O istorie a infracțiunilor din rețea

Noţiuni juridice

În dicţionarul limbii române infracţiunea este socotitã ca fiind o faptã care prezintã pericol social, constând în încãlcarea unei legi penale, în sãvârşirea cu vinovãtie a unei abateri de la legea penalã, si care este sanctionatã de lege. În articolul 17 din Codul Penal Român se defineşte aproape asemãnãtor infracţiunea de drept comun, astfel: "Infracţiunea este fapta care prezintã pericol social, sãvârsitã cu vinovãţie si prevãzutã de legea penalã".

Conform aceluiaşi dicţionar al limbii române frauda reprezintã o înselãciune, hoţie, sau un act de rea-credintã sãvârşit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma atingerii drepturilor altuia.

La prima vedere s-ar putea spune cã, atunci când se comite o fraudã prin intermediul calculatorului în ţara noastrã, neexistând o lege care sã sanctioneze fapta, aceasta n-ar trebui sã fie catalogatã drept infracţiune. Deşi pare un paradox, totuşi lucrurile nu stau chiar aşa. Chiar dacã în ţara noastrã nu existã suficiente legi specifice care sã combatã infracţiunea pe calculator, o bunã parte din fapte pot totuşi fi încadrate juridic. Pe de altã parte, nu putem neglija cã majoritatea ţãrilor dezvoltate din lume au legi în acest domeniu, bine puse la punct, şi mai devreme sau mai târziu, le vom avea si noi. De aceea problema infractionalitãtii pe calculator trebuie cunoscutã, ea devenind, în ultimul timp, un adevãrat flagel la scarã mondialã, cu tentacule suficient de periculoase si în ţara noastrã.

Primul lucru pe care ne propunem sã-l tratãm este cel legat de întelegerea corectã a termenilor utilizaţi în acest domeniu, iar dintre aceştia, vom începe cu cei juridici.

Asadar, frauda informaticã, prin specificul ei este o infracţiune cu un grad de periculozitate foarte ridicat. O eroare într-o bancã de date poate provoca pagube incalculabile.

Frauda informaticã, aşa cum este ea definitã de lege, este caracterizatã de fapte precum intrarea, alterarea, stergerea sau supraimprimarea de date sau de programe pentru calculator sau orice altã intruziune care ar putea sã genereze o influentã a rezultatului, cauzând prin aceasta un prejudiciu material sau economic intentionat, fãptuitorul urmãrind sã obtinã un avantaj patrimonial pentru sine ori pentru altul.

Obiectul juridic al acestei infractiuni este dat de proprietatea aceluia sau acelora care detin informatii ce au fost fraudate, iar prin aceasta, implicit, este vorba de inviolabilitatea proprietãtii, iar proprietatea a fost, este si va rãmâne un drept sacru al oricãrui cetãtean, garantat de orice constitutie din lume.

Obiectul material îl constituie acel suport material, precum CD-ul, discheta, hard disk-ul etc., pe care pot fi înscrise datele si programele protejate.

Subiectul activ este reprezentat de orice persoanã care rãspunde penal, sau un subiect calificat precum unul dintre angajati care ar trebui sã vegheze la bunul mers al sistemelor de gestiune informatizatã, caz în care descoperirea lui este mai dificilã.

Intrarea este consideratã a fi intruziunea sau introducerea de date nereale sau care nu au ce cãuta acolo, pãtrunderea într-un loc interzis, ceea ce constituie infractiunea.

Alterarea este definitã de modificãrile efective operate în acele date, partiale sau totale.

Stergerea înseamnã distrugerea datelor indiferent de suport.

Suprimarea este retinerea sau ascunderea de informatii, care se fac nedisponibile, ceea ce conduce la vinovãtie si intentie directã (premeditare).

Scurt istoric al infractionalitãţii pe calculator

Cu mulţi ani în urmã au existat voci care avertizau cã, într-o bunã zi computerul va preface toate formele de delincventã. Se pare cã a existat o mare dozã de adevãr în aceste previziuni si, mai mult, acestea au rãmas valabile si în ziua de azi.

Dacã luãm în considerare statisticile din ultimii cincisprezece ani, se poate sustine cu tãrie cã infractiunea asistatã de calculator nu poate fi socotitã deloc inofensivã si cã fenomenul este într-o continuã crestere.

Încã din momentul în care rãspândirea prelucrãrii automate a datelor a devenit o certitudine, s-a prevãzut cã delictul cel mai frecvent care va fi întâlnit în statisticile privind criminalitatea va deveni criminalitatea prin computer. Cu toate acestea, abia în penultimul deceniu al secolului trecut s-au pus la punct primele legi importante pentru combaterea fenomenului.

În anul 1985 criminalitatea prin calculator a beneficiat şi de o definitie destul de complexã: “Prin criminalitate prin computer se înteleg toate faptele în care prelucrarea automatã a datelor este un mijloc de actiune si care motiveazã bãnuirea unei fapte penale”. Aceastã definitie include atât delictele criminalitãţii prin calculator în sens restrâns cât si toate delictele în care prelucrarea automatã a datelor serveste drept instrument - ca de exemplu tãinuirea prin intermediul Mailbox-urilor.

Au existat şi unele voci care considerau cã este o gresealã sã se foloseascã aceastã noţiune de criminalitate prin computer, deoarece discrediteazã informatica. De exemplu, profesorul Nagel de la IBM susţinea cã nici mãcar inteligenţa artificialã nu poate produce “computere criminale” si cã, doar omul poate fi vriminal, cãci numai el are puterea de a converti orice lucru bun în arme.