Bursa de Valori București - prezent și perspective

CAPITOLUL I.

PIAŢA DE CAPITAL. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Piaţa de capital. Definire şi scurtă caracterizare

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital - investitorii - către cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise) şi prin intermediul unor operatori specifici (societăţile de servicii de investiţii financiare). Piaţa de capital este specializată în efectuarea de tranzacţii cu active financiare cu scadenţe pe termene medii şi lungi.

Noţiunea de piaţă de capital este definită diferit de şcolile economice mondiale, accepţiunea ei derivând din structurile diferite de piaţă pe care economiştii le îmbracă în acestă noţiune. Şcoala americană consideră piaţa financiară drept macropiaţa pe care se manifestă oferta şi cererea de capitaluri în general, incluzând astfel piaţa de capital în piaţa financiară. Pentru şcoala franceză, piaţa de capital este cea pe care americanii o denumesc piaţă financiară. Nu se poate face o delimitare strictă între piaţa de capital şi piaţa financiară, cele două noţiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciprocă, în funcţie de reglementările fiecărei ţari în parte.

Aceste consideraţii le întâlnim şi în lucrările altor specialişti. Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două concepţii referitoare la piaţa de capital: conceptia continental europeană (identificată în special cu cea franceză) şi concepţia anglo-saxonă. : În concepţia continental europeană, piaţa de capital are o structura complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară. Pentru şcoala franceză, piaţa de capital reprezintă piaţa ofertei şi cererii de capitaluri în general, deci cea pe care americanii o numesc piaţa financiară. Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind reprezentată de piaţa interbancară şi piaţa titlurilor de creanţa negociabile. Instrumentele negociate sunt certificatele de depozit, biletele de trezorerie (emise de societăţi comerciale, cu excepţia instituţiilor de credit, bonurile de tezaur (emise de trezoreria publica), titlurile pe termen scurt (emise de instituţii şi societăţi financiare). Piaţa ipotecară este o piaţa specifică construcţiei de locuinţe, instrumentele constând în bilete ipotecare.

Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri.

În concepţia anglo-saxonă (şcoala americană), piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară (bancară) ceea ce se numeşte piaţa financiară. În acest context, piaţa de capital (equity market) este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare (securities market) şi asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi lung.

Un exponent al concepţiei continental-europene, autorul francez Frederic Teulon consideră că pieţele de capital înglobează bursele (pe care le numeşte pieţe financiare), piaţa monetară, piaţa valutară şi pieţele derivate. Varianta franceză se întâlneşte uneori şi în literatura românească, un exemplu fiind Carmen Corduneanu care structurează pieţele de capital în pieţa financiară, piaţa monetară şi pieţele de credit. Sunt autori care nu fac nici o diferenţă între termenii piaţă financiară şi piaţă de capital.

În opţiunea practicii din România pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa de capital este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare şi reprezintă o componentă a pieţei financiare. , Şi Ovidiu Stoica subliniază că: ”În ceea ce priveşte practica din România, este evident că s-a optat pentru varianta anglo-americană; de altfel, şi structura pieţei bursiere s-a creat tot după modelul american.”

În sprijinul afirmaţiei de mai sus, cităm opinia unui alt autor român care consideră piaţa financiară formată, în funcţie de termenul pentru care mobilizează capitalurile, din două componente: piaţa monetară şi piaţa de capital. Piaţa monetară este „locul” de întâlnire al ofertei cu cererea de capitaluri disponibile pe termen scurt şi foarte scurt – de la maxim 360 zile la 24 ore sau mai puţin. Piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare care asigură întâlnirea ofertei cu cererea de capitaluri pe termen mediu şi lung (termediul mediu este pentru unii specialişti de la 1 la 10 ani, pentru alţii încadrându-se în intervalul 1-7 ani). Urmând concepţia predominant exprimată în literatura de specialitate românească, în accepţiunea acestei lucrări prin piaţa de capital înţelegem piaţa de valori mobiliare, respectiv de titluri financiare negociabile pe termen lung.

Piaţa de capital asigură rolul de canal de transmitere între economia simbolică şi cea reală. Acest lucru se realizează în momentul când fondurile sunt transferate spre utilizatori şi aceştia le folosesc în economia reală. Motivaţia fundamentală a unei pieţe de capital constă în plasarea valorilor mobiliare emise de agenţii economici pentru cautare de capital de la potenţiali deţinatori de excedent de capital datorită economisirii.