Numere de oxidare și reacții redox

Sunt reactiile redox ceva aparte in chimie?

Termenul de oxidare a fost initial atribuit formarii oxizilor metalici prin combinarea directa a metalelor cu oxigenul, de exemplu 2Mg + O2 -> 2MgO. Inversul acestei reactii a fost definit drept reducere iar reactivii capabili sa extraga oxigenul din combinatiile lui au fost desemnati drept agenti reducatori. Daca luam acum in discutie doua reactii si anume:

CuO + H2 -> Cu + H2O

ZnO + C -> Zn + CO

In prima reactie agentul reducator este hidrogenul, deoarece extrage oxigenul dar trebuie de notat in reactia cu oxigenul el este oxidat. Carbonul din al doilea exemplu este agentul reducator. El oxidandu-se acceptand oxigen. Putem trage o prima concluzie deosebit de importanta: procesul de oxidare trebuie intotdeauna insotit de unul de reducere, sau cu alte cuvinte necesitatea simultaneitatii celor doua procese opuse.

Reducerea a fost definita drept scoaterea oxigenului din combinatiile sale sau aditia de hidrogen, iar oxidarea aditia de oxigen sau eliminarea hidrogenului dintr-o anumita combinatie. Aceste definitii mai sunt inca si astazi utilizate pe scara larga mai ales in chimia organica, chimia anorganica necesitand dezvoltari ale conceptelor, mai ales atunci cand s-a admis ca exista si alti compusi in afara oxigenului capabili sa ofere reactii de oxidare.