1. Introducere 3 2. Etica si conduita in cercetare 3 3. Personalitatea cercetatorului 4 4. Motivatia cercetarii 5 5. Cercetarea ca activitate umana 6 5.1. Principiile cercetarii stiintifice 6 5.2. Etapele cercetarii stiintifice 8 6. Redactarea lucrarilor stiintifice 9 7. Cercetarea stiintifica in Romania 10 Bibliografie 13
1. Introducere Etica este stiinta moralei. Definirea "eticii" este o problema complexa avand in vedere pluralismul societatii in care traim, multitudinea de opinii si varietatea de norme morale, legale, culturale si sociale pe care acest concept le include. Chiar daca standardele etice se creeaza si respecta la nivel personal, ele au impact asupra intregii societati, ale carei atribute si traditii pot diferi de cele individuale. Valorile personale nu coincid intotdeauna cu codul de conduita profesionala si/sau cu valorile sociale, dupa cum dreptatea sociala nu este echivalenta intotdeauna cu cea legala. Exista insa si situatii cand o persoana cu integritate morala, sau cel putin acceptabila social nu are motivatia sau nu detine valoarea care sa motiveze o actiune morala. Societatea de exemplu considera repugnanta omuciderea, dar justificarea lor drept autoaparare apartine sistemului legal. De aceea, principiile si teoriile etice vor ajuta la elaborarea unei decizii morale atunci cand situatia este dilematica, iar valorile controversate. Intr-un mod reductionist, etica s-ar rezuma in a determina daca o actiune sau un comportament se deruleaza in concordanta cu preceptele sociale. O actiune poate fi corecta sau nu, daca este acceptata legal, comunitar sau religios. Atunci cand ceea ce ar trebui facut se suprapune peste ceea ce trebuie facut si peste ceea ce se poate face atunci dilema etica este rezolvata. Pana a ajunge insa la aceasta concordanta perfecta, aplicarea principiilor etice urmeaza un drum sinuos, dominat de traditii, controverse si de prejudecati. 2. Etica si conduita in cercetare Orice activitate de cercetare stiintifica implica o responsabilitate pe mai multe planuri: stiintifica, morala, sociala, politica etc. Cercetatorul stiintific care efectueaza o cercetare este direct raspunzator pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricarei etici a activitatii de cercetare stiintifica il reprezinta responsabilitatea cercetatorului fata de munca sa, dar mai ales de rezultatele acesteia. Cercetatorul stiintific trebuie sa justifice actul de cercetare, sa justifice utilitatea si valabilitatea rezultatelor obtinute, sa incerce sa aduca prin cercetarea sa un beneficiu societatii. Avand in vedere aceste aspecte, orice cercetare stiintifica trebuie pusa sub semnul unei cenzuri morale. Activitatea de cercetare este astazi o activitate de inalt prestigiu profesional ce reclama in mod obligatoriu un stil de munca sau un model de conduita ce implica urmatoarele aspecte: - seriozitate in alegerea si tratarea temei de cercetare; - responsabilitate profesionala, morala si sociala; - respect fata de munca, fata de tema cercetata, fata de cercetator; - sinceritate si modestie; - o cooperare sincera, corecta in cadrul colectivului de cercetare; - respectarea ierarhiilor, respectiv a statutelor si rolurilor, in colectivul de cercetare respectiv; - comunicarea rezultatelor cercetarii dupa o prealabila si serioasa verificare a acestora, comunicare ce trebuie sa aiba caracter de corectitudine si valoare stiintifica. Etica cercetarii trebuie sa aiba in vedere si "abaterile morale" ale cercetatorilor stiintifici. Printre "abaterile morale" de la normele eticii cercetarii stiintifice se pot mentiona urmatoarele aspecte mai frecvent intalnite: - furtul de idei; - cercetari cu caracter paralel care urmaresc subminarea unei activitati autentice de cercetare pentru a o devaloriza, a o face lipsita de interes, de utilitate; - comunicarea unor rezultate incorecte, false din punct de vedere teoretic sau oferirea unor produse nesemnificative, inutile sau chiar periculoase; - utilizarea activitatii de cercetare stiintifica in scopuri contrare intereselor sau securitatii umanitatii, in scopuri nocive, antisociale, distructive etc.; 3. Personalitatea cercetatorului Omul de stiinta, cercetator, se deosebeste de ceilalti prin prezenta unor trasaturi sufletesti si morale caracteristice care reprezinta calitatile acestuia. Ele au fost sintetizate de H. Selye, in felul urmator: entuziasmul si perseverinta, originalitatea, inteligenta, calitatile etice, contactul cu natura, contactul cu oamenii, curiozitatea, nelinistea si interogatia, nevoia de a raspunde prin descoperiri stiintifice la propriile interogatii. Orice analiza a procesului de cercetare stiintifica, a carei semnificatie este cautata, trebuie sa inceapa cu studiul particularitatilor psihologice ale cercetatorului stiintific. Acest fapt este justificat prin aceea ca orice cercetare stiintifica este un act uman, un tip particular de activitate a carei semnificatie o gasim in persoana celui care a realizat-o. Nu poate si nu trebuie separata activitatea de cercetare stiintifica de persoana care o practica. Exista o corelatie directa intre tipul de personalitate si activitatea de cercetare stiintifica, ce poate merge chiar pana la o corelatie extrem de nuantata a acestui raport. In raport cu activitatea de cercetare stiintifica deosebim: - tipul extravertit de cercetator: acesta este inclinat si atras catre fapte, obiecte concrete. Este dominat de curiozitate, spirit analitic, cultiva detaliile, descompunand intregul in partile sale componente. Acesta este un tip de cercetare pragmatic, interesat de "forme", "imagini", "obiecte". Prin activitatea sa de cercetare stiintifica urmareste sa obiectiveze faptele descoperite, cultivand astfel latura concreta, vizibila, a faptului cercetat. - tipul introvertit de cercetator: acesta este atras de idei, construieste sisteme teoretice de gandire, cauta sa dea explicatii celor studiate. Spirit sintetic, vizeaza esentialul. Acest tip de cercetator este interesat in primul rand de "idei" si de "calitati", fiind un tip teoretic.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
