Metode de Decizie Multicriteriala

Rezumat:

Problemele de decizie multicriteriala, sau, pe scurt, deciziile multicriteriale, sunt acelea care apar atunci cand alegerea unei alternative, sau a unui plan de actiune, se realizaeaza in conditiile in care decidentul trebuie sa considere, in acelasi timp, mai multe obiective. Acestea sunt, de multe ori, de nature diferite si pot fi in contradictie unul cu altul.

Lucrarea de fata prezinta cateva particularitati ale metodelor de rezolvare a problemelor de decizie multicriteriala si isi propune sa evidentieze importanta acestor metode pentru management si planificare strategica pe ansamblu.

Introducere:

Decizia reprezinta rezumatul unor activitati constiente de alegere a unei directii de actiune si a angajarii in aceasta, fapt care implica, de obicei, alocarea unor resurse. Aceasta decizie rezulta ca urmare a unor informatii si cunoastinte si apartine unei persoane sau unui grup de persoane, care dispun de autoritatea necesara si care raspund pentru folosirea eficace a resurselor in anumite situatii date. Cea mai importanta caracteristica a unei decizii este posibilitatea de alegere dintre alternative.

Majoritatea situatiilor din viata reala implica existenta unor decizii multicriteriale. Decizia in sine se reduce la o selectie „o alegere buna” dintr-un numar de solutii disponibile. Fiecare solutie reprezinta o alternativa. In contextul deciziilor multicriteriale, selectia se realizeaza prin evaluarea fiecarei variante dintre cele posibile. Criteriile vor fi in mod imperativ cunatificabile, chiar daca acest lucru se realizeaza doar printr-o scala nominala (de tipul da/nu), iar rezultatul acestora trebuie caculat pentru fiecare alternativa, individual. Rezultatele acestor criterii reprezinta minimum de informatii necesare pentru compararea variantelor disponibile si in consecinta faciliteaza alegerea uneia dintre aceastea, a celei mai potrivite.

Complexitatea problemelor ce necesită luarea unei decizii prin prisma mai multor criterii ce se doresc a fi îndeplinite, derivă din faptul că, indiferent dacă este vorba de starea de certitudine sau de starea de incertitudine, rezultatele unei variante decizionale trebuie să cuprindă mai multe atribute uneori incomparabile, iar măsurarea acestora în vederea comparării este dificilă. Practic este imposibil să se atingă nivelele maxime dorite în mod separat, pentru fiecare criteriu în parte, în acelaşi timp.

Caracteristicile sistemului decizional:

• ansamblul elementelor interdependente care determină elaborarea şi fundamentarea deciziilor

Deciziile:

o trebuie să fie rezultatul unui proces de gândire

o precedat de o informare

o şi analiză temeinică a tuturor datelor problemei, a elementelor de influenţă

o având în vedere condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea fiecare întreprindere în parte

Pentru alegerea celei mai bune decizii trebuie să existe următoarele elemente:

1. un obiectiv economic sau un scop bine determinat care să se poată cuantifica;

2. un volum mare de informaţii care sa reflecte cât mai bine fenomenele şi procesele economice, care au loc în realitate cu influenţe asupra adoptării deciziei;

3. un aparat de investigare şi de prelucrare a datelor bine puse la punct, pentru a permite realizarea unui proces raţional de alegere.

Elementele componente

1. decidentul este reprezentat de o persoană sau grup de persoane (ex.: un manager sau un organism managerial) care în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise adoptă decizia în situaţia respectivă;

2. obiectivul sau obiectivele urmărite prin adoptarea deciziei;

3. mulţimea alternativelor – este formată din toate variantele posibile de acţiune în vederea realizării obiectivelor propuse;

4. mulţimea criteriilor decizionale – reprezintă punctele de vedere ale decidentului cu ajutorul cărora delimitează aspectele realităţii economice în cadrul procesului decizional;

5. mediul ambiant - constă din ansamblul elementelor eterogene şi exogene întreprinderii, care alcătuiesc situaţia decizională caracterizată prin manifestarea unor influenţe directe şi indirecte semnificative asupra conţinutului şi rezultatelor deciziei;

6. consecinţele variantelor sau alternativelor se întâlnesc la intersecţia criteriilor cu variantele, care au unităţi de măsură specifice;

7. utilitatea fiecărei consecinţe a diferitor variante reprezintă folosul aşteptat de decident în urma faptului că o anumită consecinţă se realizează

Etape:

1. Identificarea şi definirea problemei: recunoaşterea situaţiei care impune luarea deciziei şi determinarea obiectivelor urmărite prin aceasta;

2. Precizarea corespunzătoare a obiectivului, prin stabilirea corelaţiei între obiectivele de ansamblu ale întreprinderii şi problema dată, astfel ca obiectivul stabilit trebuie să fie real, mobilizator şi stimulator.

3. Stabilirea criteriilor - adunarea principalelor informaţii şi stabilirea criteriilor de evaluare a fiecărei variante posibile, motiv pentru care în adaptarea deciziei se cere folosirea modalităţilor participative de luare a deciziei.

4. Stabilirea variantelor decizionale posibile: evaluarea alternativelor identificate, evidenţierea limitelor, avantajelor şi dezavantajelor fiecărei alternative (variante).

5. Alegerea variantei (alternativei) optime, respectiv a deciziei.

6. Aplicarea variantei (alternativei) optime: necesita luarea în prealabil a unui ansamblu de masuri sistematizate sub forma unui „plan de acţiune”.

7. Evaluarea rezultatelor obţinute: măsura în care obiectivele fixate au fost îndeplinite şi se stabilesc cauzele care au generat eventualele abateri.