Designul este inainte de toate o activitate creatoare, integratoare. In putine decenii, acesta s-a dezvoltat de la stadiul de disciplina oarecum extravaganta la cel de factor economic, demn de luat in seama.
Philip Kotler, discipol al lui Theodore Levitt, spunea: "unul din putinele mijloace, de care mai dispun intreprinderile pentru a se desprinde din multime, este de a introduce pe pietele lor tinta produse cu un design superior...". Cu alte cuvinte, designul nu mai este un lux, ci o necesitate. Dar reteta succesului - dupa acelasi autor - este ,, de a combina in mod creativ componentele designului mix: performanta, calitate, durabilitate, estetica si cost".
Fiecare element depinde de celelalte si invers atat de bine, incat este practice imposibil sa le definim separat, in termeni financiari si in termeni de competitivitate. Ei trebuie pusi in discutie simultan, pentru a evalua in ansamblu efectele pe care modificarea unuia o are asupra celorlalte. In ciuda acestui fapt, numeroase intreprinderi se incapataneaza sa continue sa plaseze designul la sfarsitul procesului decizional.
Cultura produsului estetic
Anticiparea viitorului si planificarea produselor care sa corespunda schimbarilor ce vor surveni in comportamentul consumatorilor, in necesitatile si gustul acestora, precum si alinierea permanenta la evolutia mediului concurential sunt vitale pentru supravietuirea unei companii.
Daca urmarim cu atentie produsele pe care s-a bazat istoria designului, vom observa ca, dincolo de diversitatea lor merceologica, formala si functionala, aceste produse prezinta o serie de puncte comune: o particulara consistenta tehnica, o particulara forma de utilizare si o particulara forma de comunicare.
Astazi produsul este considerat a fi nu numai o entitate fizica, dar si psihologica in acelasi timp. Extinderea coordonatelor sale, mult dincolo de conturul sau material propriu-zis, este determinata de procesul de diversificare si nuantare a necesitatilor de consum. Aceasta diversificare atrage dupa sine o segmentare mai profunda a cererii, segmentare ce duce, inevitabil, la o diversificare a produselor oferite.
Philip Kotler sustine ca de fapt nu exista marfuri: ,,... conceptia potrivit careia firmele vand marfuri trebuie inlocuita cu ideea ca obiectivul acestora este de a transforma un produs nediferantiat intr-o oferta diferentiata". Acest lucru este esential in a distinge oferta unei firme de cea a concurentilor sai. Indeosebi bunurile care sunt destinate sa satisfaca nevoi legate de respectul de sine si pozitionarea in societate poseda o dimensiune psihologica. Ele se deosebesc in special prin stil si se supun sau se impun cu ajutorul modei.
Cumpararea anumitor tipuri noi de aparate de uz indelungat, achizitionarea unui automobil sau procurarea unor bunuri de uz curent pot fi alte exemple de instrumentalizare a unor simboluri de comunicatie.
Diferentierea implica o multitudine de solutii de design si de finalizare estetica, modificari, mode, stiluri, reluari ale procesului de design si variatii ale acestuia in cadrul unei game de produse, ce poate fi astfel propusa unor segmente de piata diferite. Relevand noi competente si reorganizand nivelul de cunostinte, companiile sunt capabile sa dezvolte, in cadrul unui coridor tehnologic, o familie de variante de design.
In tentativa de a analiza produsele lumii contemporane, am avut surpriza de a fi gasit individualizate o multime de situatii, diversificate intre ele prin modul cum produsul este conceput, realizat, perceput si utilizat:
- produse realizate prin procese productive ce deriva direct din traditionalele procese industriale, dar care, prezentand inovatii tehnologice si fiind nevoie sa se confrunte cu noile piete, se deosebesc mult de produsele traditionale.
In aceasta categorie pot fi distinse doua mari familii:
- produse ce se apropie de conceptul ,,foloseste si arunca" - produse ultra-standardizate ai caror
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
