Metilmercurul

Mercurul este identificat ca un element extrem de toxic şi este listat ca un poluant prioritar din cauza persistenţei sale, bioacumulării şi toxicităţii în mediu (Horvat et al., 2000). Toxicitatea mercurului depinde foarte mult de forma sa chimică. Cea mai toxică specie de mercur este metilmercurul care provide din metilarea mercurului organic de către bacteriile sulfatoreducătoare (Ebinghaus et al., 1994). Consumul fructelor de mare contaminate cu metilmercur poate cauza boala Minamata, care a apărut pentru prima dată printre locuitorii malului Minamata Bay în 1956, Japonia (Irukayama et al., 1962).

Sursele de contaminare cu mercur sunt naturale, antropice şi reemise, cea mai importantă sursă antropică fiind mineritul, industria chimică şi arderea cărbunelui.Nivelul deHg în atmosferă variază în intervalul 3,9 – 50 ng/m3, iarapa oceanelor conţine mercur în concentraţie de 3,0-6,0ng/ml. Asia, în special China, a fost considerată cea mai mare sursă de emitere a mercurului. Streets şi colab. (2005) au făcut un inventar al emisiilor antropice de mercur din china şi au estimat emisiile totale ale ţării la 536 t în 1999.

Pentru populaţia generală, aportul alimentar este calea dominantă de expunere la mercur.Speciile de mercur extrem de toxice și liposolubile tind să se acumuleze înfructele de mare, care sunt considerate principala sursă de metilmercuîn dieta omului.Concentrațiile crescute de mercur din pește au fost o problemă de mediu la nivel mondial pentru zeci de ani. Variatele specii de mercur diferă între ele prin proprietăţi fbio-fizico-chimice cum ar fi toxicitatea, solubilitaea, rata de bioacumulare a organismului, etc. Prin urmare, analiazarea numai mercurului total al probelor nu mai este complet acceptabil pentru că oferă doar informații parțiale cu privire la impactul acestora asupra sănătății umane (Zhu Huanget al., 2012).

Testarea speciilor de mercur adepins de tehnica de analiză dezvoltată.În funcție de performanța analitică în ceea ce privește limita de detecție, acuratețea și precizia, mai multe metode de analiză a speciilor de mercur au fost dezvoltate, cum ar fi cum ar fi cromatografia de gaze cu spectrometria de absorbție atomică (GC-AAS) sau cu spectrometrie de fluorescență atomică (GC-AFS) și cromatografia de lichide e înaltă performanţă cu AFS (HPLC-AFS) sau HPLC cu plasmă cuplată inductiv cu spectrometria de masă (HPLC-ICP-MS). În ceea ce privește costurile reduse și sensibilitate ridicată,cuplarea HPLC cu AFS a câștigat o atenție mare în China (Zhu Huanget al., 2012).

Extracția și separarea compușilor de mercur în matricea probei este una dintre etapele cele mai importante din întregul protocolul analitic. Primele metode folosite pentru a extrage compuși de mercur din pește au fost dezvoltate în anii 1960 (Gage, 1961) și modificate în continuare în 1966 de către Westoo (1966). Cu toate acestea, această procedură extrage numai metilmercurul și necesită o mulțime de solvenți organici, care se adaugă costului metodei. Ca alternative au fost propuse protocoale de extracţie folosin fie KOH(Ramalhosa et al., 2001) fie TMAH(Gerbersmann et al. 1997)utilizând HCl(Rodil et al., 2002) şi CH3COOH(Abuin et al., 2000) pentru eliberarea speciilor de mercur din probe. Recent, extracţia asistată de microunde a oferit o alternativă eficientă la tehnici convenționale (Srogi, 2006), care a fost demonstrată prin aplicarea acestor tehnici pentru determinarea speciilor de mercur din sol, sedimente şi peşte (Reyes et al. 2009).

Structură

Metilmercurul este un cation organometalic cu formula [CH3Hg]+. "Metilmercurul" este o prescurtare pentru "monometilmercur", și este mult mai corect " cationul monometilmercur (II)". Este format dintr-o grupare metil (CH3-) legată de un ion de mercur, formula sa chimică este CH3Hg+ (uneori scris ca MeHg +).Ca un ion încărcat pozitiv se combină ușor cu anioni, cum ar fi clorura (Cl-), hidroxid (OH-) și nitrat (NO3-).De asemenea, are afinitate foarte mare pentru anioni care conțin sulf, în special gruparea tiol (-SH) al aminoacidului cisteină, şi prin urmare, în proteine care conțin cisteină, formând o legătură covalentă.

Transformarea mercurului în metilmercur

Vaporii de mercur sunt emişi în atmosferă prin surse naturale şi antropice. Sursele naturale includ vulcanii, rocile, sol şi suprafaţa apelor.Mercurul este, de asemenea, găsit în mod natural în cinabru, minereul major pentru producția de mercur.Surse antropice de vapori de mercur includ emisiile provenite de la centralele electrice pe cărbune, incineratoare municipale, precum și prin reciclarea de automobile (Clarkson & Magos, 2006). Se estimează că între 50 şi 70% din emisiile totale de mercur în mediu provin din activităţi umane. Aproximativ 1000 tone de mercur pe an sunt emise în atmosferă din surse naturale, în timp ce de două ori mai mult sunt emise din surse antropice (Honda et al., 2006). Cantitatea de mercur din aceste surse este apoi recirculată prin ecosistem.