Subsistemul Audio

Cap.I. Adaptoare audio timpuri pentru PC

Cand au fot prezentate primele adaptoare la sfarşitul aniilor ’80 de către companii precum AdLib, Roland si Creative Labs, ele ţinteau strict un public iubitor de jocuri. Din productia pe 1989, placa Game Blaster de la Creative labs costa peste 100 USD, doar suporta doar o mana de jocuri şi, întrucât, la acea data, nu exista nici un standard pentru sunet, placa de sunet pe care o alegeţi pentru să devină repede refolositoare pentru unele jocuri, dacă producătorul de jocuri opta să nu ofere support pentruplaca respectivă.

Aproape în acelaşi timp cu placa Game Blaster, pentru PC a devenit disponibil hardware care suporta interfaţa MIDI (musical Instrument Digital interface Interfaţă digitala pentru instrumente muzicale). Totuşi, în acel, moment, astfel de hardware era utilizat numai în aplicaţia de înregistrare, foarte specializate. Pe măsură ce suportul MIDI a devenit o caracteristică obijnuita în domeniul instrumentelor muzicale, a devenit şi o placă de extensie mai acceptabilă.

Game Blaster a fost curând înlocuită de sound Blaster, care era complicată cu placa de sunet AdLib şi placa Game Blaster de la Creative Labs, permiţându-i să suporte jocuri care cereau o placă de sunet sau altă. Sound Blaster conţinea o mufa jack pentru microfon si un port MIDI pentru conectarea PC-ului la un sintetizator sau la un alt sistem muzical electronic. Ea a stabilit nivelul de bază al caracteristicilor care ar trebui suportate practice de toate celelalte placi de sunete şi al caracteristicilor de sunet inglobat, valabile pana în present. În sfârşit, adaptorul audio avea potenţialul altor utilizari decât jocurile. Placa urmatoare, Sound Blaster Pro, s-a caracterizat prin sunet îmbunătăţit, comparativ cu placa originală Sound Blaster. Sound Blaster Pro şi succesorii săi au triumfat asupra rivalilor anteriori, devenind standarde de facto pentru reproducerea de sunet PC.

Spre deosebire de standardele de jure, precum portul IEEE-1394, care este un standard official al organizatiei IEEE, standardele de facto sunt cele care se dezvoltă în mod neoficial, datorită unei largi acceptări a produselor liderului de piaţă precum un anumit segment al pieţei.

Cap.II. Limitari de conmpatibilitate ale placii Sound Blaster Pro

Pe la mijlocul anilor’90, pe cand MS-DOS era platforma standard pentru jocuri, multi utilizatori de placi de sunet non-Creative Labs se luptau cu limitarile emularii imperfecte de către hardware-ul lor a placilor Sound Blaster Pro. Ideal, un adaptor compatibil cu Sound Blaster Pro ari fi fost capabil de utilizarea aceloraşi IRQ, DMA şi adresa de pe port I/O ca şi placa Sound Blaster Pro. Din nefericire, unele plăci necesită doua seturi separate de resurse hardware folosind un set IRQ, DMA şi adrese de port I/O pentru modul propriu şi un al doilea set pentru compatibilitatea cu Sound Blaster Pro. Altfel funcţionau bine in Windows sau într-o sesiune MS-DOS rulata cu Windows în fundal, dar cereau utilizatorilor să instaleze un program TSR(Terminate and Stay Resident-termina si ramai resident) bazat pe DOS pentru a funcţiona chiar în MS-DOS.

Dacă nu aţi avut vreodata nevoie sa configuraţi un joc pentru o anume placă de sunet, jucaţi, probabil, toate jocurile sub Windows pe 32 de biţi. Aplicaţiile Windows folosesc driverele sistemului de operare pentru interfaţa cu hardware-ul, degrevand programul de nevoia scrierii unui cod diferit pentru diferite plăci de sunet, plăci grafice 3D s.a.m.d. pentru grafică de jocuri 3D cu sunet, Microsoft Windows foloseste o tehnologie numita DirectX, prezentată pentru prima dată în decembrie 1995.