Glucidele

Glucidele sunt compuşi naturali ubicvitar răspândiţi în regnul vegetal şi animal. Din punct de vedere al compoziţiei sunt subtanţe ternare formate din carbon, hidrogen şi oxigen exceptând anumiţi derivaţi care mai conţin şi azot sau sulf. Glucidele se află preponderent în regnul vegetal ( 80-95%) şi în cantităţi mai reduse în regnul animal ( 1-5%) Sunt constituenţi cu rol plasmatic (de susţinere şi de protecţie) în ţesuturile vegetale şi animale din organismele nevertebratelor.În comparaţie cu organismele vegetale, cantitatea de glucide din organismele animale este mică, totuşi pentru om şi animale importanţa lor biologică este foarte mare, ele reprezentând principala sursă energetică. Glucidele furnizează 50 - 60% din energia totală produsă în organismele animale.

Multe glucide complexe joacă un rol structural important, intrând în constituţia pereţilor celulari ai plantelor şi bacteriilor. Adesea, în ţesuturile animale, glucidele se găsesc în combinaţie cu proteinele.

Denumirea de glucide ( Betrand, 1923) derivă de la gustul dulce (gr. glikis- dulce) al compuşilor din această clasă. Din aceleaşi motive au fost denumite şi zaharide (gr. sakkharon- substanţă dulce ). De asemenea se mai utilizează pentru glucide denumirea de hidraţi de carbon pentru considerentul că anumiţi compuşi din această clasă, cum ar fi zaharoza şi glucoza au formula generală Cn(H 2O)m apectul de "hidrat" derivă din raportul H:O, care este 2:1. Se face remarca faptului ca în numeroase tratate de biochimie şi nutriţie umană, glucidele sunt menţionate cu numele de "carbohidraţi". În materia vie glucidele apar ca mono-, oligo- sau poliglucide, libere sau sub formă de derivaţi, în citoplasmă şi diverse structuri subcelulare, în diverse ţesuturi şi lichide biologice, îndeplinind anumite funcţii. Biogeneza lor are loc, în principal, în plantele vezi prin procesul de fotosinteză, din CO2 şi H2O - substanţe cu potenţial energetic scăzut - sub acţiunea energiei radiante solare.

Glucidele sunt substanţe solide, de culoare albă, cristaline sau amorfe.

Din punct de vedere al comportării faţă de diverşi solvenţi, mono- şi

oligoglucide sunt solubile în apă, insolubile în eter şi alţi solvenţi organici. În

majoritate poliglucidele sunt insolubile sau greu solubile în apă rece.

Solubilitatea lor în apă rece poate fi utilizată la diferenţierea poliglucidelor de

monoglucide şi oligoglucide.

În alimentaţie, glucidele sunt considerate principii nutritive importante pentru om şi animale cu rol în energogeneză şi morfogeneză.

Clasificarea generală a glucidelor

După origine deosebim: - glucide de origine vegetală (fructoza, zaharoza, amidonul) - glucide de origine animală (glicogenul).

După valoarea energetică: - glucide energetice (glucoza - este principalul donor de energie la om, lactoza, amidonul) - glucide neenergetice (celuloza, pectinele)

O privire generală asupra constituţiei diferitelor compuşi glucidici, duce la ideea existenţei glucidelor simple şi glucidelor superioare.

Avându-se în vedere structura chimică a diverşilor compuşi glucidici s-a admis gruparea acestora în două mari clase: oze şi ozide.

Ozele se mai numesc şi monoglucide, monozaharide sau glucide simple. Acestea, la rândul lor, se pot grupa în aldoze ( polihidroxi-aldehide) şi cetoze ( polihidroxi-cetone).

În funcţie de numărul atomilor de carbon (C) din moleculă se disting: dioze, trioze, tetroze, pentoze, hexoze etc. Acestea conţin un număr variat de atomi de carbon. Aldozele pot fi: dioze, trioze, pentoze etc. Cetozele pot fi doar: trioze, tentroze, pentoze, hexoze etc. Mai importante sunt ozele cu 3-6 atomi de carbon.

Ozidele sunt compuşi care se formează prin condesarea moleculelor de oze (monoglucide). În funcţie de natura produşilor de hidroliză ai ozidelor se disting: holozide ( gr. holos-acelaşi) şi heterozide ( gr. heretos-diferit).

Holozidele sau hologlucidele au molecule constituite din resturi monoglucidice. Molecula holozidelor poate să difere mult sub raportul numărului de resturi monoglucidice condensate. Astfel se disting: oligoholozide (oligoglucide sau oligozaharide) care conţin numeroase resturi monoglucide şi poliholozide( poliglucide sau polizaharide)

Heterozidele sau glicozidele sunt constituite din glucide şi compuşi neglucidici numiţi agliconi. Heterozidele rezultă din combinarea grupării carbonilice libere a unui compus glucidic -oză- cu un compus neglucidic -agliconul. În funcţie de structura agliconului se disting: O-heterozide, S-heterozide, N-heterozide.

Diferite glucide poartă nume speciale. în cazul ozelor epimere pentru denumirea aldozei se utilizează sufixul "-oză", iar pentru denumirea cetozei, sufixul "-uloză" dar procedura nu este valabilă pentru toate cazurile. (de exemplu: aldoza D-riboza are ca epimer cetoza D-riboza.

Cele mai importante şi abundente sunt hexozele (glucoză,fructoză,galactoză) şi pentozele (ribozele).

Polizaharidele cele mai răspândite în regnul vegetal sunt amidonul şi celuloza, iar în regnul animal glicogenul.

Ozele

Structura şi izomeria monoglucidelor

Ozele sau monoglucidele sunt polihiroxi-aldehide numite aldoze sau polihidroxi-cetone numite cetoze, cu catena liniară ( rar ramificată).