Comunicația prin Bluetooth

1. Fundamente tehnologice Bluetooth

Comunicaţia poate îmbrăca multe forme: audio, vizuală, scrisă, electronică şi putem spune că prin telefon, calculatoare şi televiziune, “comunicaţiile fac lumea să se învârtească”. Tehnologia de comunicaţie Bluetooth este o astfel de formă de comunicaţie electronică.

1.1 Comunicaţii pe fir şi comunicaţii fără fir

O mare cantitate de informaţie circulă prin intermediul reţelelor ce folosesc ca mediu de transmisiune firele fizice, cablurile, de exemplu: reţele telefonice, sisteme pe cablu coaxial, LAN-uri (reţele locale), chiar şi unele părţi din Internet. Multe televiziuni sunt conectate la sisteme de cablu, majoritatea reţelelor de calculatoare sunt conectate la liniile telefonice sau reţele pe cablu, aşa cum e cazul reţelelor Ethenet şi chiar şi telefonia mobilă şi cea cordless se bazează tot pe sisteme de telefonie terestre legate prin fire, prin intermediul cărora apelurile sunt transportate şi dirijate spre destinaţie. Comunicaţia fără fir nu este însă un concept nou. Două exemple binecunoscute de comunicaţie fără fir sunt radiodifuziunea şi difuziunea TV. Alte exemple includ sateliţii, telefoane cordless şi celulare, televiziuni controlate de la distanţă, dispozitive de deschidere a uşilor de la garaje, încuietori pentru uşile automobilelor, etc. Alături de mediul radio, comunicaţia în unele dintre exemplele acestea se mai poate face printr-o altă metodă la fel de cunoscută: în infraroşu (adică dincolo de spectrul vizibil)

În tehnologia Bluetooth comunicaţia se face în radiofrecvenţă, folosind unde radio, aşa cum se procedează în cazul radiodifuziunii.

1.2 Comunicaţii de radiofrecvenţă – RF

Tehnologiile RF implică folosirea de transmiţătoare şi receptoare care produc şi respectiv primesc unde radio cu frecvenţe într-un anumit domeniu. Puterea transmiţătorului şi sensibilitatea receptorului furnizează informaţii despre distanţa pe care se face comunicaţia. Astfel, o putere mare a transmiţătorului este necesară atunci când comunicaţia se face pe distanţe mari, aşa cum e cazul difuzării posturilor TV. Comunicaţiile pe distanţe scurte necesită o putere mult mai mică a emiţătorului, astfel că tehnologiile proiectate pentru comunicaţii pe doar câţiva metri pot fi implementate în dispozitive mici, mobile, alimentate cu baterii.

O altă caracteristică a comunicaţiilor de radiofrecvenţă este capacitatea undelor radio de a penetra diferite obiecte, cu anumite limitări totuşi. Există şi situaţii în care undele radio se difractă în loc să penetreze obstacolele, aşa cum se întâmplă de altfel şi cu undele luminoase, care mai suferă şi o reflexie la suprafaţa obiectelor, situaţie obişnuită pentru comunicaţia în infraroşu. Undele radio pot trece prin haine, trupuri, pereţi, uşi, etc., ceea ce face să nu fie necesar un câmp vizual (liber) între transmiţător şi receptor, adică acestea să fie situate unul în faţa celuilalt şi fără obstacole între ele, aşa cum necesită comunicaţia în infraroşu.

Tehnologiile RF folosesc modulaţia de frecvenţă pentru a genera unde radio cuprinse într-un anumit spectru de frecvenţe, unde prin care informaţia este codată şi care pot fi interceptate de către receptoarele acordate pe frecvenţa corespunzătoare. De exemplu posturile de radio FM emit pe frecvenţe cuprinse între 88 şi 108 MHz, iar unele telefoane cordless operează în banda de frecvenţe de 900 MHz. Comunicaţiile wireless ce folosesc Bluetooth şi încă alte tipuri se desfăşoară în banda 2,4 GHz. Datorită faptului că banda de frecvenţe radio utilizabilă este finită, majoritatea guvernelor stabilesc reguli în ceea ce priveşte folosirea ei, împărţind-o în domenii de frecvenţă pentru care acordă licenţe de transmisiune pe respectivele frecvenţe şi la anumite nivele de putere specificate. În ceea ce priveşte banda de 2,4 GHz, în care după cum am spus operează şi tehnologia Bluetooth, printr-un acord la nivel multinaţional, aceasta nu necesită licenţă şi poate fi folosită astfel aproape oriunde în lume. Grupul Special de interes Bluetooth, sprijinit şi de alte organizaţii cum ar fi corpul de standardizare IEEE 802.11, negociază împreună cu autorităţile însărcinate cu reglementarea modului de utilizare a benzii de frecvenţe radio din unele ţări pentru ca banda de 2,4 GHz să fie alocată pretutindeni fără necesitatea licenţei şi pentru aprobarea dezvoltării comunicaţiilor wireless. În general însă, această bandă poate fi folosită la nivel global fără licenţă, atâta timp cât sunt îndeplinite condiţiile impuse pentru operarea în acest domeniu.

1.3 Comunicaţii RF în banda de frecvenţe de 2,4 GHz.

Deşi această bandă nu necesită licenţă există totuşi unele reguli pe baza cărora poate fi utilizată şi anume:

- banda este divizată în 79 de canale radio (deşi în unele ţări printre care Spania şi Franţa erau disponibile doar 23 astfel de canale în anul 2000,iar Japonia a început să folosească toate cele 79 de canale în anul 2000).

- fiecare canal are o lărgime de bandă de 1MHz.