Combinații antiseptice - Ag și combinațiile acestuia și compuși ai Hg

„ Acum noi ştim ce este adevărata „bogăţie”.

Adevărata bogăţie o reprezintă capacitatea

de a regenera de timpuriu viaţa. Cu alte cuvinte, pe câţi oameni îi poţi ţine în viaţă şi pentru câte zile?" Buckminster Fuller

1. NOTIUNI INTRODUCTIVE

Încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de propria sănătate, motiv pentru care a folosit diverse metode de tratament pe care le-a transmis din generaţie în generaţie până în zilele noastre cu îmbunătăţirile corerspunzătoare. Primii specialişti au apărut la greci şi egiptenii, care preparau medicamente în temple.

Paracelsius(1493-1541) a dezvoltat concepţia după care corpu omenesc este rezultatul combinării multor substanţe chimice, a pus bazele „IATROCHIMIEI” teorie care a considerat că starea de boală era provocată de dezechilibrul acestor substanţe şi pentru însănătoşirea era necesar să se administreze organismului tocmaisubstanţele care lipsesc. A intrdus noţiunea de principiu activ al substanţelor chimice.În epoca iatrochimiei, chimia farmaceutică a dominat întreaga chimie din aceavreme. În farmacii se studiau diferiţi compuşi organici şi anorganici în scopterapeutică şi realizările preţioase ale alchimiştilor au îmbogăţit mult patrimoniul altor ramuri.

În secolul al XVIII-lea: Lomonosov şi Lavoisier au pus bazele chimiei moderneşi descopereau: alcaloizii, glicozizii.Ţara noastră a dispus şi dispune de un număr foarte variat de plante, faptconfirmat de cronicile scrise în Moldova şi Ţara Românească. Ca urmare am şi vom exporta plante medicinale, care din păcate revin sub formă de medicamente sau ca atare, ambalate în străinătate şi purtând marca vreunei firme străine. Astăzi, se impune mai mult ca oricând să se stopeze astfel de exporturi, să sevalorifice plantele medicinale judicios evitând pericolul dispariţiei unor specii. Se parecă incep, să apară la orizont o serie de legi care să protejeze flora şi fauna contribuind la perpetuarea unor specii indeosebi de plante din toate zonele ţării.

Chimia farmaceutică se ocupă cu studiul substanţelor de natură minerală şi organică folosite ca medicamente, precum şi cu materiile prime care servesc la prepararea şi condiţionarea lor. După natura lor substanţele pe care le studiem se împart în substanţe de natură anorganică (minerală) şi organică. Chimia farmaceutică studiază sinteza (obţinerea), proprietăţile fizico-chimice, acţiunile terapeutice, indicaţiile terapeutice, modul de administrare, reacţii adverse, contraindicaţii, condiţii de conservare.

Debutul real al chemoterapiei a început la sfîrşitul secolului al-XIX-lea, când Paul Ehrlich a început să studieze unii compuşi care să afecteze dezvoltarea bacteriană, fără a afecta celulele organismului; până în 1909, a testat aproximativ 600 de combinaţii chimice, fără succes.

În final a descoperit un compus al arsenului cu activitate antisifilitică. L-a denumit agentul 606, deoarece a fost al 606-lea compus testat de către el; este numit comercial salvarsan. Până la descoperirea penicilinei la începutul anilor 1940,

salvarsanul şi un derivat al său, neosalvarsanul, au fost singurii compuşi antisifilitici recunoscuţi.

Agenţii chemoterapeutici utilizaţi în tratarea infecţiilor sunt genetic denumiţi agenţi antimicrobieni. O substanţă antimicrobiană este o substanţă care inhibă sau omoară agenţii patogeni in vivo. Astfel se remarcă patru clase de substanţe antimicrobiene:

- agenţi antibacterieni: acţiune pe bacterii;

- agenţi antimicotici: prezintă acţiune pe ciuperci;

- agenţi antiprotozoare: interacţionează cu protozoarele;

- agenţi antivirali: afectează virusurile.

O substanţă antibacterială ideală ar trebui să posede mai multe caracteristici: - să distrugă sau să inhibe creşterea agenţilor patogeni; să nu producă daune sau efecte alergice în organism;

- să fie stabil în formă solidă şi lichidă; să prezinte persistenţă în ţesuturi un timp suficient, pentru a deveni efectiv;

- să omoare agenţii patogeni înainte ca aceştia să aibă posibilitatea să capete rezistenţă prin mutaţii.

În realitate, majoritatea agenţilor antimicrobieni prezintă efecte secundare, cum este alergia, sau permit apariţia unor microorganisme rezistente.

Cele cinci mecanisme de acţiune ale agenţilor antimicrobieni sunt:

1) inhibarea sintezei membranelor celulare;

2) afectarea integrităţii membranei celulare;

3) inhibarea sintezei de acizi nucleici;

4) inhibarea sintezelor proteice;

5) inhibarea activităţii enzimelor.

Antisepticele sunt substanţe medicamentoase ce distrug microbii, dar nu sunt toxice pentru organismul viu.

Antisepticele Þ ţesuturi vii (piele, mucoase, răni).

Grupe de substante antiseptice si dezinfectante :

- Elemente chimice - oxigen, hidrogen;

- Metale grele - Ag, Hg, Cu;

- Halogeni - Cl, I, Br;

- Compusi anorganici – acizi (boric), saruri( azotat de Ag, permanganat de K), peroxid de oxygen;

- Compusi organici - detergenti anionici si cationici, fenoli, alcooli, eteri, aldehide, sapunuri.

2. METALE GRELE SI COMPUSI AI METALELOR GRELE

-compuşi anorganici şi organici ai argintului şi mercurului

Mecanisme de acţiune

-reacţia cu grupe SH din structura enzimelor şi proteinelor microbiene (formare de disulfuri);

-deplasarea ionilor de Mn+2 şi Mg +2 din structura enzimelor bacteriene

Proprietătile antibacteriene ale sărurilor metalelor respective se datoresc ionilor (cationilor si anionilor) pe care acestea îi pun în libertate, intensitatea actiunii fiind dependentă de gradul lor de disociere electrolitică. În concentratii mici au proprietăti astringente, în concentratii mari actionează iritant, iar peste 5 % au efect caustic (necrozant). Asupra germenilor ele actionează de regulă prin precipitarea