Cromatică în magazin

Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, cromatica se refera la arta de a prepara si intrebuinta culorile. Iar notiunea de culoare se refera simultan la doua fenomene: senzatia subiectiva de culoare si posibilitatea unui corp de a parea colorat. De fapt, culoarea apartine experientei uzuale, ea nefiind caracteristica intrinseca a unui obiect, este o realitate subiectiva generata de interactiunea a trei factori: ochiul, lumina si suprafata obiectului, in lipsa unuia dintre acestia senzatia neproducandu-se.

Deci, culoarea este o caracteristică a luminii, măsurabilă în funcţie de intensitatea energiei radiante şi de lungimea de undă. Asadar lumina şi culoarea sunt principalele elemente prin intermediul cărora aparatul senzorial percepe semnalele emise din mediul înconjurător. Lumina este în acelaşi timp şi condiţie fundamentală a existenţei culorii. Iar din punct de vedere psihologic lumina şi culoarea reprezintă elemente fundamentale ale experienţei umane.

Lumina

Pentru om, lumina este condiţia celor mai multe din activităţi. Ea este corespondentul vizual al căldurii şi ajută ochiul să perceapă "ciclul de viaţă" al orelor şi anotimpurilor. Lumina este în acelaşi timp un element dinamic care se descompune descompune printr-o prismă de cristal, în cele şapte culori ale curcubeului.

Ea creează senzaţia de spaţiu, evidenţiind volumele, iar părţile luminoase şi umbrele dezvăluie formele. Fără lumină ochii nu pot percepe nici forma, nici spaţiul, nici culorile, nici mişcarea. Fără ea nu există percepţie vizuală. Numai prin lumină şi prin cele şapte culori ale sale, formele spaţiale sunt puse în valoare.

Pentru simturile umane, percepţia în cel mai înalt grad are loc când nu este nici prea multă lumină, nici prea întuneric. In acelaşi timp obiectele sunt percepute diferit în funcţie de natura sursei artificiale.

Luminatul incandescent exaltă roşurile şi portocaliurile, dar slăbeşte albastrurile. Luminatul fluorescent se apropie, teoretic, de lumina albă, dar în comparaţie cu lumina de zi, el este mult prea slab. Luminatul ambientului depinde de felul cum cad, se reflectă sau se transmit razele luminoase.

Cercetările asupra relaţiilor dintre lumină şi suprafeţele luminate au impus stabilirea unor factori specifici. Astfel lumina poate fi directă sau indirectă.

• Lumina directă provine de la o sursă naturală sau artificială, şi cade pe un obiect, realizând iluminarea directă a acestuia.

• Lumina indirectă este primită de un obiect, prin reflexie sau prin difuziunea luminii directe. Luminile reflectate de atmosferă sau difazate de sol, fac parte din această categorie.

Perceptia vizuală poate fi perturbată nu numai de lumina slabă sau prea putemică, ci şi de marile deosebiri de lumină dintre spatiile de lucru şi cele de circulaţie. Pentru a se evita aceste fenomene, numite strălucire disconfortantă, trebuie să se ţină seama de anumiţi factori: adaptarea ochiului depinde de media strălucirii zonei sarcinii vizuale; efectul strălucirii este cu atât mai mare cu cât creşte suprafaţa de proiecţie a sursei luminoase în câmpul privirii; disconfortul descreşte pe măsură ce se măreşte unghiul vizual dintre sursa luminoasă şi obiectul care este privit. Fenomenul cel mai nociv este totuşi strălucirea orbitoare, datorat unei prea mari cantităţi de lumină care pătrunde în ochi, direct sau prin reflexie.

Lumina exterioară luminează obiectele direct, iar reflexele ei se difuzează în aşa fel încît umbrele obiectelor rămîn accentuate până în cele mai mici gradaţii. Dimpotrivă, lumina interioară luminează obiectele, care-i răspund luminînd, pentru că reflexele se încrucişează într-un spaţiu închis unde predomină penumbra, astfel încît umbrele obiectelor se atenueaza.

Iluminatul indirect îşi are originea în necesitatea de a disimula sursele de luminâ care jenau ochii, pentru că, de obicei, acestea erau rău plasate; dar acum, când s-a atins cealaltă extremă, iluminatul, deşi indirect, atunci când e neinspirat, în loc să lumineze, orbeşte. Fiind difuz, el face să dispară sufletul obiectelor, întrucît ignoră faptul că, în natură deopotrivă, lumina, deşi difuză, are totuşi o sursă: soarele. Şi este de preferat să se combine anumite surse de iluminat vizibil cu iluminatul indirect. Instinctiv, omul caută întotdeauna sursa de lumină, aşa cum în lumina difuză a zilei caută soarele, pentru că sursa face undele luminoase să vibreze, iar omul se orientează spontan după ea, chiar în spaţiile închise.

Culoarea

Culoarea reprezintă unul din elementele fundamentale ale existenţei umane. Ea este prezentă în viaţa şi activitatea noastră, punându-şi amprenta pe tot ce ne înconjoară: de la culorile din interiorul locuinţei, la cele din exteriorul ei (clădiri, străzi, magazine etc.).

De modul cum aceasta ne influenţează sufleteşte, aducându-ne răceală sau căldură, bucurie sau tristeţe, linişte sau agitaţie, depinde într-o foarte mare măsură liniştea noastră interioară şi gama trăirilor afective. Pentru toate acestea culoarea a fost întotdeauna utilizată şi studiată. Culoarea este în acelaşi timp unul din factorii fundamentali ai dezvoltării capacităţii creatoare a omului.

Din marea gamă a radiaţiilor electromagnetice (de la razele cosmice la cele de radio-emisie) ochiul percepe doar lumina (un sector cuprins între razele ultraviolete având unde scurte şi cele infraroşii cu unde lungi).

Percepţia culorilor a fost şi este explicată, utilizând principiile de optică şi neuro-fiziologie. Intensitatea luminoasă joacă de asemenea un rol important în mecanismul percepţiei cromatice, deoarece de la un anumit grad crescut de luminescenţă, ochiul percepe defectuos schimbările cromatice.

Cel mai remarcabil proces al percepţiei culorilor are însă loc la nivelul retinei. Conform teoriei tricromatice emisă de Thomas Young, conurile sunt de trei tipuri: unele sensibile la albastru, altele la verde şi altele la roşu.