Istoria comerțului

Istoria comertului

Omul a fost dintotdeaua o fiinta sociala. Inca in cele mai vechi timpuri a incercat sa-si cunosca semenii pe care ii desparteau distanta, obiceiurile. De fapt chiar aceste diferente culturale au dat nastere idei de schimb intre oamaneni; schimb numit ulterior comert.

Cunoaşterea evoluţiei societăţii umane, mai ales prin prisma « ciclicităţii » transformărilor, constituie suportul real în acţiunea de înţelegere a modului formare, dezvoltare şi dispariţie a proceselor şi fenomenelor, care au marcat istoria omenirii. In acest sens voi incerca sa surprind in aceasta lucrare principalele perioadele istorice in cadrul carora s-au inregistrat modificarile semnificative ale comertului.

Preistoria

Primele forme primitive ale comertului apar pe fondul sesizarii anumitor nevoi marcate de instinct iar mijloacele de satisfacere au avut aceeasi origine.

In comuna primitiva bunurile se produceau direct pentru consum, fără intermediul schimbului, deci produsele respective nefiind mărfuri. Insa ulterior, in epoca bronzului are loc prima mare diviziune socială a muncii (desprinderea triburilor de păstori de cele de agricultori), si astfel s-a manifestat apariţia primelor relaţii de producţie, concretizate în relaţii de schimb. Aceste relaţii nu au existat în comuna primitivă pentru că, « produsul » realizat (fructele din natură, carnea din vânat) se împărţeau între membri colectivităţii care au participant la obţinerea lui. Astfel, fiecare membru al comunităţii tribale dispunea de regulă, conform principiului repartiţiei egalitare, de o cantitate egala de produse.

Primele schimburi de produse s-au realizat între triburi, gintă sau alte categorii de colectivităţi şi au avut la bază doar surplusurile întâmplătoare de produse. Aşadar, schimbul acelei perioade istorice a avut un caracter întâmplător, accidental, fără un rol esenţial în viaţa comunităţilor.

Pe măsura dezvoltării principalelor activităţi (agricultura şi păstoritul), au apărut şi s-au dezvoltat activităţile productive.

Apariţia « producătorilor » de unelte sau accesorii a reprezentat momentul celei de a doua mari diviziuni sociale a muncii : desprinderea meşteşugarilor din agricultură. Această etapă istorică (trecerea de la comuna primitivă la sclavagism) se caracterizează prin două mari schimbări în viaţa socială :

• apariţia primelor comunităţi stabile ;

• dezvoltarea schimburilor ;

Primele forme ale schimbului, care se realizau în mod exclusiv în natură, marfă contra marfă, sunt cunoscute sub denumirea de : troc sau trampă.

Trocul a îmbrăcat mai multe forme :

• schimbul de daruri şi ospăţul – tribul trimitea reprezentaţi la alte comunităţi cu daruri constând în : produse destinate hranei, obiecte de podoabă sau unelte, primind în schimbul lor, după unele ceremonii, alte obiecte sau produse, realizate de tribul gazdă ;

• brigandajul şi pirateria – triburile mai puternice (mai războinice sau mai bogate) atacau prin cetele de briganzi alte comunităţi lipsite de apărare. Prada rezultată din jaf o schimbau pe alte produse .

• comerţul mut – această formă de comerţ reprezintă precursoarea formelor de comerţ modern: câştigul reciproc şi eliminarea nedreptăţilor ca urmare a actelor de comerţ ;

Din « lumea » mărfurilor s-au desprins anumite produse care se puteau schimba pe toate celelalte. Desigur acestea au tinut o buna perioada locul banilor. Specific acestei perioade ramane si aparitia primelor monede, fapt ce a incurajat inregistrarea unei evolutii cantitative a comertului.

Apariţia banilor, în perioada de descompunere a comunei primitive, după prima diviziune socială a muncii, a fost rezultanta dezvoltării schimbului care, pentru evitarea dificultăţilor inerente trocului, trebuia mijlocit de un echivalent general.