Algoritmi de Rutare

Algoritmii de rutare pot fi diferenţiaţi după obiectivul particular dorit, impactul asupra reţelei şi resurselor ruterului, metricile folosite.

Clasificarea algoritmilor în funcţie de tip:

- Static versus dinamic

Rutarea statică este făcută de administrator, rutele nu sunt schimbate decât de administrator, designul este simplu şi funcţionează bine în reţele mici cu trafic predictibil.

Rutarea dinamică este folosită în reţele mari în care rutele se ajustează în funcţie de schimbările din reţea.

Rutările statice şi dinamice se pot combina: într-un algoritm dinamic se poate alege o rută statică, unică de fiecare dată, ca ultimă opţiune pentru pachetele care au o destinaţie necunoscută.

- Single-path versus multipath

Unele protocoale sofisticate de rutare suportă drumuri multiple la aceeaşi destinaţie. Spre deosebire de algoritmii cu un drum unic, se oferă posibilitatea multiplexării traficului pe linii multiple. Aceste multiplexări oferă rezultate mai bune şi siguranţă mai mare.

- Plat versus ierarhic

Rutarea plată consideră toate ruterele egale, în schimb în rutarea ierarhică sunt unele grupuri de rutere aranjate ierarhic. Pachetele trimise la o grupare de acest fel vor coborî în ierarhie până la un ruter frunză din acest arbore ierarhic. Avantajul acestor routări ierarhice este că simulează organizarea din cele mai multe companii şi deci suportă bine modelul lor de trafic.

- Host inteligent versus router inteligent

Unii algoritmi de rutare presupun că hostul ce le trimite pachetul determină şi ruta pachetului. Termenul folosit pentru a caracteriza această routare este source routing. În acest caz, ruterele doar preiau şi trimit mai departe pachetul.

Alţi algoritmi presupun că hostul nu ştie nimic despre rute. În aceşti algoritmi, ruterele determină drumul pe care va fi trimis pachetul.

- Intradomeniu versus interdomeniu

Unii algoritmi de rutare funcţionează doar într-un domeniu, alţi algoritmi funcţionează în şi între domenii.

- Statutul legăturii versus vector distanţă

Algoritmii care se bazează pe statutul legăturii se numesc algoritmi link-state (cunoscuţi şi ca algoritmi open shortest path first). Aceşti algortimi trimit informaţiile de rutare legate de statutul legăturilor proprii la toate nodurile din reţea. Astfel fiecare ruter îşi crează în tabela de routare proprie o imagine a întregii reţele. Algoritmii bazaţi pe vectori de distanţă (algoritmi distance vector, cunoscuţi şi ca algoritmi Bellman-Ford) trimit informaţiile de rutare ale propriilor legături numai la vecini.

În esenţă algoritmii link-state trimit informaţii mai puţine peste tot, în timp ce algoritmii distance-vector trimit mai multe informaţii numai la vecini.

Pentru că algoritmii link-state converg mai repede, e mai puţin probabil să routeze în circuite (routing loops) decât algoritmii distance-vector. Pe de altă parte, algoritmii link-state necesită mai multă putere CPU şi memorie decât algoritmii distance-vector. Deci implementările şi suportul pentru algoritmii link-state sunt mai costisitoare.