Obținerea Zahărului din Sfecla de Zahăr

Introducere

Zahărul este una din cele mai vechi mărfuri (deopotrivă cu bumbacul şi grâul) în istoria civilizaţiei. Ca produs al prelucrării trestiei de zahăr, el era cunoscut în India mai bine de 2500 de ani în urmă, având şi rolul de valută în schimburile comerciale dintre ţări.

Actualmente producţia mondială a zahărului constituie circa 130 mln tone anual, dintre care circa 70% se obţine din trestie de zahăr şi 30% din sfeclă de zahăr.

În prezent principalii producători mondiali de zahăr sunt: Brazilia (20,1 mln. tone în anii 1999/2000), Uniunea Europeană (19,55 mln. tone), India (20,11 mln. tone), S.U.A. (8,2 mln. tone), China (7,2 mln. tone), etc. Principalii producători şi principalii consumatori de zahăr: astfel pe primul loc se află India (17,18 mln. tone în anii 1999/2000), Uniunea Europeană (14,32 mln. tone), urmate de Brazilia, S.U.A., China, etc.

În ultimii ani se observă o atitudine de creştere a consumului de zahăr într-un ritm mai înalt faţă de producerea zahărului. Dacă în anii 1995/1996 producerea preleva cu 3,89 mln. tone asupra consumului, în sezonul 2000/2001 nivelul lor practic s-a egalat şi a constituit circa 130,2 mln. tone. În perspectivă se preconizează o depăşire a consumului faţă de producţie, ceea ce poate determina creşterea preţurilor la „aurul alb” pe piaţa mondială a zahărului.

În ceea ce priveşte consumul zahărului, aproximativ 50% este destinat alimentaţiei umane directe şi 50% industriei alimentare pentru obţinerea produselor zaharoase, conservelor, a băuturilor răcoritoare şi băuturilor alcoolice, etc.

1. Scurt istoric

Istoria culturii sfeclei de zahăr este legată de numele lui A.Marggraf (1709 – 1782) şi a lui F. C. Achard (1753 - 1821). Primul are meritul de a fi descoperit zahărul din sfeclă (1747), iar al doilea de a fi dedicate întreaga sa activitate valorificării descoperirii realizate de Marggraf.

În anul 1786 s-au efectuat în Germania primele cercetări cu culturile sfeclei de zahăr de către Achard, care vedea în perspectivă o industrie de zahăr proprie, pentru a uşura astfel ţara sa de importul zahărului din trestie. În anul 1799 Achard a iniţiat în toate provinciile germane câmpuri cu sfeclă de zahăr, obţinând prin presare 3 kg de zahăr din 100kg de rădăcini.

În anul 1802, Archard a construit în Silezia prima fabrică de zahăr din lume, a cărei materie primă o constituia sfecla de zahăr. În perioada aceasta cercetătorii din Germania şi Franţa se ocupau intens cu selecţia culturilor de sfeclă şi cu ridicarea conţinutului acesteia în zahăr. Alegându-se sfeclele după caracterele lor morfologice s-a putut înregistra un rapid progres în mărirea conţinutului acesteia în zahăr la sfecla de zahăr, creindu-se în Germania faimosul soi „Sfecla imperială”, care conţinea 13,8% zahăr.

Aproape 85 milioane de tone anual de zahãr cristalizat se produc in prezent pe glob.Aceasta cantitate , raportatã la cele peste 4 miliarde de locuitori ai planetei , aratã cã pentru fiecare om se produce in jur de 20 kilograme . Aceastã cantitate nu ar fi asa de micã , numai cã in unele tãri consumul de zahãr pe cap de locuitor trece de 60 kg pe an , în timp ce în altele consumul este aproape neglijabil. Iar dacã facem comparaţie între consumul de zahãr al orãşanului şi consumul de zahãr al populatiei rurale, constatãm cã în multe zone pe glob sunt populaţii care arareori ajung sã guste din dulceata zahãrului. Dar omul nu poate trãi farã zahãr indiferent cã acesta este zaharozã, adicã zahãrul obişnuit, sau alt zahãr mai simplu cum ar fi glucoza sau fructoza. Gustul şi nevoia omului pentru alimente dulci au crescut cu timpul şi necesitatea extragerii din plante a zahãrului cristalizat devenea tot mai necesarã.

Prima plantã care a furnizat omului materia primã pentru zahãrul cristalizat a fosttrestia de zahãr, din care, cu mai bine de 1800 de ani in urmã, s-a putut obţine de cãtre populatii de pe teritoriul Indiei o substantã dulce, pe jumãtate întãritã, de culoare brunã . Şi astfel apare în scurt timp zahãrul cristalizat. Apoi trestia de zahãr ,care se cultiva acolo de veacuri a fost adusã de arabi in Egipt , Siria , Sicilia , insulele Canare , Azore şi alte regiuni . În America trestia de zahãr a ajuns o datã cu cea de-a doua cãlãtorie a lui Columb pe insula „ La Espagnola „ ( azi insula Haiti ) , de unde a trecut în America Centralã si America de Sud . Extragerea zahãrului cristalizat s-a perfecţionat foarte repede şi trestia de zahar a devenit una din cele mai rentabile culturi tehnice . Pe intinsele plantţtii de trestie de zahãr , ca şi pe intinsele plantaţii de bumbac , milioane de sclavi işi pierdeau viaţa în cea mai neagrã mizerie , pentru monopoliştii plantaţiilor şi ai fabricilor de zahãr . Dar plantatiile de trestie de zahãr din insula Haiti , care pânã în anul 1791 deţinea întâietate în comerţul internaţional al zahãrului , au fost pustiite de rãscoalele sclaviilor care nu au mai putut îndura foametea şi mizeria . Cu timpul , trestia de zahãr s-a extins în cultura în Brazilia şi alte tãri din America de Sud şi Centrală , în Australia , în Asia ( China , Filipine ,Indonezia ) şi în mai multe ţãri africane . Aceastã plantã este perenã , o plantaţie putând fi exploatatã 5 – 7 ani .