Determinarea cantitativă a paracetamolului prin metoda curbei de calibrare

1.Principiul metodei si descrierea constructiva a spectrofotometrului

Una dintre primele metode instrumentale aparute si utilizate frecvent in practica laboratoarelor de analize chimice din zilele noastre este metoda bazata pe absorbtia luminii din domeniul vizibil si ultraviolet (domeniu notat in literatura internationala UV-VIZ). Se cunosc mai multe variante pentru aceasta metoda: colorimetria, fotometria si spectrofotometria, dar singura utilizata in ziua de astazi este spectrofotometria.

Spectrofotometria este o metoda de analiza chimica spectrala ce se bazeaza pe capacitatea compusilor chimici de a absorbi radiatia electromagnetica din spectrul infrarosu (IR 750 nm - 1000 μm), ultraviolet (UV 185-400 nm) si vizibil (VIZ 400-750). Spectrofometria UV-VIZ este una dintre cele mai frecvent utilizate tehnici in determinarile farmaceutice, ce implica masurarea cantitatii de radiatie ultravioleta sau vizibila absorbita de catre solutia respectiva.

Aceasta tehnica este utilizata in practica ca metoda calitativa pentru identificarea unei substante dintr-o solutie, cat si ca metoda cantitativa pentru determinarea concentratiei unei substante intr-o solutie. Nu toate spectrofotometrele au capacitatea de a realiza determinarii calitative, deoarece aceasta determinare presupune inregistrarea interactiunii fasciculului incident cu proba analizata pe intreg spectrul UV-VIZ cu un increment uneori chiar de 0.1 nm.

Metoda calitativa consta in realizarea unei determinarii pe intreg spectrul UV-VIZ si identificarea maximului sau maximelor de absorbtie pentru solutia noastra, daca valorea sau valoriile sunt corespunzatoare cu cele cunoscute atunci se poate spune ca solutia noastra contine aceea substanta, maximele de absorbtie pentru o substanta putand sa varieze de la 1 la 5 sau chiar mai multe, plus fenomenele de “umar”. Metoda cantitativa consta in determinarea absorbtiei la maximul de absorbtie aferent compusului nostru si realizarea calculelor in functie de dilutiile realizate.

Constructia instrumentelor are in general doua variante anume spectrofotometrele monocanal, cu un singur drum optic si cele comparative, prevazute cu doua canale. In spectrometrele comparative printr-o singura masuratoare, proba etalon cu cea de analizat se compara utilizand doua radiatii care-si au originea in aceeasi sursa (coerente).

Figura 1 - Schema constructiva a unui spectrofotometru, S - sursa de radiatie, P - monocromator (prisma), L - lentile sau sistem de oglinzi, F - fanta , D - detector

Un spectrofotometru este alcatuit dintr-o sursa de radiatii sau lampa, pentru VIZ o lampa cu filament din wolfram si pentru UV bec pe baza de hidrogen sau deuteriu, o retea de difractie pentru intesificarea radiatiei si o fanta care asigura trecerea unui singur fascicul. Acesta mai cuprinde si o retea de oglinzi pentru directionarea fasciculului, o cuva pentru proba si un detector pentru inregistrarea semnalului.

Se poate observa in figura 1 ca radiatia incidenta, monocromatica, realizata cu ajutorul monocromatorului P, trece prin cuva cu proba (ce contine solvent si solut), unde intensitatea I0 scade fata de situatia in care in locul probei de analizat se pune o asa-numita proba martor (sau proba oarba) - o proba de referinta de concentratie zero. Apoi fasciculul cade pe detectorul D, unde semnalul optic este transformat in semnal electric. Semnalul rezultat, dupa o amplificare, poate fi in final masurat, inregistrat si prelucrat.