Comerțul internațional cu bunuri al României în trimestrul I 2012 comparativ cu trimestrul I 2011

INTERNAŢIONALIZAREA ACTIVITǍŢII FIRMEI

ŞI MOTIVAŢIILE EXTINDERII

În ultimele decenii s-a produs o diversificare fǎrǎ precedent a tipurilor de afaceri economice internaţionale şi, în acest context, s-au diversificat şi structurile organizatorice aferente acestor afaceri. Astfel, în funcţie de fluxurile în care se realizează aceste afaceri, structurile organizatorice în afacerile economice internaţionale vizează: afaceri comerciale internaţionale cu mărfuri tangibile, comercializarea serviciilor, unitǎţi financiar-bancare, transferul internaţional de capital, cooperarea economicǎ internaţionalǎ.

Internaţionalizarea activităţii firmelor presupune orientarea către pieţele externe prin:

- Promovarea exporturilor în proporţie însemnatǎ (cel puţin 40-50% din totalul vânzărilor;

- Permutarea unor activitǎţi de producţie pe pieţele externe;

- Dezvoltarea exporturilor din produsele realizate pe pieţe externe către terţe pieţe;

- Dezvoltarea exporturilor produselor realizate pe pieţele externe către ţara de origine;

- Cedări de mărci, brevete de invenţii, oferte în franchising, în leasing internaţional;

- Exportul de capital

Motivaţiile extinderii internaţionalizării activităţii firmei pot fi grupate în douǎ categorii: reactive si proactive.

Motivaţiile reactive reprezintă un răspuns al firmei care se internaţionalizează la diferite impulsuri si presiuni care provin din mediul concurenţial de afaceri economice, cum ar fi: concurenţa, reducerea vânzărilor pe piaţa interna sau perspectiva reducerii acestora, apropierea geograficǎ de clienţi din ţǎrile vecine, iar motivaţiile proactive presupun anumite cerinţe, ca dotarea cu factori de producţie şi valorificarea unor avantaje comparative: aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili, energie, maşini şi utilaje, tehnologii moderne, know-how etc.,aici intrând şi accesul la resursele financiare, folosirea avantajelor comparative pentru extinderea afacerilor şi creşterea masei profitului, consolidarea poziţiei firmei, atât pe pieţele externe, cât şi pe cea internǎ, exportul devenind o carte de vizitǎ pentru recunoaşterea prestigiului unei firme.

ORGANIZAREA COMERŢULUI EXTERIOR

Una din principalele afaceri economice internaţionale este comerţul exterior. Formele de organizare ale comerţului exterior sunt comerţul exterior direct şi comerţul exterior indirect.

Comerţul exterior direct presupune angrenarea directǎ a producătorului în afacerile economice internaţionale fie ca exportator, fie ca importator, producătorul realizând concomitent cu funcţia de producţie şi pe cea comercialǎ (producătorul face comerţ exterior în nume şi pe cont propriu).

Structurile organizatorice in comerţul exterior direct sunt:

Divizii de comerţ exterior organizate în ţarǎ, integrate nemijlocit în unitatea producătoare si care pot avea următoarele compartimente: cele care realizează promovarea afacerilor economice internaţionale, cele operative, cele care urmăresc realizarea producţiei de export si cele care ţin gestiunea economica si financiara a activităţii de comerţ exterior;

Reprezentantul producătorului exportator, care acţionează pe baza mandatului firmei pe care o reprezintă si permite exportatorului sa fie in raport direct si constant cu piaţa externa;

Biroul comercial, un compartiment operativ plasat in străinătate, fara personalitate juridica, angajând afaceri in numele producătorului;

Sucursala in străinătate, o entitate fara personalitate juridica pe care o întreprindere si-o creează in străinătate ca o unitate ce depinde din punct de vedere financiar si administrativ de societatea care a creat-o;

Filiala in străinătate, are personalitate juridica, este independenta din punct de vedere financiar, dar acţionează conform deciziilor strategice ale societatii mama.

Societatea comerciala proprie sau mixta, se creează in străinătate mai ales pentru a încuraja exportul de capital;

Depozitele de mărfuri si piese de schimb, expoziţii cu vânzare asigura distribuţia prin comercializarea mărfurilor direct consumatorilor sau utilizatorilor finali;

Organizarea comerţului cu amânuntul in străinătate, caracteristica pentru firmele industriale care realizează produse ce satisfac o gama variata de nevoi individuale.

Comerţul exterior indirect presupune faptul ca intre producător si consumatorul final exista un număr mai mare sau mai mic de verigi intermediare care preiau in totalitate sau în cea mai mare parte riscul.