Istoria Costumului

Originile mitologice ale costumului sunt variate și îi conferă, în funcție de epoci și de tradiții, funcții diverse. Originile istorice nu sunt prea sigure și se pierd în negura timpurilor. Cu o oarecare precizie putem afirma că, în Occident, costumul a apărut între anii 40 și 200.000 înaintea erei noastre.

Mitologia.

Orice lucrare despre istoria costumului începe prin invocarea ritual a izvoarelor biblice. "Geneza”, mit fondator al Occidentului, acordă într-adevăr costumului o dublă funcție: de a menaja pudoarea omului și de a-i asigura protecție împotriva intemperiilor , așadar primii care au purtat "costumul” au fost Adam și Eva.

Preistoria.

Strămoș direct al omului modern , omul de Cro-magnon(homo sapiens) inventează acul cu gaură și lasă numeroase urme ale obijnuintelor sale vestimentare. În perioada glaciară principala funcție a costumului, constă în protecția împotriva frigului, însă în epoca aurignaciana se face un nou pas, principala motivație a costumului fiind semnificația valorilor estetice, religioase sau sociale.

În antichitate costumele erau diferite de la o regiune la alta. Având în vedere clima blândă, costumul egiptean era simplu și lejer, țesăturile folosite fiind numai de origine vegetală, în special inul. Lâna era și ea folosită, însă limitat, deoarece aparținea de originea animală și erau considerate impura, din pricina aceleiași preocupări pentru puritate și curățenie toate stofele erau albe. Piesa principală a costumului masculin era un fel de pannus din in, drapat în jurul șoldurilor și susținut de o centură. Femeile purtau o rochie în formă de furou care pornește de la baza gâtului și este susținută în bretele.

Spre deosabire de egipteni, veșmintele grecilor erau confecționate în mare parte din lâna la care se adaugă in, bumbac sau mătase. Costumul feminin conferă aceiași simplitate, fiind format din pelos, dreptunghi de lână pliat la mijloc asemănător cu cel al bărbatului.

În Roma, regăsim strămoșul sutienului, așa numitul strophium(bandă de stofă înfășurată în jurul bustului) peste care femeile purtau o tunică lungă, iar bărbații purtau tunică prevăzută cu glugă.

Costumul Imperiului Bizantin păstrează în mod firesc trăsăturile costumului roman, dar sub influența Orientului împrumutând gustul luxului.

Conform autorilor romani, galii foloseau țesături groase de lână cu rayuri, carouri și flori, uneori vopsite în culori vii. Bărbații și femeile purtau o tunică croită și cusută, fie cu mâneci, fie fără, la care se adăugau ismene lungi sau fustă, în funcție de sex.

Costumul religios nu se deosebește în mod clar de costumul restului populației.

Din perioada carolingiană până la mijlocul secolului al XIV-lea costumul are o evoluție graduală. La sfârșitul acestei perioade intervine în tot Occidentul o schimbare notabilă: căutând o notă elegantă, costumul masculin se va deosebi total de cel feminin.

Costumul epocii romantice rămâne în mare măsură asemănător cu cel Carolingian, principala piesă vestimentară rămâne tunica.