Nevoia de o nouă paradigmă în teoria comerțului internațional

Aspecte introductive

Primele încercări de analiză teoretică a comerţului exterior au fost întreprinse, conform istoriei, de reprezentanţii curentului de gândire mercantilist, şi anume: William Stafford şi Thomas Mun în Anglia, Colbert şi Antoine de Montchrestien în Franţa, Ivan Tihonovici Posokov în Rusia etc. Valoarea teoretică a concluziilor lor este limitată de circumscrierea demersului analitic doar în sfera circulaţiei. În consecinţă, investigaţiile lor rămân la nivelul superficial al căilor de îmbogăţire a naţiunii prin schimburile comerciale externe.

Este ştiut faptul că, pentru mercantilişti, metalele preţioase, îndeosebi aurul şi argintul, reprezintă personificarea universală a bogăţiei. Aurul este „nervul războiului” şi ”substitutul nevoilor tuturor oamenilor” (A. de Monchrestien), iar a „bogăţia nu constă în a avea mai mult aur şi mai mulţi bani, ci în a avea mai mulţi decât restul lumii sau decât vecinii”.

Animaţi de un asemenea scop, ei nu vedeau altă posibilitate de mărire a stocului de aur, în afară extracţiei, decât comerţul exterior. Potrivit concepţiei mercantiliste, specificitatea comerţului exterior constă întocmai în faptul că, spre deosebire de circulaţia internă a mărfurilor care nu măreşte cantitatea de aur şi de bani, excedentul exporturilor faţă de importuri poate servi acestei cauze. În acord cu aceasta, recomandările lor de politică comercială sunt orientate spre maximizarea exporturilor şi limitarea importurilor. Semnificativ este faptul că, deşi inconsistentă, mentalitatea „mercantilistă” a primatului exporturilor faţă de importuri răzbate până în zilele noastre.

În concluzie, încercările de analiză teoretică ale mercantilistilor au fost orientate doar spre avantajele pe care comerţul exterior le generează şi măsurile de politică comercială adecvate pentru însuşirea lor.

Limitele gândirii mercantiliste au fost bine sesizate de clasicii englezi: Adam Smith şi David Ricardo. Ei şi-au plasat analiza nu numai în sfera circulaţiei ci, în primul rând, în sfera producţiei. Spre deosebire de mercantilişti, ei caută posibilitatea măririi gradului de bunăstare, nu într-un sold activ permanent al balanţei comerciale, ci în structura producţiei ţărilor participante la schimb.

Teoria clasică

Abordarea teoretică a comerţului exterior în opera clasicilor capătă noi obiective: pe de o parte, se încearcă definirea criteriilor de fundamentare a specializării internaţionale, iar, pe de altă parte, se urmăreşte identificarea cauzelor, dezvăluirea specificităţii şi explicarea avantajelor generate de comerţul exterior. Autorii clasici consideră că interdependenţa economică este o sursă de pace în lume: ea face ca războiul să fie deosebit de costisitor pentru cel care alege conflictul armat. Naţiunea este asimilată unui ansamblu de factori de producţie imobili pe plan internaţional. Schimburile de mărfuri sunt analizate ca un substitut al deplasărilor de mână de lucru şi al fluxurilor de capital

Definind sfera de cuprindere a obiectului analizei teoretice a schimburilor comerciale externe, economiştii clasici se înscriu ca adevăraţii fondatori ai teoriei comerţului internaţional.

Principalele secvenţe ale teoriei clasice a comerţului internaţional sunt:

- teoria avantajelor absolute, elaborată de Adam Smith;

- teoria costurilor comparative, iniţiată de Robert Torrens în lucrarea Essay on the External Corn Trade (1815) şi desăvârşită de David Ricardo;

- teoria valorilor internaţionale, al cărei autor este John Stuart Mill