Serviciul de Turism din România

Introducere

Mult timp, importanța activităților de servicii nu a fost recunoscută, serviciile fiind neglijate de economiști și încadrate, se părea, odată pentru totdeauna, în sfera neproductivă.

Această stare de spirit s-a schimbat profund în cursul ultimelor două-trei decenii, pe baza, în principal, a următoarelor date: numai serviciile pot crea locuri de muncă în număr suficient pentru a rezolva sau limita problema șomajului; sectorul terțiar nu este “îngrădit” decât de reglementări care sunt repuse în discuție în cadrul unui proces de liberalizare a schimburilor internaționale; oferta de servicii diferențiate și adaptate la cerere este un element esențial al competitivității întreprinderilor, oricare ar fi domeniul lor de activitate.

Dificultățile în sensul definirii conceptului de serviciu sunt determinate, pe de-o parte, de marea eterogenitate a activităților economice cuprinse în categoria de servicii, iar pe de alta parte, de numeroasele accepțiuni ale termenului de “serviciu” în vorbirea curentă. Printre accepțiunile cele mai cunoscute amintim ocupația pe care o are o persoană în calitate de angajat (salariat) în cadrul unei unități economice sau sociale, o subdiviziune organizatorică în cadrul unei întreprinderi sau instituții (serviciul comercial, financiar etc.), set de obiecte și multe alte sensuri care depășesc sfera categoriei economice de “serviciu”.

Unul dintre cele mai căutate servicii, din ultima perioadă, este turismul. Acesta a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfășurată în alte sectoare-cheie din economia mondială (industrie, agricultură, comerț). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidența studiului interdisciplinar, antrenând deopotriva economiști , geografi, psihologi și sociologi.

Activitatea turistică este bine susținută de un valoros potențial turistic - natural antropic - diferențiat de la țară la țară, în funcție de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practică turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte motivații terapeutice; turismul montan și de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru drumeție, cură climaterică și practicarea sporturilor de iarnă; turismul de cură balneară, prin care se valorifică însușirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termale și minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură și a altor realizări ale activități umane; turismul comercial expozițional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziții), care atrag numeroși vizitatori;

Regiunea turistică, concepută ca un spațiu de mari dimensiuni, cu o structură organizatorică bine consolidată și un patrimoniu turistic diversificat (de exemplu, regiunea Alpilor Dianarici, iar pentru România - cea a Carpaților Orientali).

Capitolul I

1.1 Analiza nivelului de dezvoltare si specializare a servicilor de turism in Romania.

România este cea mai mare ţară din Balcani, situată în sud –estul Europei. România a aderat la Uniunea Europeană (UE) în cadrul celei de a cincea extinderi, în ianuarie 2007. Are o suprafață de 237 500 km² și o populație de aproximativ 19.050.000 locuitori.

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate, având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în 2016. De asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.

România, cu o experienţă de peste 2000 de ani în activităţile turistice, în prezent îşi perfecţionează formele de practicare a turismului, infrastructuraturismului şi se află în faţa adoptării unei strategii al activităţilor turistice, prinluarea în considerare a experienţei ţărilor avansate, a elaborărilor ştiinţifice din marile centre universitare şi academice. România are posibilităţi universale, specifice, unice în dezvoltarea turismului. România nu poate (şi nici nu trebuie) să preia un model elaborat şi folosit în alte ţări ale lumii. România are propriul său potenţial ştiinţific şi practic care să fundamenteze strategia sa proprie, cu totuloriginală, pe care să o aplice prin metode, de asemenea, întrutotul specifice. O asemenea orientare nu poate fi explicată doar prin experienţa istorică sau prin originalitatea condiţiilor geografice, climaterice, tradiţiilor, obiceiurilor, artei, culturii etc. Activităţile turistice din România se bazează pe un şir de criterii:încadrarea în cerinţele revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale, valorificarea experienţelor pozitive a ţării din toate perioadele; preluarea şi implementarea doar a acelor experienţe ale altor ţări şi popoare care se potrivesc specificului turismului din România.