie se rezolva pe calea disputei critice, respectandu-se ,,decalogul argumentativ", acel set de reguli considerat esential pentru realizarea unei dispute ideale. Daca cele zece reguli ale unei comunicari prin care se poarta disputa critica nu sunt respectate - iar in practica aceste prescriptii sunt constant incalcate -, atunci conflictul de opinie nu se rezolva. Pragmatica dialectica a olandezilor Eemeren si Grootendorst constituie un instrument realmente util in rezolvarea conflictelor de opinie.
Argumentarea este o forma de interactiune intre interlocutori in legatura cu sustinerea sau respingerea unui punct de vedere. Interactiunea argumentativa are o dubla infatisare: este o interactiune ce tine de domeniul rationalitatii (o confruntarea rationala intre ideile pe care interlocutorii le pun in comun), dar si de domeniul discursivitatii (o confruntare verbala in care fiecare interlocutor urmareste sa utilizeze expresiile cele mai potrivite pentru exprimarea ideilor). Atunci cand accentul cade pe dimensiunea rationalitatii interactiunii, analizele sunt de ordin preponderent logic si au un caracter mai mult normativ. Cand accentul cade pe dimensiunea formei de exprimare, analizele sunt, in general, de ordin lingvistic si au un caracter preponderent descriptiv.
Plecand de la ideea ca argumentarea trebuie investigata ca un tot in care interdependent dintre dimensiunile rationalitatii (forma de intemeiere) si discursivitatii (forma de exprimare a intemeierii) este esentiala pentru intelegerea acestui demers, van Eemeren si Grootendorst considera ca demersul argumentativ nu poate fi inteles adecvat nici ca o reconstructie intelectuala a gandirii pure (care sa nu aiba prea multe puncte de contact cu practica argumentativa), dar nici ca un descriptivism fundat unilateral pe experienta (in care ,,norma" sa fie subiectivitatea): ,,Aceasta incercare trebuie sa depaseasca in acelasi timp normativitatea stricta a logicii si descriptivismul pur al lingvisticii contemporane. Majoritatea logicienilor moderni se ataseaza unei <<inregimentari>> care rupe cu datele empirice, iar majoritatea lingvistilor contemporani, in particular analistii discursului si ai conversatiei, se limiteaza la o pura observatie <<obiectiva>>. Din acest motiv, propunerea analitica a autorilor invocati este o incercare de pragmatica dialectica care isi propune sa imbine idealul normativitatii cu cel al descriptivitatii si sa depaseasca limitele fiecareia dintre aceste abordari unilaterate. 
Alaturi de depasirea normativismului si a caracterului descriptiv, o alta presupozitie pe care o asuma programul pragma-dialectic de analiza a argumentarii vizeaza integralitatea modelului de analiza a demersului argumentativ. Cum s-a putut observa o singura perspectiva de cercetare inseamna o investigatie unilaterala a acestui fenomen atat de complex care este argumentarea, unilateralitate care aduce cu sine destule alte limitari pe linia formalittatii: exagerari, omisiuni, incapacitatea de a vedea relationarile. Este si temeiul pentru care modelul pragma-dialectic de investigare a argumentarii se desfasoara, cel putin ca intentie declarata, la cinci niveluri: filosofic, teoretic, analitic, empiric si practic.

Fisiere in arhiva (1):

 Argumentarea ca Pragma-Dialectica.docx